„Stalpul de foc” al catolicismului

* 31 iulie 1556 - moartea lui Ignatius de Loyola, fondatorul Ordinului iezuitilor Ignatius de Loyola si-a consacrat aproape intreaga viata luptei in favoarea credintei catolice, a carei stralucire a vrut s-o refaca pentru a-i atrage pe intelectualii europeni, deseori tentati de Reforma. Convertirea lui a fost atat de profunda incat si-a orientat toate energiile spre lupta impotriva „necredinciosilor musulmani” si a „ereticilor reformati”. In anul 1491, la Loyola, in Tara Bascilor, a vazut lumina zilei Ignatius, cel care avea sa devina „stalpul de foc” al Bisericii Apusene, fondatorul „temutului ordin iezuit”. Ignatius s-a nascut intr-o familie nobila, fiind ultimul din cei treisprezece fii ai lui Beltran Ibanez de Onaz si ai Marinei Sanchez de Licona, stapanii castelului Azpeitia, o bijuterie arhitectonica in pitorescul tinut alpin al bascilor. Conform uzantelor vremii, copilul a fost trimis in lume pentru a-si desavarsi mai intai educatia, apoi spre a-si alege o cariera diplomatica sau militara. In 1506, orfan de ambii parinti, se afla la Arevalo, in compania ministrului de finante al regelui Ferdinand Catolicul, Juan Velazquez de Cuellar, ca paj al acestuia. Ignatius s-a afirmat intr-o epoca de prosperitate pentru regatul Spaniei, al carui renume s-a extins peste mari, in Lumea Noua, in urma expeditiilor incununate de succes ale lui Cristofor Columb. Arme si carti mistico-ascetice Catre anul 1515, mostenind domeniile parintilor sai defuncti, a fost acuzat de delicte grave comise in timpul carnavalului orasenesc de la Azpeitia. Nu stim cum s-a finalizat procesul, dar, doi ani mai tarziu, dupa moartea primului sau protector, Juan Velazquez de Cuellar, Ignatius s-a stabilit la castelul lui Antonio Manrique, duce de Najera si vicerege de Navarra, unde a ramas pana la 26 de ani. Imbratisand cariera armelor, Ignatius a dus o viata frivola de petreceri, aventuri si dueluri. Ambitii rivale au impins regatul Spaniei spre un razboi nedorit cu puternicul vecin de la rasarit, Franta. La asediul orasului fortificat Pamplona, Ignatius a fost ranit grav de un obuz, scos din lupta si nevoit sa se retraga in manastirea benedictina de la Montserrat, pentru a-si reface fortele. In timpul convalescentei, Ignatius s-a dedicat lecturii cartilor mistico-ascetice. Neavand la indemana cartile care descriau romantat faptele de arme din vremea Reconquistei, atat de gustate in epoca de catre tineretul provincial, Ignatius a citit cu patos doua lucrari celebre: „Viata lui Hristos” si „Leggenda aurea” sau „Vietile Sfintilor”. Cu siguranta ca aceste lecturi i-au schimbat perceptiile despre lumea razboinica din jur, la acestea adaugandu-se influentele Sfantului Dominic si Sfantului Francisc. Vremea pelerinajelor Urmand pilda altor semeni, dupa obiceiurile vremii, pe deplin refacut dupa perioada convalescentei, in 1522 Ignatius a inceput un pelerinaj la locurile sfinte din Spania: Aranzaza (sanctuar situat langa localitatea sa natala) si la Montserrat (nu departe de Barcelona), loc unde se va spovedi la abatia benedictina. De acolo, a pornit spre Manreza in rugaciune si penitenta. Tot atunci a inceput sa compuna „Exercitiile spirituale”, prima sa opera. La raul Cardoner a primit „o mare lumina”, experienta din care a iesit profund transformat. Un an mai tarziu, in 1523, a sosit la Roma, chiar in Duminica Floriilor, cu gandul de a pleca mai departe spre Tara Sfanta, nu inainte de a fi binecuvantat de insusi suveranul pontif, Papa Adrian al VI-lea. La Roma, Ignatius s-a dedicat si intemeierii de institutii religioase, sociale si culturale, intre