„Garda pretoriana” feminina pentru Nicolas Sarkozy

„Tigrese” cu inimi de otel: „musca, zgarie, agreseaza”, cu surasuri mieroase care, daca te uiti mai bine, echivaleaza cu adevarate „injunghieri”, educate si nemiloase. Imbracate sobru in taior si semizeta, tot timpul foarte ocupate, foarte hotarate, admiratoare pasionate, ale lui Nicolas Sarkozy, evident. Acestea sunt ministresele care raspund de institutii-cheie, justitie si scoala, de exemplu. Nicolas Sarkozy este primul presedinte francez care are o „garda pretoriana” formata din „amazoane”. Dar nu este vorba de femeile-soldat scenografice ale colonelului Ghaddafi. Sunt mult mai mult: femeile-ministru ce formeaza o garda pe care el insusi a construit-o, a ales-o, a guvernat-o si fata de care are o preferinta (politica) „pacatoasa”. Insarcinate cu reforme-cheie, cele mai periculoase fiind justitia si scoala, comenteaza Domenico Quirico, intr-o corespondenta de la Paris pentru ziarul La Stampa, citat de Rompres. Amazoanele Duminica seara, 10 iunie, in valul de rezultate foarte favorabile ale alegerilor parlamentare din Franta, cu departamentele franceze care cadeau unul dupa altul in mainile prezidentiale, a avut loc un show de exemplificare la televiziune. Increderea a fost rasplatita. Colegii barbati notabili, ministrul foarte puternic al economiei, Jean-Louis Borloo si fostul premier Jean-Pierre Raffarin au facut figura de „sacrificati”. A fost vorba de mai mult decat de concesii facute egalitatii numerice pe criterii de gen: doamnele si domnisoarele din echipa Sarcozy comanda de-a dreptul. Au stat aliniate ca un regiment una langa alta: Rachida Dati, de exemplu, ministrul jutstitiei, bruneta cu ochi negri, stil „odalisca” chiar cu semizeta ei putin militareasca; Valérie Pécresse, blonda care se ocupa de Universitate si Cercetare, in sahariana maron; sa intareasca plutonul a venit Christine Boutin, ministrul pentru locuinte si oras, imbracata in verde inchis, cea care odata lua Biblia in mana in Adunarea Nationala pentru a obstructiona cuplurile de facto si a apara familia traditionala. Cand vorbesc despre „Lumea Noua” sarkozysta, despre reformele de facut si refacut, se intrevede pasiunea apostolatului, entuziasmul convertitului la „Cauza”. „Telecomanda” antisocialista Rachida parea o „iconita” de catehism guvernamental, decorativa. „Cereti informatii despre caracterul ei, ambasadorului Frantei in Germania”, indeamna semnatarul articolului. Imediat dupa numirea ei, domnisoara ministru a debarcat la Munchen pentru un summit cu omologii din UE pe tema luptei impotriva pedofiliei internationale. La aeroport a primit-o „numai” consulul general. Dar ambasadorul? Era ocupat in alta parte. Rachida a facut ceea ce ar fi facut Sarkozy: l-a sunat pe diplomat din sala VIP pentru a i se da explicatii. In seara plecarii ei, ambasadorul se afla alaturi de ea si a condus-o pana la scara avionului. In calitate de „telecomanda” antisocialista a fost o adevarata revelatie. Le-a impartit notabilitatilor socialiste care o infruntau, Laurent Fabius si Bertrand Delanoë, unele dintre surasurile ei incantatoare. Apoi a dat drumul unei „ghilotine”: „Voi socialistii nu ati propus nimic oamenilor din suburbii, doar i-ati instrumentalizat. I-ati manipulat in aceasta campanie electorala, iar ei v-au raspuns nemergand sa voteze. Respectati demnitatea lor, respectati-i cu dificultatile lor”. Lovitura directa care doare, si mai ales indreptata impotriva lui Segolene Royal, pe care tinerii din „banlieue” au adoptat-o electoral. Dar d-na Pécresse? Nu va lasati inselati de stilul „tanara mama foarte ocupata”, numai zambete si amabilitate. Pot depune marturie socialistii pe vremea cand era purtatoare de cuvant a Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP): o femeie care cauta nod in papura, niciodata multumita. Si cand te gandesti ca acela era un expedient: „ministrul Cuvantului”, ironiza ea insasi, deoarece echilibrismele guvernamentale i-au sustras Ministerul real cu „galoane”. „Am petrecut sapte ani pentru a studia, cinci ani la Palatul Elysee in calitate de consilier, doi la UMP: acum ajunge, vreau sa actionez”. Ce poate fi mai sarkozyst decat aceasta, iat-o ministru pentru Universitate. Acest caracter nerabdator s-a dus sa ia cu asalt o fortareata a rezistentei antiguvernamentale, cosmarul guvernelor franceze de toate culorile inca de pe vremea lui Victor Hugo, cu alte cuvinte studentii si cadrele universitare. Ea va fi cea care va incheia pana in vara socotelile „postume” cu ‘68, privatizand universitatile. La Stampa