„Nu exista sansa sa devina realitate condamnarea comunismului”

* Este unul dintre exponentii de marca ai rezistentei prin cultura, poet consacrat, initiator al Memorialului Sighet, dar, mai presus de toate, un OM cu initiativa civica, responsabilitate si curaj. Ana Blandiana vorbeste intr-un interviu acordat in exclusivitate GAZETEI de Maramures despre eroi, memorie, comunism si Romania. Reporter: Azi e Ziua Eroilor. Ce inseamna pentru dumneavoastra erou? Ana Blandiana: E adevarat ca inainte de razboi, Inaltarea era Ziua Eroilor si am transformat Ziua Eroilor in Ziua memoriei pentru ca e mai greu sa gasim eroi printre noi. Ii gasim mai usor intre cei care au trecut. Eroi sunt de foarte multe feluri. Pentru mine, marii scriitori sunt eroi, a-ti transforma, a-ti pune viata intr-o pagina scrisa cativa zeci de ani este o forma de eroism. Este o daruire. Eroii sunt cei in stare sa dea, nu sa ia. Asta e deosebirea principala fata de majoritate care vrea sa primeasca. Este acea fraza celebra a presedintelui Kennedy care a spus: „nu va puneti problema ce trebuie sa va dea voua America, ci ce trebuie sa dati voi Americii”. Din punctul meu de vedere asta este si problema romanilor. In momentul in care o sa ne gandim ce trebuie sa dam noi pentru ca lucrurile sa se schimbe in jurul nostru, lucrurile chiar o sa inceapa sa se schimbe. Rep.: Atunci Memorialul Sighet este un fel de „casa a eroilor”. A.B.: Da, pentru ca multi dintre cei care sunt pe pereti au preferat sa-si piarda viata decat sa renunte la crezul si ideile lor. Dar au fost eroi care au facut chiar mai mult. Ma gandesc de exemplu la cei care au luptat in munti. Si as vrea sa precizez ceva ce nu se stie, una dintre cele mai senzationale concluzii ale nostre, in toate categoriile, de la detinuti politici, la cei care au luptat cu arma-n mana, cei mai multi au fost tarani. Inainte eram absolut convinsa ca majoritatea celor care au fost in inchisori au fost tarani. Rep.: Presedintele AFDPR, Octav Bjoza, spune ca nepasarea noastra de astazi ii umileste mai mult pe fostii detinuti politici decat toate terorile comuniste. A.B.: Nu avem dreptul sa ne lasam dusi de acest val. Istoria omenirii din acest moment seamana cel mai bine cu istoria de la sfarsitul Imperiului Roman. Si atunci parea ca se sfarseslte lumea. Si incet-incet totul s-a refacut pe alte temelii, pe crestinism in primul rand. Suntem intr-un moment similar. Inclusiv mondializarea pe care o traim astazi exista si atunci. Ceea ce ii deprima pe ei este felul in care functioneaza aceasta societate care si-a castigat libertatea. Pensiile fostilor securisti sunt in continuare mai mari decat indemnizatiile fostilor detinuti politici. In ceea ce priveste condamnarea comunismului, toate punctele care erau prinse pentru ca acea condamnare sa devina reala erau legi pe care trebuia sa le voteze acel parlament. Niciun singur parlamentar nu s-a ridicat sa protesteze si sa apere memoria. Nu exista sansa sa devina realitate condamnarea comunismului pentru ca parlamentul este cel care in mod evident tine lucrurile in loc. Iar lucrurile sunt tinute in loc de faptul ca inca n-a existat o lege a lustratiei dupa Revolutie. Rep.: Ce va dezamageste cel mai mult din felul in care am inteles noi sa ne traim libertatea dupa 1989? A.B.: Ceea ce ma deprima este faptul ca operatia de spalare a creierului care a fost inceputa cu multi ani in urma si care am vazut ca atunci nu reuseste deloc, dupa 1989 a reusit intr-o masura destul de mare. Si careia atunci i s-a opus libertatea. Acum se petrece exact dupa aceleasi reguli, dar se renunta la tot ceea ce este responsabilitate si implicare a tinerilor pentru a prelua iresponsabilitatea lumii in care traiesc. Eu sunt convinsa ca daca fiecare om de la doctor, la profesor, la vanzatorul din pravalie si-ar face perfect datoria, n-am mai putea spune ca clasa politica este vinovata. Daca toti am functiona perfect, clasei politice i-ar ramane mult mai putin. N-ar mai depinde de ea atat de multe. Dar nimeni nu-si mai asuma raspunderea, nimeni nu-si mai angajeaza datoria. Rep.: Cum va explicati nostalgia romanilor pentru comunism? A.B.: Este o chestiune de psihologie profunda. Este clar ca intr-o societate totalitara, omul putea sa faca foarte putin, si toti aveau sentimentul ca de vina e Ceausescu, nevasta lui si cativa din jurul lui. E mai comod decat sa fii responsabil de propria ta viata. Si celor care au depasit 40-50 de ani de la Revolutie le-a fost greu sa intre intr-o lume in care trebuia sa voteze intr-un fel sau altul, sa opteze etc. Aceasta responsabilitate a propriului destin este aproape de nesuportat pentru oamenii de-a doua varsta si atunci s-a nascut aceasta idee ca era rau, nu aveau ce manca, dar era mai usor. Poeta Ana Blandiana s-a nascut la 25 martie 1942, la Timisoara. Numele initial a fost Otilia Valeria Coman, nume pe care si l-a schimbat din cauza regimului comunist. Inainte de Revolutia din 1989, faimoasa disidenta si aparatoare a drepturilor omului a avut curajul sa-l infrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceausescu prin declaratii publice in interviuri acordate postului de radio Europa Libera si unor publicatii din strainatate. Otilia Coman s-a nascut la Timisoara, ca fiica a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timis. Dupa retrocedarea Ardealului de Nord in 1944, familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatal poetei a slujit ca preot la Biserica cu Luna, catedrala ortodoxa din Oradea. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania, preotul Coman a fost arestat ca "dusman al poporului". Ca fiica a unui detinut politic, a trebuit sa astepte patru ani pana cand autoritatile comuniste i-au permis inscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. Pentru a ocoli sicanele regimului, si-a luat pseudonimul Ana Blandiana, dupa numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. Dupa absolvirea facultatii, a debutat in revista Tribuna din Cluj. Este fondator si presedinte al Academiei Civice, care a realizat sub egida Consiliului Europei Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro