„Puterea” lui Eugen Ovidiu Chirovici

La sfarsitul saptamanii trecute, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, in cadrul proiectului „Sa ne cunoastem scriitorii contemporani” – editia I, a avut loc lansarea volumului „Puterea”, semnat Eugen Ovidiu Chirovici. Eugen Ovidiu Chirovici isi incepe excursul prin istoria puterii mondiale, raspunzand la intrebarea „Ce este puterea?” Pentru a defini termenul, autorul a enuntat existenta a trei forme de putere: puterea militara (forta coercitiei si garantiile de securitate), puterea economica (capacitatea de a poseda, genera si aloca resurse materiale) si puterea simbolica (cea mai sofisticata dintre formele de putere). O analiza istorica a impus cateva concluzii: puterea poate cumula, la un moment dat, toate cele trei forme de manifestare sau cele trei componente pot interfera in varii proportii, intr-un mod constructiv sau distructiv; puterea militara este cea mai veche si cea mai lesne de inteles forma de putere, fiinta umana fiind cea mai conflictuala fiinta de pe planeta; o caracteristica a puterii militare in zorii ei a fost completa anihilare a celorlalte forme de putere; puterea economica nu se confunda cu posesia de resurse, doar cel care detine controlul complet asupra resurselor si poate decide nestingherit asupra alocarii acestora poseda propriu-zis puterea economica; daca puterea economica s-a nascut mai tarziu si a fost sora mai mica – milenii de-a randul – a celei militare, exista certitudinea ca puterea simbolica a fost sora geamana a acesteia din urma; de-a lungul ultimelor secole, puterea simbolica a incetat a fi „monopolul” liderilor religiosi – desi forta acestora a ramas extrem de influenta, inventia tiparului, eradicarea analfabetismului pe intinse zone ale planetei si dezvoltarea fara precedent a comunicatiilor inlesnind faramitarea acestui gen de putere; fiecare forma de putere interactioneaza cu cealalta. Al doilea capitol al cartii analizeaza modul in care au interferat diferitele forme de putere de-a lungul timpului, remarcandu-se faptul ca formele de putere – simbolica, militara si economica – au fost intalnite in istorie in stare pura sau in varii combinatii, ca cele mai longevive personalitati, forme statale sau organizatii de pe scena istoriei s-au vadit a fi cele care au cumulat simultan toate cele trei forme ale puterii, ca imperiile care au avut cea mai scurta durata au fost cele care au cumulat aproape unilateral doar puterea militara si ca durata de viata mai lunga au avut imperiile care s-au revendicat de la forta simbolica foarte consistenta. Eugen Ovidiu Chirovici mai afirma ca matricea dupa care au interferat cele trei forme de putere este aproape neschimbata in timp si ca fiecare forma de putere in parte a cunoscut evolutii cruciale, asemenea unor organisme vii, care se adapteaza unui mediu schimbator, puterea parand de-a lungul istoriei sa-si autocontina propriile mecanisme de adaptare si evolutie, asemenea unui segment de ADN. Mutatiile puterii sunt analizate in cel de-al treilea capitol. Cele mai consistente mutatii din istoria puterii militare nu tin in mod necesar de tehnologie, ci de schimbarea paradigmei puterii simbolice, care a produs o mutatie si in cea militara. Tinand cont de faptul ca puterea simbolica este cea mai „veche” forma de putere cunoscuta, inca din vremea in care puterea economica sau cea militara nu existau nici macar in forma lor embrionara (aici, autorul se contrazice, in capitolul anterior afirmand ca puterea militara este cea mai veche forma de putere), aceasta si-a adaugat mai intotdeauna o forma de putere economica si rareori una militara. In schimb, puterea militara a subordonat puterea simbolica la fel de rar, cautand chiar legitimitate in puterea simbolica. Capitolul al doilea mai contine o mare greseala: Magna Charta nu a fost redactata in 1225, ci in 1215. In al patrulea capitol, este tratata puterea astazi, autorul realizand o „harta” a distributiei puterii – in toate cele trei forme ale sale – in lumea contemporana. Sunt analizate cateva natiuni sau grupuri de natiuni, pe de o parte, si „jucatorii singuratici”, pe de alta parte, ultimii – care nu se revendica de la modelul paradigmatic dominant, statul-natiune – devenind tot mai puternici in arena mondiala. Sunt trecute in revista mutatiile intervenite in ultimele decenii intre interferenta formelor de putere – cvasiechilibrul din ultimul secol parand, in conceptia autorului, definitiv pierdut. Concluzia la care analiza istorica ne obliga, spune Eugen Ovidiu Chirovici, este ca o persoana sau un grup de persoane (aici incluzand, in sens larg, si natiunile) sunt puternice intr-adevar doar in masura in care cumuleaza, simultan, toate cele trei forme de putere intr-o masura cat mai consistenta. Alaturi de jucatorii nationali sunt disecate formele de putere detinute de companiile multinationale, terorismul international, crima organizata, serviciile secrete, structurile religioase si societatea civila. O alta concluzie se impune: puterea nu mai este apanajul unor jucatori nationali, iar echilibrul mondial de putere nu se mai naste exclusiv din interactiunea intre acesti jucatori traditionali. In fine, ultimul capitol ne ofera numeroase posibile evolutii ale puterii, urmate de concluziile autorului si trei anexe referitoare la marile puteri in epoca moderna, evolutia puterii simbolice si dezvoltarea puterii economice. „Puterea” se dovedeste a fi o carte interesanta, bogata in informatii (pacat ca nu are o bibliografie, fie si minimala, ceea ce i-ar da alura unui studiu stiintific), scrisa intr-un stil usor accesibil publicului larg, a carei lecturare nu poate fi decat placuta. Ioan BOTIS