90 de ani de la aparitia fascismului

In 23 martie 1919, Mussolini a infiintat, la Milano, Fasciile Italiene de Lupta. Demersul lui a fost sprijinit de un grup de interventionisti revolutionari, fosti combatanti (deosebit de indrazneti) futuristi, republicani si anarhosindicalisti. Cu nouazeci de ani in urma, intr-o sala din piata San Sepolcro (salonul Cercului Aliantei Industriale si Comerciale) a fost redactat un manifest in care dorinta unei politici externe „dinamice”, in contrast cu „puterile plutocratice”, se impletea cu dorinte vagi de reinnoire sociala totala. Declaratiile programate au fost redactate de Mussolini si de Michele Bianchi, viitorul secretar general al partidului si „quedrumvir” al „Marsului asupra Romei”. Programul fascist era „Un program confuz, care se clarifica intotdeauna prin apelul la valorile interventioniste si la cuvintele de ordine ale nationalismului”, afirma Francesca Tacchi. Miscarea fascista a reunit, in randurile sale, elemente eterogene: fosti combatanti revolutionari afiliati Uniunii Italiene a Muncii, intelectuali, artisti futuristi, fosti socialisti, sindicalisti, publicisti si ziaristi, functionari, muncitori, cu o varsta medie de 30 de ani. Conceputa de catre Mussolini ca un pol de referinta pentru stanga interventionista, miscarea fascista a aparut in lunile urmatoare ca avand importanta doar la Milano, unde, in alegerile din 1919, a suferit totusi o dureroasa infrangere, reusind sa stranga mai putin de 5.000 de voturi. Mussolini si miscarea fascista nu au disparut de pe scena politica italiana, gratie sprijinului acordat de D’Annunzio la Fiume si folosirii unui limbaj de tip nationalist, cu priza extrem de rapida in randul multimilor, in climatul acela de „victorie mutilata”, de la sfarsitul primului Razboi Mondial. Fascismul cu pretentii revolutionare de la inceput s-a transformat intr-o formatiune angajata in restabilirea ordinii sociale, tulburate de subversiunea socialista: in campiile din Emilia si Valea Padului s-a afirmat un fascism agrar, finantat de proprietarii de pamant, bazat pe echipe (squadre) de actiune, care puneau la cale expeditii de pedepsire impotriva organizatiilor politice sindicale si a cooperativelor socialiste si populare. Si categoriile medii de la orase, afectate de lipsa de siguranta si stabilitate de dupa razboi, au vazut in fascism instrumentul potrivit pentru a-si putea recapata, in cadrul societatii italiene, rolul pe care evenimentele din perioada celor „doi ani rosii” le-au facut sa-l piarda. Una din primele actiuni publice ale Fasciilor de Lupta a fost devastarea, la 15 aprilie 1919, a sediului milanez al ziarului Avanti! La acest asalt au participat studenti, nationalisti, fosti ofiteri si aventurieri aflati sub ordinele raisilor (sefii fascismului local, titlul desemnand seniorii feudali din Ethiopia si Eritreea). Expeditiile fascistilor urmareau diferite tinte: adversarii politici (conducatori ai PSI, primari, presedinti de ligi si cooperative) si diferite locatii (camerele muncii, casele poporului, centre de recreere, sedii de partide, de ligi sindicale si cooperative, de ziare, birouri de plasare, scoli populare gestionate de „rosii”). Adeseori, fascistii se aprovizionau cu armament si munitie din cazarmele din zonele in care actionau. Pornind din orase, de obicei noaptea, fascistii se indreptau spre localitatile rurale din jur, obiective slab aparate. Efectul devastator al actiunilor trupelor fasciste de asalt a fost amplificat de complicitatea autoritatilor politienesti locale, a functionarilor guvernamentali si magistratilor; fascismul era considerat necesar pentru a se face putina ordine. La primul congres al Fasciilor, desfasurat la Florenta in octombrie, au participat aproximativ 17.000 de simpatizanti militanti, impartiti in 56 de fascii, in special in orasele din nord. In ce priveste statul liberal, acesta s-a marginit doar sa incerce sa canalizeze intr-o forma constitutionala miscarea fascista, in speranta ca-i va frana manifestarile violente si-i va stapani accesele de rebeliune. Mussolini s-a folosit cu multa abilitate de aceasta incercare de recuperare a legalitatii miscarii (proclamand, de exemplu, in mod oficial, acceptarea monarhiei), asa incat candidatii fascisti au fost acceptati, in 1921, in „blocurile nationale”. Dintr-o miscare preponderent urbana, fascismul s-a raspandit in zonele rurale din Valea Padului si in centrele mai mici ale Italiei Centrale, primind un important sprijin din Puglia si Sicilia Rasariteana. La Congresul de la Roma din noiembrie 1921, desfasurat in Mausoleul lui Augustus, miscarea fascista, care numara deja 2.200 de fascii si peste 300.000 de inscrisi, s-a transformat in Partidul National Fascist (PNF). Fascismul a putut sa se prezinte drept forta care reprezinta „interesele supreme ale natiunii”, capabila sa-si asume sarcina de a „apara” statul de fortele care urmareau dezagregarea sa. Prin aceasta afirmatie, miscarea fascista s-a autopropus drept candidat la guvernarea tarii. Sub impulsul evidentei epurari a miscarilor muncitoresti, fascistii au luat hotararea sa actioneze, iar la Congresul de la Neapole