„Sunt un om care a deranjat prea mult”

Ligia POPA Directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, prof. Ioan Piso, este una dintre cele mai apreciate personalitati ale Ardealului. Cu toate acestea, insa, Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii a reusit performanta de a-l demite si repune in functie in aceeasi saptamana. Ioan Piso este unul dintre cei mai titrati cercetatori din domeniul istoriei vechi. In 1968 a beneficiat de o bursa Herder la Universitatea din Viena, la recomandarea academicianului Constantin Daicoviciu. In timp, fostul si actualul director al muzeului a beneficiat de burse si la universitatile din Kohln si Bordeaux, a predat cursuri la Viena, Sorbona sau Graz, a devenit membru corespondent al Institutului Arheologic German, a celui francez si austriac, din 2007 este membru al Academiei Regale din Barcelona si a fost distins in anul 2000 cu decoratia „Serviciu credincios”, in rang de ofiter. El a publicat sase volume, toate in strainatate. Ceea ce au refuzat institutiile din Romania, s-au grabit sa publice cele din Franta sau Germania. Pentru ca are curajul de a spune ce crede a fost mereu in atentia celor de la putere. Din cauza Securitatii, inainte de 1989, a fost nevoit sa refuze numeroase invitatii din strainatate la congrese, cursuri sau studii. Dupa ce a fost numit director al muzeului si-a dedicat majoritatea timpului acestuia, desi a fost criticat ca isi neglijeaza functia din cauza activitatii de la catedra Facultatii de Istorie si a muncii de cercetare. Reporter² Cum ati devenit director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei? Ioan Piso² Am devenit director in 1997. Am obiceiul de a critica, iar in momentul in care mi s-a cerut sa ma implic, sa preiau aceasta functie, nu am putut sa raman pe margine. Pentru a ma ocupa de muzeu am renuntat la mai multe oferte ale marilor universitati din Lume, Princetown, Leon, Barcelona de exemplu. De atunci, in loc sa ma ocup de ceea ce imi place cu adevarat, de arheologie, trebuie sa rezolv o serie de alte probleme, cum ar fi starea acoperisului, de magazii sau de fondurile pentru renovarea cladirii. Rep.² Punctul de plecare al divergentelor dvs. cu Ministerul Culturii si Cultelor este proiectul Rosia Montana. Cum s-a ajuns ca acest conflict sa ia asemenea proportii? IP² Asa cum am mai spus, Rosia Montana sau, mai bine-zis, banii legati de ea au fost cheia care a deschis sau a inchis multe porti in ultimii ani. In anul 2000 am avut curajul de a combate proiectul. In toamna acelui an, cand s-a pus pentru prima data in discutie proiectul, membrii Comisiei Nationale de Arheologie s-au opus proiectului, cu o singura abtinere, dar votul nu a avut nici un efect din vina lui Mircea Angelescu, secretar al Comisiei si slujbas al ministerului, care a favorizat de la bun inceput firma canadiana Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Prin 2001, functionari din cadrul ministerului au creat un parteneriat cu RMGC si muzeul National de Istorie a Romaniei. Din cate stiu, premiile acordate de MCC in anii 2002 si 2003 au fost „sponsorizate” de RMGC, adica a fost un conflict clar de interese, mai clar... mita institutionalizata. Comisia nationala de Arheologie, insa, se opunea in continuare proiectului asa ca o parte dintre contestatari, Horia Ciugudean, Ioana B. Cataniciu au fost inlaturati. Eu am fost scos din biroul Comisiei. Pentru a fi mai siguri ca rezultatele analizei vor fi cele asteptate in 2003, cei implicati au modificat cadrul legal existent astfel incat rolul Comisiei a devenit doar... consultativ. In 2001 si 2002 au fost eliberate de sarcina arheologica peste 1.100 hectare din zona, desi au fost cercetate 2,2 ha. Rep.