care Colegiul Roman (cu scoli gratuite de gramatica si doctrina crestina) si Colegiul Germanic, unde erau formati preotii de limba germana destinati sa combata protestantismul. De la Venetia s-a indreptat spre Tara Sfanta. A vizitat Ierusalimul, Sfantul Mormant, Betania, Bethleem, Iordanul si Muntele Maslinilor. Cu toate ca a dorit sa ramana in acele locuri, la insistentele Superiorului Franciscanilor, s-a intors in Europa. Prin Venetia si Genova s-a intors la Barcelona, unde a inceput, la varsta de 33 de ani, sa studieze gramatica limbii latine. Fondarea si ascensiunea Ordinului iezuitilor Urmand exemplul tinerilor nobili de atunci, Ignatius s-a inscris la renumita Universitate hispanica de la Alcala, in anul 1526, frecventand cursurile de filozofie si teologie. In jurul sau s-a format un grup de prieteni si ucenici: Calixt de Sa, Juan de Arteaga, Lope de Caceres si francezul Jean de Reynald. Nemultumit probabil de calitatea cursurilor, Ignatius a incercat fara succes sa se transfere la cea mai mare universitate a timpului, cea din Salamanca. Dupa o vreme, Ignatius a luat calea exilului francez si, in 1528, s-a stabilit la Paris, unde a ramas pana in 1535, obtinandu-si doctoratul in filozofie. Alaturi de noua prieteni (printre altii Francois Xaveriu, Salmeron, Rodriguez), captivati fara indoiala de idealurile sale inalte, Ignatius a facut un juramant de castitate si saracie la 15 august 1534, in capela de pe colina Montmartre. Ignatius si tovarasii sai si-au oferit serviciile Papei Paul al III-lea. Acesta a acceptat oferta lor si ca o prima misiune i-a trimis sa faca cateheza tuturor copiilor din scolile Romei. Ignatius a celebrat prima sa liturghie in noaptea de Craciun a anului 1538, in capela Nasterii Domnului din Bazilica Sfanta Maria Maggiore. Acelasi suveran pontif a aprobat un an mai tarziu Formula noului Institut, iar la 27 septembrie a luat fiinta Societatea lui Isus prin decretul pontifical „Regimini Militantis Ecclesiae”. A urmat perioada de ascensiune a Ordinului, cu precadere dupa 1541, an in care Ignatius a fost ales cu unanimitate de voturi, la 8 aprilie, Superior General al Societatii. Ignatius a cerut o noua votare, precedata de trei zile de rugaciune. Rezultatul votului a ramas neschimbat. Datorita trecutului sau de soldat, Ignatius si-a organizat Ordinul pe care-l conducea ca pe o armata. In acest spirit, a hotarat sa organizeze aceasta structura, adaptata crizei religioase a timpului sau, punand accentul pe pedagogie si puterea exemplului. Timp de aproape un an s-a supus unor cazne fizice, apoi, obsedat de viziuni violente, s-a hotarat sa se cultive pentru a-si intari credinta din punct de vedere intelectual. Dand camarazilor sai exemplul unui ascetism riguros si impunandu-si privatiuni extraordinare, Ignatius a inceput sa fie luat drept sfant. A inceput sa recruteze in ordinul sau - bazat pe supunerea fata de Papa, rigoare morala si grija pentru recucerirea mintilor ratacite de islam, protestantism si paganism - intelectuali, profesori si studenti. In 1553, la indemnul fratilor sai din Ordin, Ignatius si-a redactat „Memoriile”, lucrare cunoscuta sub numele de „Autobiografia”. Grav bolnav, Ignatius a fost obligat sa se retraga intr-o casa de pe colina Aventin, dupa care a fost obligat sa-si schimbe domiciliul langa capela Sfintei Fecioare a Strazii, unde a decedat in plina glorie la 31 iulie 1556. La moartea sa, acest ordin de educatori militanti numara deja o mie de membri triati printr-un noviciat implacabil, o adevarata elita chemata sa se inmulteasca de-a lungul istoriei Bisericii. Beatificat in 1609, Ignatius