• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 9 Martie , 2009

„Sclavagism” rosu-portocaliu

PSD – PD-L „nasesc” rebotezarea deconcentratelor, asa incat, dupa modelul ministerelor, mai toate directiile si institutiile publice vor trece fie printr-un proces de reorganizare, fie printr-unul de redenumire. Scopul? Impunerea oamenilor de casa. In urma cu cativa ani, s-au plans ca se fac presiuni pentru schimbarea unor directori care au ocupat functii publice prin concurs si care sunt functionari publici, iar acum, incearca sa transforme intreaga administratie publica locala intr-o veritabila „plantatie politica”. Dupa pierderea alegerilor, pesedistii s-au pus pe bocit si amenintat, ba chiar au anuntat ca centralizeaza la partid plangerile directorilor asupra carora se fac presiuni, pentru a-i determina sa-si dea demisia. Dupa acelasi model, odata cu iesirea democratilor de la Guvernare, Mircea Man declara sus si tare ca, „in serviciile deconcentrate, oamenii care au castigat concursurile si sunt functionari publici raman pe posturi”. Acum, fostele „bocitoare politice” incearca sa politizeze orice functie mai acatarii de prin directii si institutii publice. Cat despre argumentele cu „ocuparea posturilor prin concurs” ori „functionarii publici”, da-le-n... colo. Metoda nu este nici macar originala. Noul Guvern foloseste o modalitate consacrata de ex – Partidul de Stat: schimbarea denumirilor institutiilor sau reorganizarea lor. Printr-un act normativ publicat in Monitorul Oficial in ajunul Craciunului, toate ministerele au fost „rebotezate”: Ministerul Internelor si Reformei Administrative s-a intors la vechea denumire, de Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a devenit Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Culturii si Cultelor a devenit Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National etc. Schimbarea-schimbarii se propaga si in teritoriu si da mana libera tandemului rosu-portocaliu sa scape de clientela politica a vechii puteri, fara a fi acuzat ca taie in carne vie. Potrivit surselor noastre, toate sau aproape toate institutiile publice si directiile deconcentrate vor trece printr-un proces de reorganizare sau „rebotezare”: „Singura modalitate prin care pot sa se schimbe oamenii de pe anumite functii e sa schimbi organigrama. Sa schimbi denumirea institutiei si sa faci organigrama noua. Cele mai multe o sa fie reorganizate sau o sa fie schimbata denumirea lor. Porneste direct de la ministere. Daca ministerele si-au schimbat denumirea, atunci si directiile aflate in subordinea ministerelor isi schimba denumirea. S-a pornit din start cu chestia asta, prin schimbarea denumirii ministerelor”. „Operatiunea” a si fost demarata. Printre primele institutii care si-au schimbat denumirea a fost Autoritatea de Sanatate Publica, devenita directie. Tot dupa modelul „anului 2000”, unele institutii isi schimba „stapanul”. Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) a devenit punct de lucru al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului si Promovarea Bunelor Practici Comerciale (fostul Inspectorat Regional pentru Protectia Consumatorului). Dupa acelasi model au fost reorganizate, recent, si Comisariatele judetene ale Garzii de Mediu. Culmea, aceeasi institutie a fost reorganizata si in 2007, cand actualul comisar-sef a fost destituit si si-a recastigat functia in instanta. Acum, s-a revenit printr-o Hotarare de Guvern la situatia de dinainte de 2007. Crisan spune insa ca exista deja un precedent: „Justitia a dat deja o sentinta prin care directorii nu pot fi schimbati pe motiv de reorganizare. Avem o modificare, o reorganizare printr-o Hotarare de Guvern. La noi, nu se schimba numele, trecem in subordinea Regionalei Cluj din nou. Se revine la vechea organizare. Eu exact pe chestia asta am si castigat, in instanta, procesul. Am aceleasi atributii, indiferent in subordinea cui e institutia. Legea spune foarte clar ca doar daca modifici atributiile cu 50%, in sensul de suplimentare, e un motiv de a-l schimba pe functionarul public”. Numai ca nimeni nu mai este interesat nici de statutul functionarilor publici, nici de costul „botezului” unei institutii sau disfunctionalitatile cauzate, ci numai de ciolan. Pentru a „inchide gura” unora dintre vechii membri de partid deveniti, peste noapte, functionari publici si acum „detronati” pe criterii politice, s-au inventat fel de fel de tertipuri si denumiri pompoase. De exemplu, fostii prefecti si subprefecti au primit, ca „premiu de consolare”, functia de inspectori guvernamentali, platiti cu „bani grei” de la bugetul de stat, dar fara atributii clare. Mai ramane doar sa se infiinteze un „Corp al functionarilor promovati si, apoi, destituiti pe motive politie”, ca subjugarea bugetului si jenanta batalie pentru ciolan sa fie completa. Departe de normalitate Liberalul Marinel Kovaks spune ca: „Va mai trece mult timp pana cand va intra in normalitate sistemul politic-administrativ si in ceea ce priveste asa-numitele deconcentrate. In mod normal, odata cu 2004-2005, cand s-a introdus pentru marea majoritate a acestor directii deconcentrate regula concursurilor pentru ocuparea posturilor, cand directorii sunt functionari publici, normal ar fi ca cei care vin sa urmeze aceleasi etape. Dar este evident ca politizarea continua si va fi facuta si mai puternic decat pana acum. In perioada 2004-2008, desi PNL a fost la guvernare, in foarte multe institutii din Maramures n-am schimbat directorii: au ramas la Electrica, la Cultura, OCPI, Statistica, dar acum, din ce inteleg, nu va ramane nimeni”. Ioana LUCACEL Mircea CRISAN ioana@gazetademaramures.ro mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.