• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 22 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 1 Iunie , 2010

„Fiecare om face lucrurile dupa cum judeca el!” - Dana Anghel

* Dana Anghel, o mana de om, pare fragila, dar este un caracter puternic. Sotia lui Cristian Anghel nu accepta situatia in care se afla. Lupta pentru familie. Am cunoscut o alta fata a doamnei Anghel. Am putea spune ca este, uneori, dura. Alteori devine prea calma. Isi doreste liniste si nu intelege rautatea. Iubeste Baia Mare si a fost langa cel care a condus administrativ orasul. Vrea dreptate pentru Cristian Anghel… Reporter: Ce puteti sa ne spuneti despre Cristian Anghel. Sunt noutati legate de situatia lui? Dana Anghel: In aceste zile se va stabili ce va fi in continuare. Imi doresc sa vina in Baia Mare, normal. Nu ca ar fi alt regim, dar este mai aproape de mine. Urmeaza sa se stabileasca regimul care il va avea…In rest, Cristi se tine bine, as putea spune ca este cel pe care il stiti dintotdeauna. Normal ca nu este usor, normal ca este mai palid, normal ca ar vrea sa faca multe, dar nu poate. Uneori imi transmite mie unele si altele…acolo nu poate iesi, nu poate…el este un om activ, e greu. Citeste mult, studiaza, ziare primeste, stie ce se intampla. Imi da telefon in fiecare zi sa vada ce-i pe-acasa. Este greu, este greu si pentru noi. Trebuie sa fim bine dispusi pentru a-l sustine moral. Se bucura cand lumea se intereseaza de el. Ca o concluzie, este un luptator si asa va ramane. I.: Ce presupune conditia de luptator in situatia lui Cristian Anghel? R.: Nu renunta la lupta. Din punctul lui de vedere, a facut tot ce-a putut sa faca mai bine. Inerent, intr-o istorie de multi ani la conducerea orasului pot aparea unele greseli, sau lucruri care nu sunt pe gustul oamenilor sau pe ideile altora, dar binele este o caracte-ristica a activitatii lui. I.: Sunt voci care acuza, acum. Se incearca minimalizarea reusitelor lui Cristian Anghel. Cum simtiti toate acestea? Vorbiti-ne de anii petrecuti alaturi de Cristian Anghel, stiti mai multe de trairile lui legate de oras, chiar daca ar parea ca sunteti subiectiva, fiind sotia lui. R.: S-ar putea spune ca sunt subiectiva, dar in general, in discutiile cu el nu eram cea care spunea: „sa traiti!”. Am avut discutii asupra oricarui subiect. Daca nu imi placea ceva, ii spuneam. Nu trebuie sa se inteleaga ca m-am bagat in munca lui, dar am discutat, mi-am spus parerea… Poate aceste discutii venite de la cineva din afara i-au prins bine de multe ori. Dar legat de oras, de dezvoltarea lui… nu ca spun eu, dar spune lumea, cei care vin din alte parti spun ca Baia Mare s-a dezvoltat. Fata de alte orase, Baia Mare s-a dezvoltat, nu se poate sa nu recunoastem acest lucru. Pana acum nimeni nu s-a exprimat ca nu s-ar fi facut. Cum putea castiga atatea mandate daca nu s-ar fi facut. Baia Mare este un oras frumos, este un oras in care au venit oameni de afaceri, s-au dezvoltat mici afaceri, eram comparati cu orasele din Ungaria, fiind mai aproape de noi. Acum este o criza peste tot, nu putem compara. Din acest punct de vedere ii contrazic pe cei care afirma ca nu s-a facut nimic. Singurul lucru pe care i-l reprosez lui Cristi e ca a fost prea diplomat cu oamenii, nu cu cei obisnuiti, cu cei din jurul lui si care i-au dat tot felul de sfaturi. El niciodata nu a intaratat pe un om impotriva altuia, niciodata nu a fost drastic cu ei. Eu nu as fi fost asa. Uitati-va acum cand nu este el aici sa le dea replica, unii se ridica. De ce dupa atata timp? Inseamna ca este ceva care ii intereseaza. Probabil alegerile! I.: Credeti ca le este frica de faptul ca ar putea reveni la Primarie? R.: Nu stiu! Dar de ce sa le fie frica, de ce, de ce…? Nici nu stiu daca as fi de acord sa se intoarca la Primarie. Am spus intotdeauna ca avem ce ne-am ales. Si in tara avem ce ne-am ales, asta meritam, dar acum nu cred ca as mai vrea ca el sa fie acolo unde a fost pana acum. Pentru ce? Pentru ce primeste acum… Atatia ani sacrificati, nu el, lui i-a intrat in sange, ii