„Croitorul împãraþilor”

Gheorghe Pop e unul dintre meºterii maramureºeni capabili sã te þinã în poveºti ceasuri întregi. Pentru baciul Pop, timpul are niºte mãsuri ºi ritmuri oarecum ciudate. Dacã-l întrebi ce vârstã are, îþi rãspunde cu un zâmbet cât toatã faþa: “Apãi, nu-s aºe de bãtrân… cu douã luni mai bãtrân ca Ion Iliescu. Io am împlinit acuma, în 6 ianuarie, orele 18, cã atuncea se trecea ºi ora naºterii, 75 de primãveri.” Ce mai conteazã cã pentru cei mai mulþi muritori ianuarie nu-i lunã de primãvarã? De 40 de ani, Gheorghe Pop confecþioneazã gube de lânã ºi papuci de casã din pãnurã. “Lucrez de când am fost de 18 ani. Era un evreu aicea, da’ nu m-o vrut învãþa, cã zicea cã nu dã meseria. Apoi, am învãþat de la un bãtrân, Dragoº Teodor, nu aºe mare meseriaº, care m-o luat de ucenic. Mi-o zâs cã dacã am bani, mã învaþã în ºase luni, dacã nu, în doi ani. Un an am fost ucenic ºi pã urmã calfã. Dupã aia, l-am depãºit…”, povesteºte Gheorghe Pop despre începuturile sale în meºteºugul care i-a adus porecla de “Croitorul”, fapt atestat ºi de un tablou care-l reprezintã ºi pe care, sub imaginea sa de acum câteva decenii, porecla e trecutã cu majuscule ºi fãrã ghilimele dupã nume ºi prenume. Dupã o inerentã perioadã de activitate într-un relativ anonimat, Gheorghe Pop a devenit un meºter cunoscut, astfel încât a ajuns sã confecþioneze haine pentru toate formaþiile artistice din judeþ, prezente la “Cântarea României”. O dovadã a consacrãrii sale o reprezintã ºi comenzile pe care le-a primit din partea unor personalitãþi. Ca orice meºter care se respectã, Gheorghe Pop are pãreri bine fundamentate despre istorie, sociologie, justiþie ºi politicã. Cu o uºoarã tentã de român fundamentalist, meºterul susþine necesitatea unirii României cu Basarabia ºi a introducerii pedepsei capitale. Organizarea societãþii româneºti, în viziunea sa, ar trebui sã aibã ca model stupul albinelor. “Dacã toþi românii ar lucra aºa organizat cum lucreazã albinele, în cinci ani garantez cã i-am întrece pe americani. La ele, cine nu lucreazã, nu mãnâncã”, susþine patronul fabricii de miere naturalã, din flori de salcâm. “Am vreo 12 ucenici, da’ nu tare sã þân, cã-i muncã migãloasã. ÃŽi mai rentabil sã meargã cu drujba la pãdure, cã fac sute de mii de lei pã zî. ÃŽi pãcat… aº lua niºte tineri mai nãcãjiþi, care ºtiu preþui banul”, zice Pop. Meºterul îºi aminteºte cã ºi el, în tinereþe, a lucrat la pãdure, da’ nu tare i-o plãcut joagãrul. Pe vremea aia, visa la un “ferãstrãu cu motor”, aºa cum auzise cã existã în Germania. Pentru meºterul Pop, anul are douã anotimpuri: cel al albinelor ºi cel al croitoriei. Primul e mai rentabil, cã-i aduce pânã la 1 milion de lei pe zi; al doilea însã îi dã satisfacþia cã duce mai departe un meºteºug vechi de sute de ani. De-o vreme, comenzile din partea localnicilor s-au înmulþit, graþie preotului din Mara, care “o zâs la bisericã cã ar fi bine sã ne pãstrãm portul, sã nu se piardã, ºi, de atuncea, îºi mai fac oamenii gube.” Existã ºi perioade în care meºterul nu poate onora toate comenzile, cum s-a întâmplat în vara anului trecut, când n-a avut timp sã “fabrice” 300 de papuci de pãnurã pentru niºte francezi. Era anotimpul albinelor… “Io le-am fãcut gube ºi la împãraþi: la Ceauºescu ºi la Ileana. ªi-apoi la Petre Roman ºi la Ion Raþiu”, zice meºterul din Deseºti care a reuºit sã-l uimeascã pe Roman, pe atunci premierul României, în momentul în care i-a spus cã are 500.000 de angajaþi. Primul ministru avea sã afle cã “angajaþii” lui Gheorghe Pop sunt, de fapt, albine. Ioan BOTIS