² De ce va impotriviti cu atata inversunare proiectelor RMGC? I²P. Am sesizat ministerul si opinia publica vizavi de importanta zonei. In perioada romana, Rosia Montana (Alburnus Maior a fost un adevarat El Dorado). Faima localitatii se datoreaza in primul rand galeriilor antice unice in lume, in care, in sec. XVII si XIX, au fost gasite celebrele tablite cerate ce constituie unul dintre izvoarele dreptului roman. O echipa franceza de la Universitatea din Toulouse a cercetat in muntele Carnic zeci de kilometri de galerii, intre care 5 km de galerii romane de o valoare exceptionala. A adresat mai multe rapoarte CNA, care nu a pus, insa, niciodata in discutie soarta acestor monumente unice in lume. In sedinta din 13 septembrie 2002 CNA a decis descarcarea de sarcina arheologica a suprafetei muntelui Carnic, iar in 19 decembrie 2003 CNA a recomandat descarcarea de sarcina si a galeriilor din interior, exceptie facand o mica portiune care urma sa fie distrusa in urma exploziilor. Au ramas complet necercetate zecile si sutele de kilometri de galerii de sub ceilalti munti. Oricum, cei care au participat la studiul zonei au declarat „intre doua buldozere mai cercetam si noi cate ceva”. Este inadmisibil! De fapt 1.038 dintre cele mai prestigioase institutii stiintifice si specialisti din intreaga lume, carora li s-au adaugat 40 de arheologi romani au protestat impotriva distrugerii vestigiilor istorice din zona. Rep.² Declansarea acestui conflict a avut si alte urmari sau efectele lui s-au resimtit doar in cazul Rosiei Montane? I.P.² Eu sunt un om care deranjeaza. Stiu asta. Consecintele deciziei de a nu renunta la principiile mele le resimt insa, pe toate planurile. Cei care s-au opus au fost supusi unor presiuni teribile. Santiere foarte importante au ramas fara finantare. In 2003 santierul la care lucrez de 30 de ani, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, nu a primit autorizatia de sapatura, iar functionari de la MCC au pus politia din comuna sa ma urmareasca daca bag spaclul in pamant. Incepand din 2001 am fost inlaturat din Biroul Comisiei Nationale de Arheologie, din Comisie, chiar, din Comisia Nationala a Siturilor si Monumentelor si din fruntea Comisiei Siturilor si Monumentelor Transilvania Vest, pretextandu-se de fiecare data reorganizarea institutiilor. Ani de zile am cerut bani pentru muzeu si nu am primit nimic. Paradoxal, la doua saptamani dupa ce am fost demis, in aprilie 2006, muzeul a primit 11 miliarde de lei, din care 7 nu au fost folosite. In aceasi perioada au fost aprobate 22 de posturi noi pentru institutie. Eu, desi solicitam de ceva vreme doar trei oameni in plus, nimeni nu mi-a luat in considerare cererile. Mai nou au incercat sa omoare inclusiv revista muzeului, Acta Musei Napocensis, motivand ca are un nivel mult prea elevat pentru lumea muzeografilor. Sunt foarte intrigat, cu atat mai mult cu cat stiu ca este una dintre cele mai apreciate aparitii de gen, fiind solicitata in intreaga Lume. Rep.² Doar Ministerul v-a facut probleme? I.P.² De fapt cu Ministerul Culturii am colaborat foarte bine pana in anul 2000. Ion Caramitru a fost un ministru extraordinar. Ulterior lucrurile s-au schimbat. Dupa acel an, relatiile cu cei din minister s-au deteriorat mult. Mona Musca, de exemplu, desi la suprafata a criticat proiectul Rosia Montana si a afirmat ca va sprijini demersurile noastre, ale arheologilor romani, nu a facu altceva decat sa intareasca pozitiile celor care sustineau firma canadiana. Apoi am fost sapat si din interiorul institutiei pe care o conduc, cum ziceam, chiar de catre cei pe care i-am ajutat sau care, la un moment dat, se grabeau sa imi aduca osanale. Am fost acuzat, de exemplu, ca in 2004 mi-am editat singur, din banii muzeului... un volum omagial. Nu este adevarat. Pe prima pagina scrie clar ca a fost sponsorizat integral. si pentru mine a fost o surpriza... Trebuie spus ca majoritatea profesorilor, la implinirea varstei de 60 de ani a primit un asemenea volum. Dupa cum se poate vedea, unii dintre cei care acum ma denigreaza, ma injura peste tot, apar pe lista de autori ai acestei lucrari. Sunt cei care au insistat sa ma omagieze acum patru ani... Eu nu ma tem de nimic. Indiferent ce ar face, eu nu voi parasi calea aceasta. In timp, m-am asteptat ca ministerul sa ma sprijine...dar nu a facut-o. Au existat acele campanii care m-au denigrat....daca 5% dintre calomnii ar fi fost adevarate mi-as fi dat eu demisia, nu as fi asteptat ordinele ministrului.