de Loyola a fost canonizat in 1622. Raspandirea iezuitilor in lume Ordinul Compania lui Isus a fost structurat de Ignatius in sens riguros piramidal, avand la varf un general ales pe viata, in timp ce cu „exercitiile spirituale” se propunea o precisa si originala amprenta spirituala. Iezuitii s-au raspandit rapid in Spania, Portugalia si Italia, deschizand numeroase institutii educative („colegii”) pe baza unui sistem pedagogic unitar, definitiv sanctionat prin „Ratio studiorum”, din 1599. Misiunea educativa a iezuitilor a fost indreptata in principal asupra mediilor nobile si a clasei conducatoare, iezuitii devenind un pilon important al Contrareformei. Actiunea iezuitilor a patruns dincolo de Europa: in China, Japonia, dar mai ales in India, s-a remarcat Sf.Francisc Xavier, care a inaugurat o linie misionara atenta la culturile locale si de o enorma importanta pentru cunoasterea civilizatiilor extraeuropene, continuata in China de M.Ricci. In America Latina, in special in Paraguay, iezuitii au pus bazele unei originale experiente misionare. Desfiintarea si reinfiintarea Ordinului Incepand cu jumatatea secolului al XVIII-lea, iezuitii au facut obiectul unor crescande masuri represive din partea statelor care acceptau greu forta si influenta politica a ordinului. In 1759, guvernul Pombal a confiscat bunurile companiei si i-a expulzat pe iezuiti din Portugalia. Acest exemplu a fost urmat in 1762 de Franta, unde tendintele antiiezuite erau de mai multa vreme puternice, de Spania, in 1767 si rand pe rand de alte state europene. In acest context, Papa Clement al XIV-lea a consimtit la suprimarea Companiei in 1773. Iezuitii au ramas acceptati oficial doar in Prusia si in Rusia Alba, chiar daca nu au lipsit alte tentative mai mult sau mai putin clandestine sau tolerate de a mentine viu spiritul Ordinului. In 1814, Ordinul a fost restaurat de Papa Pius al VII-lea. Alaturi de activitatea educativa, de predicare si misionara, condusa de generalul J.Rohan (1829-1853), iezuitii au desfasurat si o intensa activitate culturala in campul filozofic si al analizei problemelor sociale si politice. In felul acesta, iezuitii au fost protagonistii avantului miscarilor catolice si a doctrinei sociale a Bisericii. In secolul XX, iezuitii au crescut continuu ca numar (pana la 36.000 de membri in 1956) si si-au perfectionat contributia la cercetarea biblica si teologica, gratie unor studiosi ca P.Teillard de Chardin, H.De Lubac si J.Daniélou. Sub conducerea generalului P.Arrupe, iezuitii s-au angajat intr-un delicat efort de reinnoire si de deschidere sociala in anii succesivi Conciliului Vatican II. Date statistice * 1579 - anul in care au sosit pe teritoriul Romaniei primii iezuiti. * 143.480 - sunt cei care au trait si murit ca iezuiti in perioada 1540-1995. * 19.564 - numarul total al iezuitilor la 1 ianuarie 2006 (actualmente, Societatea lui Iisus este cel mai mare ordin religios din cadrul Bisericii calice). * 29 - numarul Superiorilor Generali din istoria Societatii (ultimul dintre acestia este parintele Peter-Hans Kolvenback, un iezuit olandez care a lucrat timp de 25 de ani in Orientul Mijlociu; a fost ales in aceasta functie in septembrie 1983, la cea de-a 33-a Congregatie Generala de catre delegatii iezuiti din toate provinciile si regiunile Societatii). In prezent, Ordinul are 72 de episcopi, 12 arhiepiscopi, 10 cardinali, 42 de sfinti, 139 de fericiti, peste 200 in proces de beatificare, peste 1.100 de martiri si marturisitori de credinta, 56 de universitati in 19 tari, cu peste 400.000 de studenti. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro