„Culorile regine”, dizolvate in alte culori

* Maria Maris Daraban ’50 In 19 decembrie 2006, Maria Maris Daraban implineste 50 de ani. Varsta doamnelor este, de regula, un subiect tabu, numai ca, in acest caz, interdictia este anulata de titlul ultimei expozitii a artistei: „Maria Maris Daraban ’50”. O expozitie gazduita de Galeriile UAPR din Baia Mare si care cuprinde un pastel, doua acuarele si douazeci de uleiuri pe panza. „Expozitia este prilejuita de intoarcerea clepsidrei spre 50, intr-un timp al filtrarilor dinspre mine spre mine. Sunt convinsa ca ar fi normal sa aiba o tematica. Si asta sunt eu si fiinta mea la 50. Aceasta expozitie de 50 de ani este si un dar pe care vreau sa-l fac iubitorilor de arta si celor care mi-au sprijinit demersurile expozitionale prin lumi, celor care mi-au daruit prin ani incredere in cautarile mele plastice. Am fost acuzata ca am lipsit mult de pe simezele baimarene prin plecarile mele in alte spatii expozitionale. Sper ca nu i-am dezamagit prin ceea ce expun acum si ca asteptarea lor a meritat. Am dat liber sufletului meu sa danseze in fata panzei. Si atat...”, afirma Maria Maris Daraban. Expozitia Mariei Maris Daraban nu este una retrospectiva. Artista zice ca va realiza o astfel de expozitie la 100 de ani. Ca urmare, in aceasta expozitie sunt reunite doar lucrari realizate in ultimul an. Spatiile pictate sunt reflexe ale unor amintiri, filtrate de tacerea atelierului. Culorile sunt asa cum le-a dorit artista: provocatoare prin ele insele si nu prin asociere. Fiecare tablou are o poveste aparte si o „culoare regina” care se dizolva in alte culori. Culori care tradeaza peregrinarile artistice ale Mariei Maris Daraban: Grecia, Mexic, Tunisia. Si peste toate acestea, spatiul familiar baimarean. Lumina cat umbra, lumina cat afectiune „Sunt culori, sunt animale, locuri pe unde galbenul patrunde printre zabrelele de arbori, unde materia colorata coboara pe unda galbena. Culorile Mariei sunt sentimente pure. Ele nu desemneaza obiecte, nu descriu, nu se subjuga realitatii. Se elibereaza de natura, refuza logodna cu robia formei, divorteaza de prozaic, se inchina luminii si nu materiei. De aceea peisajele pictorului nu sunt luate din realitate. Poate din amintire. Caci pe ea nu o intereseaza forma, ci culoarea. Nu obiectul reprezentat, ci sentimentul lui cromatic. Tablourile sunt inundate de o lumina confuza, care estompeaza orice contur. Tusele sunt largi, patetice, disperate, caci artista apasa pe spaclu pana raneste panza, modeleaza pata, vibreaza culoarea in substanta sa. Pentru Maria orice obiect pictat este un obstacol, intrucat ea iubeste lumina „in sine”, iar culoarea numai in masura in care aceasta inseamna traire, emotie. Am vazut cum un intreg cer galben se sufoca in aer si se sparge printre copaci, materializandu-se intr-o pasta de plumb galben, iar copacii nu exista acolo decat pentru rolul lor de zabrele, de obstacole in calea luminii. Poate de aceea un banal fragment din aceste tablouri, o simpla „pata” privita sub lupa se transforma intr-un tablou aproape identic cu tabloul care a generat-o. Tablourile Mariei au, mai degraba, o unitate emotionala decat una compozitionala sau cromatica. Tusele sunt impulsuri afective, declaratii de dragoste, pensulatia nu este supusa discursului plastic decat in ultimul rand. De aceea structurile ei plastice par instabile. Probabil din acelasi motiv ea iubeste cu precadere primaverile. Se apleaca asupra pamantului cu o curiozitate de copil si descopera sevele secrete ale naturii. Versuri lascive, carminuri violente, albastruri, rozuri coplesitoare intr-o executie plastica cuceritoare, galbenuri care iti taie respiratia si, in sfarsit, „verde crud, verde crud” intr-o atmosfera de inceput de secol, atunci cand a fost descoperita bucuria culorii. Asa este Maria Maris Daraban pentru cei care iubesc pictura si vor sa-i inteleaga opera dincolo de forma ei. Asa este Maria in cromatica ei, din ce in ce mai proaspata si mai cuceritoare.” – Ioan Marchis, directorul Directiei Judetene de Cultura Maramures. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro