„Curat murdar, Coane Fanica”...

7 mai, ora 7, Casa de Cultura a Sindicatelor: Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Silvia Nastase, Alexandru Georgescu, Monica Davidescu, Grigore Gonta - regizor si Eugenia Maci. Distributia vorbea de la sine. Spectacolul sustinut de trei dintre societarii de onoare ai Teatrului National „I.L. Caragiale”, alaturi de o echipa incredibila a fost, de departe, evenimentul cel mai asteptat al saptamanii in Maramures. Imi umplusem carnetelul cu intrebari pe care speram sa le pun actorilor. Cu emotie, ca un copil in fata cadourilor de sub bradul de Craciun, ma asteptam doar la surprize placute. Teatrul National vine tot mai rar in Maramures, poate tocmai de aceea, spectatorii au venit in numar atat de mare sa-i vada in carne si oase pe cei a caror nume se leaga de cele mai reusite spectacole din dramaturgia romaneasca. Am ajuns la Casa de Cultura cu o ora inainte de inceperea reprezentatiei, asteptand o minune, adica posibilitatea de a-i intervieva macar pe unul dintre ei. Am incercat sa-l contactez pe impresar. Nu raspunde, cel putin la numarul pe care l-am primit. Mai era un sfert de ceas pana maestrii aveau sa apara pe scena. S-a dat liber la intrarea in sala. Am prezentat legitimatia de ziarist. Pitbulul de la intrare a luat-o si m-a intrebat: „Ce-i asta?” Crezand ca glumeste am schitat un zambet, asteptand sa intru. Nu glumea. Mi-a intins legitimatia spunand: „S-au dat acreditari, vreo 20. Nu se poate intra asa. Vorbeste cu directorul”. M-am dus la Dumitru Corzan, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor, cu care vorbisem anterior si nu mentionase nimic despre acreditari. Intre timp a mai venit o colega din presa cu aceeasi problema. Nu stia despre acreditari. Am reusit sa intram. Ma gandeam... GAZETA de Maramures a fost printre publicatiile care au realizat nenumarate cronici teatrale, pana la un punct, cand institutiile organizatoare nu au mai trimis invitatii sau anunturi de genul „Pentru obtinerea acreditarii...”. M-am asezat undeva in spate si m-am bucurat de spectacol. Unde au fost cei 20 de jurnalisti acreditati... nu stiu, eu nu i-am vazut. M-am bucurat insa de spectacol, cu gandul ca la final actorii vor vorbi cu presa, dupa cum se vehiculase inainte de a incepe piesa. „Va iubim” La final, printre admiratorii care solicitau autografe, am reusit sa ne strecuram pentru a obtine cateva cuvinte de la cel ce a petrecut pe scena o viata de om, maestrul Radu Beligan: „Am mai fost in Baia Mare de nenumarate ori, sunt pe scena de aproape 70 ani, am batut tara romaneasca ani si ani de-a randul. Pe vremuri se faceau mult mai dese turnee ca acum, pentru ca erau si conditiile mai bune. Acum totul e scump, biletele de tren sunt scumpe, hotelurile sunt scumpe, totul e scump. Alte timpuri, acum nici oamenii n-au bani, de aceea, turneele, acum sunt asa... o raritate, dar e o mare bucurie sa te intorci intr-un oras ca acesta, un oras atat de frumos, atat de bogat si cu oameni atat de minunati. Am avut un public cum n-am avut de multa vreme, o reactie atat de extraordinara, atat de plina de bunavointa si de caldura. Va iubim, asta e tot ce pot sa va spun!”. Si noi va iubim, maestre! Jurnalistii din provincie, dati la o parte(din nou) Fara interese ascunse, dorind sa obtina confirmarea ca moravurile ironizate de dramaturgi acum cateva decenii sunt la fel de prezente in viata politica a societatii de azi, colega de la un cotidian i-a adresat o intrebare maestrului Radu Beligan: „Stiu ca dumneavoastra ati fost in PSD, cum co...” In aceeasi clipa, individul care incercase sa ne blocheze accesul in sala a izbucnit: „Cum poti sa intrebi asa ceva? Nu ti-e rusine?” Dupa care l-a escortat pe Radu Beligan la masina, fara a ne mai permite sa-i adresam intrebari. Intelegand ora tarzie si oboseala actorilor, am incercat sa obtinem macar un numar de telefon de la Marin Moraru si Gheorghe Dinica, in speranta ca vom putea programa pe viitor cate un interviu cu fiecare. Ni s-a raspuns scurt: „Sunt sub contract cu Televiziunea Romana, nu pot da interviuri!”. Inutil de descris regretul care ne-a cuprins. Maramuresul are un numar impresionant de admiratori ai actorilor ce au sustinut spectacolul si ai celor doi dramaturgi ale caror piese au fost jucate pe scena. Dovada: numarul celor prezenti si caldura cu care i-au tratat pe actori, de la inceput pana la final. Am fi vrut sa-i aducem mai aproape pe actori de admiratorii lor, prin publicarea unor interviuri. Nu s-a putut. Acuma, ma intreb: a pus Televiziunea Nationala monopol pe niste oameni, ca pe niste tablouri ascunse de ochii publicului intr-o colectie particulara? Sau a fost doar reavointa? Oricum ar fi, e la fel de murdar, „curat murdar”! P.S.: Impresarul... tot nu raspunde. Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro