9 aprilie: Moartea lui Matei Basarab

La 9 aprilie 1654, a încetat din viață Matei Basarab, unul dintre cei mai importanți domnitori al Ţării Româneşti, cu o domnie îndelungată, domnie ce a fost caracterizată de stabilitate și o mare înflorire economică și culturală a țării. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar, măsurile sale economice fiind îndreptate spre creșterea veniturilor statului, dar și pe sprijinirea producției manufacturiere, ce vor duce la repunerea în funcțiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, construirea unei mori de hârtie la Călimăneşti şi a unei fabrici de sticlă la Câmpulung. În timpul lui Matei Basarab au fost publicate, în 1640, ,,Pravila mică” sau ,,Pravila de la Govora”, o culegere de legi bisericești care a fost prima lucrare tipărită în limba română, iar în 1652 ,,Îndreptarea legii”, numită și ,,Pravila de la Târgovişte”, care a fost primul cod de legi tipărit în spațiul românesc. De sprijinul lui Matei Basarab s-au bucurat şi meșterii tipografi care au instalat tipografii la Câmpulung, Govora, Dealu și Târgovişte, iar în anul 1646, din porunca domnitorului, la Târgoviște a început să funcționeze Școala Domnească, prima școală superioară din Țara Românească. Domnitorul a ctitorit peste 40 de biserici, a făcut importante danii mănăstirilor de la Muntele Athos și a construit biserici în Transilvania și Moldova, fiind un important sprijinitor al ortodoxiei. În politica sa internă, Matei Basarab s-a bazat pe menținerea stabilității, dar s-a preocupat și de întărirea capacității de apărare a țării, organizând o armată puternică cu care a încercat să țină piept pericolului turcesc, dar și conflictului permanent cu domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, care a atacat în mai multe rânduri Țara Românească cu intenția de a ocupa tronul acestei țări. După moartea sa, survenită la 9 aprilie 1654, Matei Basarab a fost înmormântat la Târgoviște, dar, după ce mormântul său a fost profanat de tătari în 1658, a fost mutat la ctitoria sa - Mănăstirea Arnota - de către un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească.

Biografie

Fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craioveşti, a deţinut mai multe dregătorii ca cele de postelnic, paharnic (1608 – 1627) sau mare agă (1628 – 1630). A fost căsătorit cu Doamna Elena, sora cărturarului Udrişte Năsturel.

Luându-şi şi el supranumele „Basarab”, ca străbunul său Neagoe („nepotul răposatului Io Băsărabă voievod”), a obținut tronul cu ajutorul lui Abaza Mehmed, paşă de Silistra şi Oceakov, care l-a chemat „ca să vie să fie domn ţării cu voia paşii” (Istoria Ţării Româneşti), lucru care a deranjat foarte tare pe sultan, cerând tătarilor şi principelui Transilvaniei să-l alunge pe noul domn proclamat fără voia sa. Cu sprijinul majorității boierilor, care îl desemnaseră încă din august, domnul a înfrânt oștile cu care venea Radu Iliaş, la Plumbuita-Obileşti (20/30 – 21/31 octombrie 1632). După negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constantinopol, primește firmanul de domnie (15/25 decembrie 1632) şi, după vizita sa la Constantinopol (ianuarie – februarie 1633), este confirmat de sultan (3/13 februarie), în schimbul peşcheşurilor împărțite diferiților dregători otomani şi al obligației de a plăti tributul întreit, ridicat la 65 000 galbeni.