din octombrie 1922, s-a dat cale libera Marsului asupra Romei al organizatiilor fasciste, pentru a cere preluarea puterii. Sarbatorit de fascism drept inceputul „revolutiei fasciste” si perceput ca atare si in strainatate de fortele conservatoare care au vazut in el un raspuns eficient la „pericolul bolsevic”, Marsul asupra Romei a fost redimensionat dupa razboi, fiind definit drept o farsa, o actiune veleitara care n-ar fi avut succes fara sprijinul hotarator al fortelor politice si al regelui. Presiunea asupra institutiilor s-a concretizat prin numirea lui Mussolini in fruntea guvernului italian, in 30 octombrie 1922. Caracterele specifice ale fascismului „Cu riscul unor inevitabile schematizari, vom incerca (...) sa rezumam elementele de care, dupa parerea noastra, trebuie sa tinem cont pentru a intelege, din punct de vedere istoric, fenomenul fascismului. Primul dintre aceste elemente este de ordin geografico – cronologic: fascismul a fost un fenomen european care s-a desfasurat intr-un arc de timp cuprins intre cele doua razboaie mondiale: conditii, radacini existau, fara indoiala, inainte de primul razboi mondial, atat de ordin moral, cat si social. (...) Aceste conditii sau radacini erau insa „marginale” si nimic nu ne da dreptul sa credem ca s-ar fi putut dezvolta fara criza traumatizanta determinata, in mod direct sau indirect, de primul razboi mondial si de consecintele sale imediate sau cu efect intarziat (marea criza din 1929) (...). Al doilea element, de care trebuie sa tinem seama pentru a intelege din punct de vedere istoric fenomenul, este legat de baza lui sociala. Cine a sustinut, asa cum a facut-o Croce, ca fascismul n-a fost expresia unei anumite determinate clase sociale, ci ca si-a gasit sustinatori si adversari in toate clasele, are deplina dreptate. Dar si mai mare dreptate au cei care, precum Fromm, au observat ca, in timp ce in randurile clasei muncitoare si ale burgheziei liberale si catolice a fost, in general, predominanta o atitudine negativa si resemnata fata de fascism, ei si-au gasit cei mai ferventi sustinatori in randurile micii burghezii (...). Alte elemente (...) se refera la aspectele economice, birocratice, institutionale, sociale ale statelor fasciste. Pentru a intelege realitatea istorica a regimurilor fasciste nu se poate face abstractie de caracterul lor totalitar. Acesta nu trebuie insa confundat (si, deci, trebuie sa procedam la o adevarata vivisectie a fenomenului pentru a-i distinge diferitele componente) cu dezvoltarea si transformarea functiilor statului care – asa cum a subliniat cat se poate de bine Löwenthal – sunt tipice pentru societatea capitalista moderna (...). Ultimul element de care trebuie sa tinem seama in judecarea istorica a fenomenului fascismului este caracterul net revolutionar pe care l-a avut fascismul (...), noutatea pe care a adus-o el fata de regimurile autoritare si conservatoare clasice si fata de revoltele din trecut, ocazionale si fara o efectiva consecinta institutionala”. – Renzo de Felice Un socialist devenit fascist Benito Mussolini s-a nascut la Dovia di Predappio, in provincia Forli, in 1883, fiind fiul unei invatatoare, Rosa Maltoni, si al lui Alessandro, un fierar cu simpatii anarhiste, care, obligat de sotia catolica sa-l boteze, ii da numele de Benito Amilcare Andrea. Mussolini a studiat la un colegiu de preoti, facand studii neregulate si obtinand in 1901 diploma de invatator. In 1901, Benito Mussolini s-a inscris in Partidul Socialist Italian. Pentru a se sustrage serviciului militar, in perioada 1902-1904, a emigrat in Elvetia, unde a intrat in contact cu mediile socialiste. La intoarcerea in Italia, si-a inceput cariera de ziarist, conducand cateva foi socialiste in provincia austriaca Trentino si saptamanalul din Forli, La lotta di classe. Exponent al aripii maximaliste a Partidului Socialist Italian (si secretar al sectiunii din Forli), Mussolini s-a inspirat din sindicalismul revolutionar al lui Georges Sorel. S-a opus actiunii din Libia din 1911-1912 si a contribuit la excluderea din partid a aripii reformiste a lui Leonida Bissolati si Ivanoe Bonomi. Din 1912, a devenit director al ziarului Avanti!, iar in 1914 a sustinut actiunile insurectionale din Italia. Dupa izbucnirea primului Razboi Mondial, a fost initial adept al principiilor neutralitatii, Mussolini a devenit un infocat sustinator al interventiei alaturi de fortele Antantei. Ranit in timpul unei operatiuni militare in 1917, Mussolini a fost lasat la vatra. In perioada imediat urmatoare primului razboi mondial, Mussolini a schimbat subtitlul ziarului sau, care din „cotidian socialist” a devenit „cotidian al combatantilor si producatorilor”, marturie a schimbarilor perspectivei sale politice. In 1921 Mussolini a fost ales deputat in Blocul National al lui Giolitti, dupa ce si-a atras sprijinul proprietarilor funciari, al industriasilor si paturii mijlocii. Discursul sau a inceput sa fie presarat de violente verbale impotriva „defetistilor”, a tradatorilor pacii si socialistilor, acesta mergand mana in mana cu violentele comise de membrii trupelor de asalt fasciste. Ioan BOTIS