• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Aprilie , 2009

„Sunt inofensiv! Dar gandul lor e criminal!”

Ce face romanul cand nu mai are ce defrisa? Taie in ariile protejate. In padurea Bazna s-au taiat 387 metri cubi de stejar, fara autorizatie de mediu! Zilele trecute, s-au taiat 105 stejari de circa 200 de ani, in Padurea Bazna (zona Fersig-Lucacesti Mires). Povestea este cusuta cu ata alba, cu atat mai mult cu cat aceasta padure este arie naturala protejata, stabilita prin Legea 5. In mod normal, in astfel de locuri, nu-i permisa nicio interventie. Si, totusi, s-au taiat 387 metri cubi de stejar. Exista toate motivele sa se spuna ca „au fost interese la mijloc”, nu de alta, dar am aflat ca un metru cub costa „intre 12 si 20 milioane lei vechi”. Horia Zugravu, seful Ocolului Silvic Somcuta Mare, spune ca stejarii s-au taiat intr-un scop nobil: „Am zis hai, sa taiem asta uscat, ca sa se poata regenera padurea. Are 160 de ani arboretul, deja 80% din el e uscat, e plin de gauri. Pai, au fost foarte multe comisii, ca va dati seama ca-i foarte greu sa tai acolo. Cand am vazut ca avem regenerare, am incercat sa obtinem niste aprobari”. Iar aprobarile s-au primit: „aprobari de la Directia Monumentelor Naturii, de la Academia de Stiinte, de la Ministerul Agriculturii, Regia Nationala Parcuri Nationale. Toate aprobarile le-am avut. Ni s-a dat aprobare sa taiem numai arborii uscati. Si a fost, personal, domnul director al Directiei Silvice, dansul a facut inventarierea. Fostul director, ca actualul e numai de cateva zile”, spune Zugravu. Probabil, se astepta sa le plangem de mila cand ne-a spus cat de greu le-a fost: „Aprobarile le-am demarat de vreo doi ani. S-a facut o derogare de la amenajament de la Minister, in care s-a spus clar despre taiere, numarul de arbori si tot”. Cand i-am spus ca am fost sesizati ca erau si arbori sanatosi, Zugravu a uitat ca inca n-au infrunzit copacii: „Nu se poate sa fi fost si arbori care nu erau uscati. Probabil ca a fost ceva verdeata in varful crengilor, dar s-au facut poze la ce s-a taiat. Nu si-a riscat nimeni libertatea pentru asa ceva. A fost comisie si s-a stabilit ce se taie”. Cine-a castigat din afacere? „Lemnul s-a valorificat prin licitatie. Bineinteles ca banii intra in fondul Ocolului”, spune Zugravu. Garda de Mediu n-a apreciat insa varianta ca taierile s-au facut in scop nobil: „Scopul lor silvic e nobil? Scopul de mediu e criminal! Invoca faptul ca arboretul de acolo nu este productiv din punct de vedere al semintelor. Si atunci, vezi-doamne, daca i-ar rari, ar primi mai multa lumina si fructificatia ar creste”. Cel mai grav este ca stejarii au fost taiati „fara autorizatie de mediu”, spune Calin Crisan, comisarul sef al Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Maramures. „S-au bazat doar ca au avut de la Bucuresti, de la Ministerul Agriculturii (unde, prin cai oculte, au obtinut schimbarea amenajamentului). Asta spunem noi, ca altfel nu vad cum un ministru ar fi putut aproba asa ceva. Toata tara asta e plina de derogari. Nu mai avem unde exploata si intram in arii protejate, sa ne facem cota, ca daca nu dam la sfarsit de an nu stiu cate mii de metri cubi de masa lemnoasa, nu suntem performanti!”. Mai mult, si reprezentantii Garzii confirma ca stejarii nu erau uscati, cum afirma silvicii: „Noi am vazut ca inima lemnului era sanatoasa. Am discutat la Politie cu noua conducere a Directiei Silvice si promisiunile verbale sunt ca se va face o verificare detaliata a fiecarei cioate, sa se vada cat era de bolnav copacul”. Seful Garzii de Mediu nu vrea ca acest incident sa fie trecut cu vederea: „Am facut demersuri pe civil, pentru ca avem in spate niste avize care, totusi, sunt pertinente pe linie silvica. O sa se intereseze si politia, sa vada cat sunt de legal date si atunci, poate, va fi o latura penala pe linia aceasta a avizului dat cu abuz. Am comunicat Regiei Nationale a Padurilor. Le-am dat o amenda de 300 milioane lei vechi. Ne si asteptam la contestatie. Am comunicat cazul si superiorilor nostri de la Bucuresti si se pare ca se pregateste din nou o echipa de aceea centralizata, sa descinda in Maramures, inclusiv pe Vaser”. Vom reveni! Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.