„Revoluþia”, dupã 16 ani

În încleºtarea entuziast botezatã „Revoluþie” (singura televizatã în direct pe întreg mapamondul, ca aselenizarea lui Armstrong pe Lunã), un maramureºean, participant direct la controversatele evenimente, îºi face curaj sã recunoascã: a fost cusut cu „aþã albã”. Unul dintre „croitori” a fost ex-preºedintele Ion Iliescu. Lectorul universitar Ilie Gherheº afirmã cã evenimentele din 1989 pot constitui singurul curs pe care poate sã-l predea la persoana întâi. Experienþa sa de revoluþionar este cu atât mai lãmuritoare, cu cât deþine în prezent funcþia de preºedinte al Societãþii de ªtiinþe Istorice, filiala Maramureº. În ’89, Gherheº avea 27 de ani, era student în anul IV la Filozofie-Istorie ºi muncea pe ºantierul de la Casa Poporului. 21 decembrie „Se organizeazã un miting la care vreau sã merg, dar un muncitor faianþar din Giurgiu îmi spune sã rãmân pentru cã acolo o sã se tragã. ªtia asta de la fiul sãu, care era cãpitan. Plec, însã mulþimea se retrãgea. Explodase un subsol ºi mii de oameni s-au cãlcat în picioare din cauza panicii. Seara ies sã vãd ce se întâmplã. Aveam barbã pentru cã murise tata, însã era periculos, pentru cã exista falsa premisã cã în acea perioadã nu purtau barbã decât ungurii ºi cei care erau împotriva regimului. Nu pot sã ajung în Piaþa Universitãþii, pentru cã în dreptul cofetãriei Scala stau scutierii. Aici am parte de o scenã de care mi-a fost ruºine dupã mult timp. În intersecþie s-a încropit Hora Unirii. Sute de oameni ne uitãm la 20 de amãrâþi care danseazã. Aud langã mine discuþia a doi tineri îmbrãcaþi elegant. Ea îi cere sã intre în horã, iar el îi rãspunde: nu þi-e ruºine? Sunt niºte derbedei, noi suntem altceva! În clipa aceea am un ºoc ºi mã întreb cu cine sunt? Intru în roatã, iar apoi revin în acel loc. Un subofiþer mã trage deoparte, mã prinde de barbã, mã scuipã între ochi ºi mã întrebã vulgar ce caut acolo. Vãd o dubã. În momentul acela am fost atât de laº, cã am vorbit cea mai perfectã limbã þãrãneascã din Petrova. Îi spun cã nu ºtiam ce-i acolo, cã vin de la lucru, cã sunt muncitor necalificat, cã am copil de douã luni acasã ºi cã m-am dus chemat de un coleg. Dacã fãceam pe eroul eram dus la închisoare. În final, mi-a dat drumul ºi am plecat spre casã.” 22 decembrie “Merg la serviciu, dar nu mai lucra nimeni. Aveam o bucurie teribilã, gândindu-mã cã vãd ºi trãiesc istoria. Îl vãd pe Sergiu Nicolaescu ºi îi spun colegului de lângã mine uite, mãi Ene, acum sã facã Sergiu Nicolaescu un film istoric! Lumea se adunã spre Piaþa Palatului, dar la intrare stau cordoane de miliþieni, securiºti ºi militari. Miliþienii fac gesturi obscene, mulþimea rãspunde. Dintr-o datã, miliþienii se duc în spatele trupelor MApN. S-a anunþat sinuciderea generalului Milea, ministrul Apãrãrii Naþionale (azi sunt ferm convins cã a fost împuºcat, pentru cã nu a dat ordin armatei sã tragã în popor). Se strigã Jos tiranul! Jos Cizmarul!, dar nimeni nu exclamã Jos comunismul! Vin tancuri de pe care se vorbeºte la megafon. Urc ºi eu. Strig Maramureºul e cu voi! Se anunþã din balconul Comitetului Central (CC) cã teroriºtii au dat drumul la gaz în piaþã ºi sã nu aprindã nimeni nici o þigarã. O jumãtate de orã nu a fumat nimeni. Incredibil cât era de uºor de manipulat mulþimea! Apoi se anunþã cã se dau arme tuturor celor care prezintã buletinul ºi nu peste mult timp vine altcineva în balcon ºi spune cã toate armele trebuie depuse pe scãrile CC. Încremenesc. Vãd subofiþerii armatei române cã depun armele, ºtiind cã “niciodatã nu ai voie sã dai arma din mânã”. La ora 16,31 se anunþã demisia Guvernului. Se întunecã. Începe sã se tragã. Fugim. Nu moare nimeni. Revenim în acelaºi loc. Este simulare! Aud: e nevoie de voluntari la Radio! Mã alãtur unui grup, dar dupã câþiva paºi vãd trasoarele albe. ªtiu luminile ºi puterea trasoarelor de tanc din armatã. Mã pun pe burtã ºi merg târ⺠din Piaþa Palatului ºi pânã în Ciºmigiu, fãrã sã-mi ridic nasul din pãmânt mai mult de 5 cm. Lângã o cofetãrie cade lângã