Politica sa internă a fost una bazată pe menținerea stabilității, însă datoriile către Poartă şi întreținerea unui costisitor aparat militar l-au obligat să înăsprească fiscalitatea. Introduce taxe usturătoare pentru ţărani – „darea talerului”, echivalentă cu doi boi şi un porc sau nouă porci –, şi legi care le limitează strămutarea sau pedepsește fuga în Transilvania. Pe boieri îi aduce sub ascultare, prin forță sau danii; la începutul domniei îi cheamă pe pribegi, promiţându-le largi privilegii – „Şi au venit pribegii cu dânsul: rumânii, grecii, carei au fost boiarii mari şi tuturor bine le-au făcut, nu rău, şi încă au şi boerit pe unii” (Radu Popescu). În domeniul militar, reformele au făcut trecerea de la „organizarea curtenească la cea slujitorească” (Constantin Rezachevici), soldații îndeplinindu-şi atribuțiile chiar şi în vreme de pace, ajutând pe domn să-şi impună, chiar şi cu forţa, autoritatea. Oastea este completată cu unități de dorobanți şi pedestre, ambele înzestrate cu arme de foc – corpul seimenilor (archebuzieri pedeştri) fiind cel mai reprezentativ –, ea primind şi un alt tip de organizare, în cadrul unei unități existau: căpitani de steaguri, iuzbaşi (locotenenţi), ceauşi (sublocotenenţi) şi stegari.

Măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creșterea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producția manufacturieră prin repunerea în funcțiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susținerea unei mori de hârtie (Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă. În timpul său, au fost publicate Pravila mică (1640), tradusă din slavonă şi Îndreptarea legii (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislație care prevedea, asemenea jurisdicției europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul. De sprijinul său şi al Doamnei s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.

Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, caracterizată prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiți pretendenți şi participarea la luptele otomane cu creștinii. Cu Transilvania a avut relații foarte bune în timpul principilor Gheorghe Rákóczi I şi Gheorghe Rákóczi II, recunoscându-se, însă, vasalul acestora. Cu vecinul de la Nord, Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent. Vasile Lupu a atacat în mai multe rânduri Țara Românească cu intenția de a ocupa el tronul acestei țări (1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate încheindu-se cu victoria domnului muntean.

Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu). A construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri (Veniamin Nicolae) – Curțile Domnești din Câmpulung, București şi Târgoviște, casele domnești din Brâncoveni şi Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic, mănăstirile Arnota (1634), Strehaia, Căldăruşani, Sadova, Măxineni, Plătăreşti, Cornăţel, schiturile Bărbăteşti, Dâmboviţa, Pinul, Buzăul sau bisericile Sf. Împăraţi, Sf. Nicolae Androneşti, din Târgovişte, Sf. Apostoli, din Ploieşti, Sf. Precopie din Gherghiţa, Sf. Gheorghe, din Piteşti, Sf. Apostoli, Sărindar, din Bucureşti, Sf. Dumitru, din Craiova ş.a. Alături de acestea a dispus construirea de lăcașe religioase, la sud de Dunăre (bisericile Sf. Paraschiva şi Sf. Pantelimon din Vidin, Sf. Apostoli din Şiştov), în Transilvania (bisericile din Porceşti şi Turnu Roşu), Moldova (măn. Soveja şi Dobromirna) sau la Muntele Athos (Xenofon, Marea Lavră, Dionisiu, Hilandar, Simonpetra, Cutlumuş, Pantokrator sau Rusikon), toate înzestrate cu proprietăți şi mari sume de bani. Realizările sale din domeniul cultural i-a făcut şi pe marii boieri să-i urmeze exemplul, peste 50 de edificii fiind construite în toată țara, printre care bisericile Buzinca şi Vărzarul (numite aşa după ctitorii lor) sau biserica Târgului din Târgoviște (ctitoria lui Udrişte Năsturel). „Matei, fiind în scaun, altă grijă nu avea şi făcea mănăstiri pretutindeni şi biserici întru lauda lui Dumnezeu care se văd până acum. Că până la acest domn, puține zidiri au făcut domnii cei mari înainte, iar Matei Vodă a înfrumusețat ţara cu tot felul de zidiri bisericești, mănăstiri, case domnești care se pomenesc până astăzi” (Radu Popescu).

Sfârșitul domniei

Matei Basarab nu s-a bucurat multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, o răscoală a seimenilor (lefegii străini) și a dorobanților i-au grăbit sfârșitul. A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - Mănăstirea Arnota - de către un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească.

Surse> lectiadeistorie, wikipedia, enciclopediaromaniei