• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Mai , 2010

„Situatia actuala nu putea fi evitata” - Andreea Paul Vass, consilierul premierului Emil

* Andreea Paul Vass, consilierul premierului Emil Boc, vorbeste intr-un interviu acordat in exclusivitate GAZETEI de Maramures despre modul in care se vede criza economica de la Palatul Victoria, cine e vinovat pentru situatia actuala si cum va arata Romania de dupa recesiune. Reporter: Situatia actuala putea fi evitata? Andreea Paul Vass: Nu, raspunsul este categoric nu! Nu putea fi evitata situatia actuala pentru ca Romania a fost aprig lovita de criza financiara si economica. Si de ce am fost loviti mai aprig decat tarile din jur? Pentru ca expunerea noastra la nevoia de capital strain, adica la investitii straine directe, la intrari de capital strain, este mult mai mare decat al tarilor din zona. Ori, acesta este un deficit structu-ral, o problema structurala, pe care Romania nu poate s-o rezolve de la un an la altul decat prin dezvoltarea unei baze de productie si a unui capital romanesc puternic. Rep: Cat credeti ca vor fi necesare masurile de austeritate dura luate acum? A.P.V.: Dupa parerea mea, cel putin jumatate de an. Rep: Cum vedeti din punct de vedere social evolutia acestei situatii pentru ca deja au inceput mitingurile? A.P.V.: Intrebarea e foarte complicata si ar presupune un raspuns mult mai elaborat. Cert este ca ne lipseste cu totul o dezbatere pu-blica de fond. Si in acest cadru trebuie sa spun ca nu sunt nici adepta manipularii de-o parte si nici de cealalta parte. Adica nu are loc aceasta dezbatere si nu se discuta solutiile in termeni realisti. Cu demagogia si cu populismul nu ne vom rezolva problemele. Nici legate de noi incasari bugetare, sau cresterea incasarilor bugetare, nici de atragerea investitiilor straine directe, si nici mentinerea mediului fiscal romanesc atractiv. Deci, problemele sunt dublate de o piata a muncii sclerotica. Asta inseamna ca este atat de rigida, si sindicatele au mare rol in alimentarea acestei rigiditati a pietei sclerotice, in sensul ca, daca in Romania un somer circula cel putin un an pana reuseste sa se reangajeze, intr-o piata a muncii libera, cum e de pilda cea din America sau a Canadei, un somer are nevoie in medie de trei luni pentru a se reangaja. Si de un cod al muncii semnificativ simplificat, astfel incat sa permitem nu doar trimiterea in somaj mai usoara a unei persoane (asa cum se intampla in statele cele mai competitive ale lumii), dar obligatoriu si reinsertia ei rapida pe piata fortei de munca. Si astea-s doar cateva dintre subiectele majore. Mediul privat romanesc, fara doar si poate s-a nascut ca un copil schilod. Adica a fost mult prea conectat la stat. Si noi acum avem nevoie ca de oxigen de dezvoltarea unui mediu privat competitiv. Rep: Credeti ca electoratul roman este suficient de matur incat sa perceapa situatia de astazi si cauzele ei, dincolo de slogane politice sau acuze politice? A.P.V.: Sloganele politice au fost dublate in unele cazuri de fapte. Platim cu totii, absolut toti romanii sunt acum expusi la un efort urias de economisire. Si principala pro-blema pe care o avem acum este aceasta mizerie a bugetului. Un buget pe care acum trebuie sa-l curatam. Acele slogane politice, respectiv pomeni electorale, au incarcat excesiv bugetul cu cheltuieli sociale. Oricum, spun si vocile rationale, Romania nu are o economie care sa-si permita o abordare de gen stat asistential social excesiv. Trebuie sa invatam sa producem mai intai si abia apoi sa consumam. Dar pentru asta trebuie sa invatam sa muncim. Sa muncim mult mai mult si mult mai bine. Rep: Cum vedeti acest concept de solidaritate si acest fond de solida-ritate despre care se vorbeste? A.P.V.: Il vad ca fiind binevenit, dar si criticabil din perspectiva populista. Daca am fi asistat la o alimentare a acestui fond al solidaritatii din partea tuturor membrilor clasei politice si nu numai, dar fara a invoca acel efort propriu, deja putem vorbi de un fond de solidaritate autentic, real. Pentru ca trebuie sa o spunem foarte clar: toate guvernele care s-au succedat la conducerea Romaniei au contribuit la alimentarea problemelor pe care acum trebuie sa le gestionam. Si adevarul este ca traim pe un butoi de datorie urias. Daca nu-l platim si continuam conduita actuala, copiii nostri vor fi cei care vor fi nevoiti sa ne plateasca datoriile. Rep: Cum vedeti Romania de dupa criza, atat in sectorul privat cat si in cel public? Ce ar trebui sa invete fiecare din cele doua parti? A.P.V.: O vad in primul rand curatata de mizeria bugetara de care am vorbit pana acum, o vad mult mai expusa unei conduite macroeconomice sanatoase din perspectiva decidentului politic. La nivelul mediului de afaceri cred ca va fi mult mai conservator, mult mai putin orientat spre imprumuturi si mai mult orientat spre resursele interne de dezvoltare. Mai putin orientat spre imprumuturi inter-companii, si aici vorbesc de companiile straine. Vad o resursa umana angajata in mediul privat mult mai dedicata muncii si mult mai putin solicitanta in ceea ce priveste asistenta sociala. Dar asta-i valabila la nivelul intregii populatii. Pentru ca trebuie sa constientizam ca in clipa in care noi obtinem un ajutor social de la stat, de fapt, acel ajutor este platit de catre toti cetatenii Romaniei. Statului nu-i vin bani din cer. Statul colecteaza bani de la cetateni. Iar redistribuirea lor trebuie sa se faca pe criterii mai corecte, iar cand vorbim despre categoriile vulnerabile social, instrumentele care li se adreseaza sa fie cu adevarat bine croite. Nu cum se intampla acum, cand toti primesc ajutoare pentru incalzire. Andreea Paul Vass s-a nascut in 1978 in Zalau, Judetul Salaj. Este Doctor in economie internationala, Lector universitar la Facultatea de Relatii Economice Internationale si Consilier personal al Prim - Ministrului Emil Boc.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.