mine un balcon ºi mã conving cã se trage cu adevãrat. Ajung în Ciºmigiu, dar nu înþeleg din câte pãrþi se trage. Totuºi, mã îndrept spre Radio, pentru cã nu ºtiu unde altundeva sã merg. Începe sã se tragã dintr-o grãdiniþã. Gloanþele sar pe asfalt ca grindina. Mã bag dupã niºte porþi, mã rog lui Dumnezeu… Plec spre Garã, spre casã. Nu te duce în Piaþa Universitãþii, se trage ºi e plin de sânge!, îmi spune cineva de pe stradã. Apare o maºinã albã ºi începe sã se tragã dupã noi. Sãrim dupã un gard. Mã tem de toate maºinile. De lângã o bisericã vãd niºte tanchete, care trãgeau în tot ce miºca. Nu ºtiu cum am ajuns acasã.” 23 decembrie “Plec spre Arcul de Triumf cu câþiva vecini. Se aud focuri de armã dinspre zona Primãverii. Cineva vine la noi ºi ne spune: am puºti! Trebuie sã mergem sã eliberãm casa lui Ceauºescu din Primãverii. Arãtãm buletinul ºi primim arme. Ne-am adunat vreo 20 ºi pornim. Unuia dintre noi i se descarcã arma. Ne aruncãm pe burtã întorcând armele spre el. Îl ducem într-un parc pentru execuþie, cã-i terorist. Mã simt puternic pentru cã sunt cu ai mei ºi strig sã nu-l omoare, sã vorbim mai întâi cu el. Se vedea cã-i tânãr. Îl întreb câþi ani are ºi rãspunde 17, sã trãiþi! Vã daþi seama? Avea 17 ani, nimeni nu l-a verificat când i-a dat puºcã, iar cel de lângã mine era sã-l execute! ªi ar fi fost erou, pentru cã a executat un terorist! Ne-au luat puºtile ºi am rãmas la Arcul de Triumf. O maºinã a gãrzilor patriotice aduce încãtuºat un tip înalt, solid, cu pardesiu gros. Prototipul securiºtilor. L-au adus sã ne arate cã au prins un terorist, dar cei strânºi acolo am început sã aruncãm în el cu ce aveam la îndemânã. Eu dau cu o piatrã, iar maºina reuºeºte sã se îndepãrteze. Seara apare o rabã care-l aduce pe Ianoº Fazecaº, omul de încredere al lui Ceauºescu de la CC. Îl cunoºteam de la Casa Poporului. Este dat jos de pe maºinã. Ne nãpustim asupra lui. Gãrzile îºi pun puºtile peste el, sã-l protejeze, dar cu toate astea a primit multe lovituri. Eu m-am bãgat pe dedesupt ºi i-am dat un pumn în burtã gândindu-mã cum contrasta cu muncitorii de pe ºantier, din moment ce avea danturã de aur”. “Totul e o fãcãturã” “În 24 ºi 25 am rãmas în apropierea casei. L-am auzit pe un maior pe care îl cunoºteam cã totul e o fãcãturã, dar nu am crezut cã a fost ceva pregãtit pânã în 28 ianuarie. Atunci a fost un miting pro FSN. Iliescu, Roman ºi Mazilu au urcat noaptea pe TAB-uri ºi toate reflectoarele erau pe ei. Ne spuneau cã s-ar putea sã fim împuºcaþi, cã teroriºtii nu au fost prinºi. Se putea trage din mii de locaþii din zonã. Atunci m-am gândit cã ei au ºtiut totul. Am vãzut cã lui Iliescu nu i se întâmplã nimic. ªtiam cã ieºise în foarte multe locuri periculoase. În plus, TVR a transmis în direct din Piaþa Palatului, în condiþiile în care erau atâtea modalitãþi sã se întrerupã emisia. Interesant cã acei fanatici care au tras în noi nu au fãcut nimic sã împiedice transmiterea mesajului în restul þãrii. Deci, dacã cineva ar fi þinut cu Ceauºescu, era logic sã tragã în cei de la TVR. Sunt lucruri ilogice...” Ilie Gherheº: „Iliescu, funebrul arhitect al Revoluþiei” “Sunt ferm convins cã Revoluþia a fãcut parte dintr-un plan mai larg ºi cã principalul ei arhitect funebru este Iliescu. A fost loviturã de stat în cea mai perfectã organizare, cu susþinerea ruºilor. Asta pentru cã Ceauºescu ar fi spus cã ar ridica pretenþii asupra Basarabiei. Dacã ar fi cerut-o public, apãrea pretextul ºi s-ar fi iscat un scandal internaþional între cele douã blocuri: socialist ºi capitalist. E cruntã istoria lui Iliescu. De ce au mai murit oameni ºi dupã 25 decembrie, din moment ce ºtia cã a preluat puterea? L-au avut pe Ceauºescu, de ce l-au lãsat sã se ridice de pe aripa palatului? Eu îl bãnuiesc pe Iliescu de o dorinþã de a face Revoluþia mai glorioasã. La 6 luni de la Revoluþie m-am dus în cimitir, sã vãd mormintele soþilor Ceauºescu. Pe mormântul ei erau 7 garoafe, iar pe al lui era un strat de flori de cel puþin o jumãtate de metru.” Mircea CRISAN