placea sa mearga pentru oras, sa faca, sa rezolve. El intr-o zi facea o multime de lucruri pe care alti primari sub nici o forma nu le faceau. Stiu acest lucru deoarece am fost la multi primari din tara, am vazut si am putut compara. Pot spune ca si-a sacrificat familia, mergand in stanga si dreapta nu putea sta cu familia. El nu putea face un concediu ca lumea, venea inapoi pentru ca era Primaria… Iar acum s-a gasit un grup de binevoitori, daca ma gandesc bine cred ca au fost aceiasi, intotdeauna aceiasi, sa faca ce fac acum. Ar trebui sa se gandeasca de doua ori, dar nu de doua, de trei ori inainte sa faca aceste chestiuni. Exista un Dumnezeu si le va veni si randul lor. Si sa se mai gandeasca si ce au in spatele lor, fiecare! O sa le vina randul daca fac porcarii. De ce nu se spune direct? Omul acesta a facut bine pana acum, vrem pe altcineva! OK, Luptati-va pentru altcineva, cresteti-va sa aveti un om ca si acesta. Sau gasiti-l pe cel care sa faca in continuare. Nu este nevoie sa omori un om si toata familia lui pentru o chestie de genul acesta! I.: S-a vorbit mult de Cristian Anghel, dar prea putin de familia lui. Cum a resimtit familia situatia in care se afla, cum resimtiti disputele de acum? R.: Greu! Este cumplit. In fiecare seara, gandul ca nu este acasa, ca e acolo, ce face, de ce este acolo…Daca iti pui aceasta intrebare: „de ce este acolo?”, poate ca ajungi sa iti pierzi mintile si la un moment dat nu am mai pus-o. Cel mai greu imi este cu fratele meu. El e bolnav, imi este greu sa ii explic ca lucrurile in timp se vor rezolva, el plange, merge pe la biserici tot timpul. Fetele ma ajuta, tot timpul… Incercam sa ne luptam pentru a se face dreptate. Nu este vinovat. Iar cei care ii fac rau in continuare acum, spunand tot felul de lucruri, Doamne fereste! Acestia nu sunt oameni. Dupa ce ai injunghiat un om in spate, ii dai picioare, il spanzuri! Ce mai vrei sa faci cu el? I.: A avut loc o schimbare de atitudine fata de familia Anghel? R.: Nu, nu! Nu vorbesc de prieteni, de cei apropiati. Oameni pe care nu ii cunosc, m-au oprit pe strada, m-au intrebat de el, m-au intrebat daca ma pot ajuta. Incredibil a fost. Telefoane… este greu de spus. La un moment dat nu am mai stiut cu cine vorbesc, asa de multe telefoane au fost, de aici si din multe alte orase. In general oamenii s-au comportat si se comporta deosebit de frumos. I.: Credeti ca Anghel, un luptator, asa cum l-ati caracterizat, va renunta la ideea de a reveni in viata publica? R.: El nu a spus niciodata ca nu vrea sa revina! Eu am spus! Dar el isi doreste deoarece a inceput o treaba si vrea sa o faca…Eu…Mi-as dori o viata mai linistita. Vedeti cum merg lucrurile aici! M-as fi asteptat ca oamenii cu care lucreaza, nu din Primarie, si ceilalti, si consilierii si altii sa doreasca sa faca pentru orasul acesta cat mai bine…Nu toti pot fi de acord cu toate, dar scopul final este sa se faca pentru oras. Ceea ce nu inteleg…i-am reprosat atunci cand au inceput sa se cutremure lucrurile… cum poate sa stea undeva unde este lovit de ceilalti din celelalte partide, in fine, se pare ca asa este in politica, dar in locul in care lucrezi, sau oamenii cu care lucrezi si acestia sa iti faca rau, sau chiar si oamenii din partidul lui, nu mai spun, cred ca toata lumea stie. Cum se pot intampla toate acestea? Banuiesc ca i-au trebuit anii acestia atata putere ca sa puna lucrurile la punct si sa ii impace pe toti. Are si el o varsta! Merita sa faci toate acestea? Merita pentru cei din oras, care se bucura de cele facute, dar cu ce sacrificii? Banuiesc, aceiasi care „l-au ajutat” cu povestea cu blocul, acum iarasi… „Acum s-a gasit un grup de binevoitori, daca ma gandesc bine cred ca au fost aceiasi, intotdeauna aceiasi, sa faca ce fac acum. Ar trebui sa se gandeasca de doua ori, dar nu de doua, de trei ori inainte sa faca aceste chestiuni. Exista un Dumnezeu si le va veni si randul lor. Si sa se mai gandeasca si ce au in spatele lor, fiecare! ” - Dana Anghel Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.