„Capela Sixtina a preistoriei”

* La 12 septembrie 1940, patru adolescenti au realizat o descoperire extraordinara la Lascaux: un „muzeu preistoric” ce continea gravuri splendide, fresce grandioase, figuri antropomorfe ciudate, basoreliefuri si cateva statuete ale unor „Venus”. In scurta vreme, specialistii aveau sa constate ca se afla in fata unor opere de arta vechi de mai multe milenii. Cel de-al doilea razboi mondial incepuse si cel mai popular joc printre copiii si adolescentii Europei era acela de-a razboiul. In Dordogne, patru adolescenti (Simon Coenca, Georges Agnel, Jacques Marsal si Marcel Rovidat) se jucau de-a razboiul pe platoul care domina Montignac, un catun de pe malurile raului Vézère. O gaura ascunsa de crengi si muschi, langa un pin prabusit, i-a dat ideea unuia dintre baieti sa se ascunda in acel loc. Acolo a descoperit Jacques Marsal intrarea intr-o galerie, moment de triumf anuntat si celorlalti baieti. Unul dintre adolescenti, Marcel Rovidat, singurul dintre cei patru care fuma, avea o cutie de chibrituri. Dupa ce le-au consumat pe toate, cei patru au revenit in galerie cu o lampa rudimentara cu ulei si au parcurs sala cea mare, uluiti de spectacolul frescelor cu vaci rosii si cerbi bruni. La scurta vreme, l-au anuntat pe profesorul din sat; la fel de uluit ca si elevii sai, acesta l-a anuntat pe abatele Breuil. Iesind din cea de-a saizeci si patra grota pictata pe care a vazut-o, venerabilul specialist in preistorie a exclamat: „Este Capela Sixtina a preistoriei!” „Multe iluzii se spulbera; iluzii privind simplitatea acelor oameni, iluzii privind naivitatea fetelor lor, iluzii privind temeinicia comentariilor ce ne pot fi inspirate”, afirma André Leroi-Gourhan dupa vizionarea bizonilor, cailor si mamutilor ce apar venind din negura vremurilor, la un imens „vernisaj” la scara milenara, o minune lasata de magdalenienii din urma cu 15.000 de ani. Picturile de la Lascaux au in centrul atentiei lor numeroase personaje: mamutul, ursul cavernelor, bizonul, calul, zimbrul, renul mai ales, ren in repaos sau mergand incet, cu capul in pamant si pascand iarba, ren in galop, cu narile in vant, cu coarnele culcate pe umeri, fugind din fata vanatorului insusi, gol, paros, inarmat cu un harpon si tarandu-se catre animal. In 1950, pestera de la Lascaux a avut 30.000 de vizitatori, iar in 1962, 120.000. Pestera a fost inchisa pentru public in anul 1963, frescele fiind amenintate cu distrugerea de catre aerul viciat si coroziv lasat de multimea vizitatorilor. La fel de protejate ca un reactor nuclear, salile de la Lascaux nu se mai deschid decat rareori si numai pentru vizitatori privilegiati. Chiar si atunci, numai cinci persoane sunt autorizate sa patrunda si sa viziteze pestera, timp de cateva minute, dupa ce pantofii le sunt dezinfectati. Acidul carbonic degajat de respiratie actioneaza asupra calcarului si intuneca frescele. Mai mult decat atat, atmosfera de „sera” care se instaurase inainte de inchiderea grotei a favorizat proliferarea unor alge microscopice, spirogirele. Aceasta „lepra verde” ameninta cu distrugerea capodoperelor din trecut. Toate masurile de siguranta luate la Lascaux l-au facut pe J.P.Bayard sa afirme ca „Suprema nenorocire pentru sanctuar este de a deveni un mormant sigilat, pazit doar fiindca adaposteste un cadavru.” Pestera de la Lascaux incepe cu o sala lunga de treizeci de metri si lata de zece, numita „rotonda”, ai carei pereti sunt acoperiti pana la bolta cu picturi exceptionale ce reprezinta diferite animale. „Aceste picturi, din care cea mai mare atinge 5,50 metri, au o dimensiune unica in domeniul artei paleoliticului. Conturate cu negru, siluetele taurilor sunt desenate cu linii suple. Coamele si copitele sunt figurate in perspectiva. Imaginile taurilor se suprapun peste altele, mai vechi, care reprezentau zimbrii cu corpul de un rosu inchis, uniform”, este descrierea pe care o face abatele Henri Breuil. In stanga „rotondei”, o deschidere da intr-o galerie numita „pasajul”, unde sute de gravuri de cai salbatici si de bizoni acopera stanca. De la acest „pasaj”, la stanga, se afla „nava” (un coridor lung de circa cincizeci de metri, terminat prin „cabinetul felinelor”) si la dreapta, „absida”, urmata de o groapa adanca de cativa metri, denumita „putul mortului”. „Nava” contine scena celebra in care se vad, pe peretele din dreapta, cerbi traversand inot o apa. Doar capetele si coarnele sunt indicate in aceasta fresca ce se intinde pe o lungime de cinci metri. „Putul” din „absida” se afla sub o bolta acoperita de linii care se intretaie, motive suprapuse si cateva picturi in negru si rosu. Galeria ce incepe in fundul gropii, ale carei margini sunt netezite si uscate de trecerile succesive ale magdalenienilor, are o lungime de peste saizeci de metri si conduce la niste nise amenajate sub plafoane joase care contin picturi de lei si de alte animale, executate cu maiestrie, in conditii grele, neconfortabile. Din faptul ca unele figuri prezinta multiple lovituri de sulita reiese ca ele indeplineau o functie rituala in ceremonii magice destinate sa asigure succesul la vanatoare. Este foarte posibil ca ipoteza lui Élie Faure, potrivit careia frescele cavernelor sunt, probabil, prima urma vizibila a religiei, care isi va urma de acum inainte drumul sau comun cu arta, sa fie adevarata. Potrivit aceluiasi autor, arta paleolitica nu este arta imposibila a copilariei umane, ci arta necesara a tineretii umane, prima sinteza impusa de catre lumea exterioara naiv interogata sensibilitatii unui om si restituita de catre el comunitatii oamenilor. Importanta frescelor de la Lascaux rezulta si din afirmatia facute de Christian Peyre: „Inainte de momentul in care scrierea intra in uz, singurul limbaj oferit descifrarii noastre, pe fragmente si in functie de descoperiri, este cel al operelor de arta, de la cea mai rudimentara la cea mai savanta, de la cea mai putin constienta la cea mai voluntara.” Prima revolutie din Europa Occidentala „Disparitia acestei arte s-a putut explica prin plecarea vanatorilor de reni in urma vanatului, atras spre Europa de Nord de retragerea ghetarilor. Raman insa obscure modalitatile de producere a unei perturbari de o asemenea amploare enigmatica absenta aproape completa a unei traditii artistice care sa mosteneasca un curent atat de bogat.” Deplasarea spre nord a vanatorilor de reni, de a caror societate s-a presupus ca este legata arta paleolitica, nu ar fi trebuit sa duca la disparitia acesteia daca nu s-ar fi modificat si mediul uman caruia ea ii datora existenta. Este deci plauzibil ca societatea insasi sa fi fost adanc perturbata in structurile sale, astfel incat artistii si functia sociala pe care o exercitau sa-si piarda locul de exceptie, iar traditia care se perpetuase datorita lor sa dispara. Aceasta ar fi prima revolutie din Europa Occidentala si cea mai veche dintre cele pe care arheologia ne permite sa le presupunem.” – Christian Peyre. Omul cu cap de pasare „Scena pictata in put este, desigur, una dintre cele mai remarcabile din aceasta zona a pesterii de la Lascaux. In partea stanga, descoperim un rinocer care pare sa paraseasca locul. In centru, desenat schematic, cu un cap de pasare si un falus in erectie, un om este pe punctul de a cadea pe spate. Langa el se afla o lance si o pasare ciudata, cocotata pe un par. Partea dreapta este ocupata de un bizon ranit din a carei burta ies intestinele. Cu coarnele aplecate, pare sa fie gata sa mai atace, intr-un ultim efort. Ce inseamna aceasta scena, desenata cu negru si cu linii oarecum neclare? Ea a fost interpretata diferit de specialistii in preistorie: unii sustineau varianta unui accident de vanatoare, altii avansau ipoteza unui ritual magic. In fine, s-a mai sugerat si caracterul sexual al compozitiei. Singur artistul din paleolitic ar putea sa ne spuna ce face pasarea aceea ciudata, cocotata pe un par...” – Christian Strauss. Ioan BOTIS