• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 24 Octombrie , 2007

„Cuponiada” ajutorului de incalzire

Termene scurte si aproape imposibil de respectat, birocratie, analizari si reanalizari de dosare, nedumerire si haos. Pe scurt, situatia generata de termenul limita pentru centralizarea dosarelor pentru ajutoarele de incalzire, in contextul majorarii pensiilor si cresterea plafonului de venituri a potentialilor beneficiari incepand cu luna ianuarie. Odata cu mult-trambitata majorare a pensiilor incepand cu 1 noiembrie, primul ministru Calin Popescu Tariceanu a decis sa majoreze si plafonul de venituri pentru persoanele care pot beneficia de ajutor de incalzire. Dar nu de la data majorarii pensiilor, ci de la inceputul anului 2008. Motivul? “Nu am vrut sa se considere ca ce dam cu o mana, luam cu cealalta”, a declarat premierul Tariceanu. E drept ca prin aceasta hotarare, in cea de-a doua parte a sezonului rece vor beneficia de ajutor mai multe persoane, numai ca asta inseamna si mai multa bataie de cap pentru autoritatile locale si mai multe drumuri pentru pensionari. Altfel spus, desi primarii se grabesc sa respecte termenul pentru centralizarea dosarelor, acestea vor trebui modificate si dupa momentul majorarii pensiilor, dar si dupa 1 ianuarie 2008, data la care plafonul de venituri pentru beneficiarii ajutorului de incalzire nu va mai fi 500 de lei, ci 615 lei. Ori, in conditiile in care termenele sunt scurte in raport cu numarul mare de cereri, iar primariile au putini angajati, primarii nu cred ca pot finaliza la timp nici prima etapa din aceasta „operatiune”, daramite si reanalizarile de dosare. Mai mult, unii se intreaba de ce trebuie sa se grabeasca acum sa definitiveze dosarele, din moment ce, dupa 1 noiembrie, trebuie sa le refaca in functie de noile venituri. Iar lista nedumeririlor nu se opreste aici. Suparat sunt, Doamne, iara... Vasile Iusco, primarul din Dragomiresti, declara ca termenul stabilit initial nu poate fi respectat din cauza volumului mare de munca si ca, cu siguranta, termenul va fi prelungit : „Ne descurcam, numai ca aceeasi regula e peste tot: fabricam hartii o jumatate de an si trebuie sa terminam in doua-trei zile. Asta atata ma supara pe mine si atata-s de deranjat de conducatorii tarii acesteia incat eu nu stiu.... Adica stau si clocesc acea reglementare o luna si ceva si apoi iti pretinde tie ca in cateva zile sa porti mii de oamenii, sa fabrici hartii si dosare, parca noi am avea o suta de angajati si birouri si pe loc ii repartizezi. Cea mai grea munca e aici, jos, cu oamenii, cu dosarele si adeverintele, cu calculele. Astea-s problemele grave pentru noi. O dat un termen pe luni, le-om duce cate-s facute si sigur ca or mai prelungi, ca n-avem cum sa terminam. Fiecare om vine cu o mana de hartii si e o singura fata care se ocupa de asta”. Iusco e suparat si din cauza faptul ca „distractia” va fi reluata cel putin odata in aceasta iarna: „Sigur ca va trebui recalculat venitul, avand in vedere ca se maresc pensiile. Alta distractie, ia din nou 1.000 de dosare. Deci se vor relua miile de dosare si se va recalcula tot si iar poarta mii de oameni pe drumuri, iar aduna hartii si banditii iar or da doua-trei zile”. In schimb, Vasile Bilasco, primarul din Petrova, se arata ceva mai optimist in privinta respectarii termenului. Are si o explicatie: a mobilizat trei oameni in cadrul acestei operatiuni. Bilasco nu pare speriat nici de perspectiva reluarii intregii operatiuni, ca deh, daca-i ordin, cu placere: „Ne incadram, da. O sa reluam apoi dosarele, n-avem ce face, cum vin sarcinile de la guvern, facem si noi. E scurt termenul, dar mobilizam mai multe forte pe linia asta si incercam sa ne incadram. Trei oameni lucreaza pe asta, si-au lasat celelalte sarcini si lucreaza pe asta. Deja sunt inregistrate vreo 600 de cereri si cred ca numarul lor va ajunge la 650, ca oamenii vin in continuare”. Pe ultima suta de metri „Cum sunt ultimele zile pentru depunerea cererilor, toata lumea vine pe ultima suta de metri. Si trebuie sa faci plafonul diferit. Sunt care beneficiaza numai dupa majorarea plafonului, sunt care beneficiaza si acum si atunci, sunt formulare diferite. Daca modifica plafonul de pensie, eu fac calculul acum si daca se mareste plafonul de pensii la 1 noiembrie, inseamna ca trebuie refacute toate calculele, nu?” - Gheorghe Visovan, primar Rozavlea Doua etape « Seful Executivului a explicat ca, in stabilirea noilor valori, Guvernul a tinut seama de evolutia prognozata a veniturilor populatiei, determinata de majorarea pensiilor, precum si de majorarea preturilor la gaze naturale, lemne, carbuni, combustibili petrolieri. “Nu am vrut sa se considere ca ce dam cu o mana, luam cu cealalta”, a declarat premierul Tariceanu. Potrivit Hotararii aprobate de Guvern, actualizarea limitelor de venituri si a cuantumurilor sprijinului financiar se va realiza in doua etape. Pentru perioada noiembrie - decembrie 2007, se mentin limitele de venituri in functie de care se atribuie sprijinul financiar, stabilite potrivit OUG nr.57/2006. Pentru perioada ianuarie - martie 2008, limitele de venituri medii nete lunare pe membru de familie se indexeaza cu 21,8% (valoarea reprezinta indicele de crestere a veniturilor salariale prognozat pentru anul 2007 de 18,5%, precum si ¼ din indicele de venituri prognozat pentru anul 2008 - 3,3%, conform datelor Comisiei Nationale de Prognoza din septembrie 2007). Limita minima a acestor venituri creste de la 125 lei la 155 lei, iar limita maxima creste de la 500 lei la 615 lei », se arata intr-un comunicat de presa al Guvernului. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.