• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 23 Septembrie , 2009

„Nordul Salbatic” al talharilor

* In ritmul in care se produc ilegalitati in Maramures, exista toate sansele ca in curand sa se inlocuiasca sintagma „vestul salbatic”, cu „nordul salbatic”. Jaful petrecut saptamana trecuta pe Gutai, dupa un scenariu aparent perfect, demonstreaza vulnerabilitatea Maramuresului in fata infractorilor, dar si incompetenta celor care pretind ca vegheaza la respectarea legii. Vestea ca o masina blindata a fost atacata pe Gutai de 6 persoane inarmate s-a propagat cu repeziciune in intreaga tara. Oamenii vorbeau cu teama, uimire, dar si cu o oarecare satisfactie de episodul in care atacatorii au reusit sa ia din blindata suma de 280.000 lei (2,8 miliarde lei vechi). Am spus si „satisfactie”, pentru ca in mintea unora „masina blindata” era sinonim cu ”masina unei banci”, institutii care-si bat joc in ultima vreme de omul de rand, facandu-i traiul un chin. Doar ca furtul l-a afectat tot pe omul necajit, ducand la intarzieri in ceea ce priveste plata pensilor in mai multe localitati din Maramuresul Istoric. Pe scurt, talharii si-au planuit pana la detaliu atacul: au furat masini din mai multe judete, s-au imbracat de politisti, au simulat un accident care sa blocheze traficul pe Gutai, au oprit masina blindata, au profitat ca usa a fost deschisa, au amenintat cu mitraliere, au luat banii, armele, au inchis echipajul in duba si dusi au fost. De aici s-a pornit o prima ipoteza: ca atacatorii erau intelesi cu membrii echipajului care in niciun caz nu aveau voie sa deschida usa masinii, nici daca auzeau „trei iezi, cucuieti”. In a doua faza, oamenii de rand au inceput sa-l ia peste picior pe seful Politiei, Ioan Isac, care cu chiu-cu vai reusise de cateva zile sa iasa din scandalul pistolarilor din Borsa. Asa ca un nou incident cu rasunet national insemna o noua durere de cap pentru Isac. De aceea, unii s-au amuzat incercand sa intuiasca reactia lui Isac: „iar o sa spuna ca-i o conspiratie impotriva lui?”. Din 15 septembrie (data jafului armat) s-a vorbit zilnic despre acest subiect, dar indiciile s-au dovedit prea putine pentru a-i identifica pe autori. S-au apucat care mai de care sa dea declaratii si sa se laude ca se depun eforturi supraomenesti ca au fost mobilizate efective de politisti si jandarmi (care fac filtre) insa efectele au fost zero. Pana si prefectul Maramuresului a fost ironizat de mai multe ori ca s-a laudat pe posturile publice ca a comandat sa vina un elicopter pentru a survola zona, insa elicopterul a sosit dupa 8 ore, iar survolarea s-a incheiat dupa o jumatate de ora. Apoi s-a trecut la supozitii. In urma declaratiilor obtinute de la martori s-a tras concluzia ca atacatorii ar fi ucraineni, pentru ca in timpul atacului acestia vorbeau stalcit limba romana. Asa ca au inceput sa se agite si cei de la Politia de Frontiera, carora Gazeta le-a reprosat in repetate randuri ca au mari lipsuri la capitolul securizare a frontierei. Daca intr-adevar atacatorii sunt ucraineni, iar acestia ar fi trecut demult granita, asa cum se banuie, inseamna ca frontieristii au o mare problema. Un alt episod extrem de comentat de maramureseni a fost ca filtrele de politisti si jandarmi au fost comasate in zona Maramuresului Istoric: „n-au fost filtre in zona Baii Mari, de parca hotilor nu le-ar fi putut trece prin cap sa plece pe drumurile de aici. De parca era obligatoriu sa se indrepte spre granita”, spuneau unii. Oricum ar fi fost, multi maramureseni sunt sceptici ca „organele” ii vor prinde pe autorii jafului de pe Gutai. Nu de alta, dar faptul ca atacatorii stiau ora si traseul masinii cu bani, zona in care trebuie actionat astfel incat sa nu fie semnal de telefonie si alte detalii de acest gen demonstraza ca am avut parte de un jaf perfect pana in momentul de fata. Iar daca talharii s-au ingrijit de toate acestea, va puteti da seama ca au stabilit in detaliu si cum sa li se piarda urma. Ca-i absurd sa credem ca s-au dus intr-o singura masina toti 6, imbracati in uniforme speciale, doar cu speranta ca nu vor da nas in nas cu filtrele politiei. O alta „faza tare” petrecuta in urma acestui incident a fost ca la cateva zile dupa atacul asupra blindatei, am fost sesizati ca una dintre masinile de transport valori ale firmei „ghinioniste”, a fost vazuta circuland prin Baia Mare cu ferestrele lasate. Se pare ca baietii n-au invatat nimic din nefericita experienta de pe Gutai si se gandesc probabil ca n-o sa mai aiba nimeni curajul sa atace. Cazul a fost preluat de Parchet „In dimineata zilei de 15.09.2009, in jurul orelor 7.00, pe DN 18, circula prin Pasul Gutai o autospeciala care transporta valori (lei si euro) pentru diferite institutii din Sighetu Marmatiei si zona rurala invecinata, fiind oprita in trafic de persoane mascate si inarmate care, prin amenintare si violenta, au deposedat de armament personalul care asigura securitatea transportului, obligandu-i sa le predea valorile existente in camera de tezaur a autospecialei. Cauza a fost preluata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, urmarirea penala intrand in competenta procurorului. Cercetarile se efectueaza de catre procuror si prin delegare, de o echipa de lucratori de politie judiciara si alti specialisti din cadrul Inspectoratului de Politie Maramures, pentru savarsirea infractiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal, furt calificat, talharie, neglijenta in serviciu si nerespectarea regimului armelor si munitiilor”, se arata intr-un comunicat emis de Parchet. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.