A apărut numărul 13 al revistei Marmaţia

În Veriga de picior din epoca bron­zului de la Băiţa de sub Codru, judeţul Maramureş, Dan Pop prezintă un obiect de podoabă des­coperit întâmplător, datând din bronzul târziu, orizontul/seria Uriu-Ópály. Este o brăţară cu forma rotundă, deschisă, cu capetele subţiate şi suprapuse, decorate, cu secţiunea barei rotundă. Astfel de brăţări sunt cunoscute şi în Ucraina subcarpatică.

Dinu Ioan Bereteu, în Locuirea din a doua epocă a fierului de la Bărăi (jud. Cluj), pe baza descoperirilor arheolo­gice, presupune că în localitatea res­pectivă nu a existat o aşezare propriu-zisă de tipul unui sat, aparţinând unei comunităţi întregi, ci este vorba, cel mai probabil, de o singură gospodărie sau fermă, cu mai multe complexe, dar aparţinând unei singure familii. Aici au fost descoperite un tezaur monetar (133 de tetradrahme dacice de argint), ceramică lucrată cu mâna (fragmente) şi numeroase urme de chirpici.

Raul Cardoş prezintă Monede romane din colecţia Pipaş în Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Este vorba despre 16 monede romane dintre care 13 au fost identificate (toate emise în perioada imperială între anii 88 şi 375, în vremea împăraţilor Do­mitianus, Hadrianus, Geta, Claudius II, Quintillus, Constantinus I, Constans, Constantinus II, Valens şi Valen­ti­nianus I. Una dintre monede este din argint, toate celelalte fiind din bronz şi au fost bătute în monetăriile din Roma, Siscia, Thessalonica şi Constantinopol.

Ţesturile din lut în aşezările medievale timpurii din partea nord-vestică a României (a doua jumătate a sec. VII - sec. IX (X) sunt analizate de Ioan Stanciu. Este vorba despre un fel de „cuptoare mobile”, respectiv un întreg alcătuit din două segmente complementare, adică un suport, pe de o parte, şi „vasul” aşezat deasupra, pe de alta. Sunt ţesturi lucrate cu mâna (de regulă nedecorate, fără o finisare atentă a suprafeţei şi pereţi mai groşi) provenite din săpăturile arheologice, confec­ţionate din lut grosier prelucrat, amestecat cu nisip, prundiş, cioburi pisate sau paie tocate şi pleavă, probabil că uneori şi alte materiale organice, cum ar fi balega sau lâna, menite să sporească capacitatea vasului de a reţine căldura. Acestea nu au fost arse în cuptor, ci la foc deschis, probabil chiar în momentul primei utilizări, motiv pentru care nu sunt prea rezistente, ca dovadă şi starea accentuat fragmentară în care sunt găsite de obicei. În nord-vestul Ro­mâniei au fost identificate aproximativ 53 de exemplare, toate în stare frag­mentară.

Sorana Ardeleanu prezintă în Cerce­tările arheologice de teren şi sondajele efectuate în anul 2011 în localitatea Mânău (judeţul Maramureş) o piatră fu­nerară cu câmp dublu pentru inscripţii şi blazoane încadrată cronologic cu aproximaţie în secolele XVIII-XIX şi alte două zone încadrate în secolul XX. Cercetările de teren din anul 2011 au dus totodată şi la redescoperirea locului unde se afla biserica domeniului Mânău, biserică ce apare şi în cadrul hărţilor militare. Au fost descoperite fragmente mici de cahle nesmălţuite cu motive vegetale sau smălţuite cu smalţ verde (perioada medievală) şi o toartă de vas de perioadă romană.

Un articol consistent, Tabăra de arheo­logie experimentală pentru copii Omnis Barbaria (ediţia I) este semnat de Marius Ardeleanu. Organizarea acestei tabere de arheologie experimentală a venit ca urmare a creşterii interesului unor arheologi şi pasionaţi de istorie în vederea reconstituirii unor artefacte sau fenomene existente în trecut. În vederea promovării sitului arheologic şi a activităţilor de cercetare desfăşurate la Bozânta Mică, Asociaţia Culturală Omnis Barbaria a desfăşurat în anul 2015, în perioada 19-25 iulie, în cadrul Proiectului Educaţional DISCOVERY – DESCOPERĂ LUMEA, în colaborare cu Raio Press (Bucureşti) şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheo­logie Maramureş la situl arheologic de la Bozânta Mică – Grind şi la sediul muzeului băimărean, prima ediţie a Taberei de arheologie experimentală pentru copii. În cadrul acesteia, 40 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr.149 din Bucureşti (clasele V-VIII) au cu­noscut tainele meseriei de arheolog, au învăţat cum se confecţionează ceramica lucrată cu mâna şi la roata olarului, au deprins meşteşugul ţesutului la războiul vertical, au experimentat procesul confecţionării unei cămăşi din zale de fier şi au putut testa piese de echipament militar şi civil, replici după cele existente în antichitate.

Unul dintre cele mai dramatice mo­mente din istoria României, cauzat de deciziile arbitrare adoptate în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost pierderea unei importante părţi a Tran­silvaniei, alături de consecinţele teritoriale, demografice, economice, politice şi militare ce au urmat. Astfel s-a ajuns la un real şi dureros refugiu al unei bune părţi a populaţiei româneşti de aici în interiorul noilor graniţe impuse României. În Făgăraş au fost strămutate şi Prefectura judeţului interbelic Mara­mureş, cu reşedinţa la Sighet, incluzând aici atât funcţionarii, cât şi arhiva. Toate acestea sunt prezentate de Constantin Băjenaru în Refugiaţii din Maramureş în judeţul Făgăraş după Dictatul de la Viena.

Marius Câmpeanu analizează situaţia învăţământului confesional românesc, din perspectiva legislaţiei şcolare ela­borate în perioada dualismului austro-ungar, în studiul intitulat Legislaţia şcolară din Transilvania. A doua jumă­tate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Concluzia studiului este aceea că Biserica şi Şcoala au reuşit să reziste în faţa încercărilor de maghiarizare şi de şubrezire a sentimentului naţional.

În Experienţe postcarcerale: Episcopul Iuliu Hossu în arhivele Securităţii, Maria Hulber prezintă, în exclusivitate, cinci documente integrale din dosarul deschis pe numele cardinalului Iuliu Hossu în perioada postcarcerală, după eliberarea din închisoarea de la Sighet. Lui Iuliu Hossu i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru o perioadă de 60 de luni la Căldăruşani, fiind considerat deosebit de periculos pentru securitatea statului, punând în pericol regimul democrat-popular. Episcopul s-a stins din viaţă în 28 mai 1970, la mănăstirea Căldăruşani din comuna Moara Săracă, unde s-a aflat, fără întrerupere, în domiciliu obligatoriu şi sub strictă suprave­ghere.

Ultimul articol este, de fapt, o pre­zentare de carte: Marius Câmpeanu, Şcolile Confesionale româneşti din Vicariatul Greco-Catolic al Maramu­re­şului. A doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, volum apărut la Editura Galaxia Gu­tenberg, Târgu-Lăpuş, 2016, pre­zentare realizată de Ştefan Vişovan.