• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2005

„Autostrada Transilvania, o necesitate!”

Carte de vizita S-a nascut in Baia Mare. A absolvit liceul electrotehnic din Baia Mare, dupa care a urmat cursurile Facultatii de Constructii de Masini din Cluj. In 1998 a absolvit si cursurile Facultatii de Stiinte Economice si si-a dat doctoratul in inginerie. Sorin Bota a intrat in PSDR Cluj in 1997, dupa fuziunea cu PDSR, a fost vicepresedinte al PSD Cluj si membru al Biroului Executiv Central al PSD. In mandatul 2001-2004 a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor. A publicat lucrarea: „Romania in drumul spre Uniunea Europeana”, singura carte de specialitate sectoriala aparuta pe tematica integrarii europene. Pentru baimareanul Sorin Bota functia de secretar de Stat detinuta in guvernul anterior a fost o provocare profesionala, stiut fiind ca ministerul Transporturilor este unul dintre cele mai dificile ministere. S-a achitat bine de sarcinile ministeriale si nu a uitat ca a plecat in capitala Ardealului din municipiul de pe malul Sasarului. Reporter: Avand in vedere ca este aproape data posibilei aderari la UE, care este situatia Romaniei la capitolul „Transporturi”? Sorin Bota: In urma schimbarii Guvernului, toate angajamentele luate de noi sunt in aer. Aceste angajamente, probabil vor fi renegociate, vor fi acceptate sau nu. Putem fi penalizati ca tara din acest punct de vedere. Romania trebuie sa aiba in ianuarie 2007 aproape 300 de kilometri de autostrada in folosinta. Nu vom avea mai mult de 180. Iar in lucru ar trebui sa avem 500 de kilometri, ceea ce nu va fi. Rep.: De ce sunt atatea probleme legate de autostrada Transilvania? S.B.: Problemele care sunt la autostrada Transilvania se datoreaza unui joc politic de neinteles. Probabil este vorba de neputinta actualilor guvernanti in fata celor care nu doresc aceasta autostrada. De fapt, proiectul acestei autostrazi este inceput din 1997, cand ministru al Transporturilor era actualul presedinte, Traian Basescu. El a dispus inceperea studiului de prefezabilitate la acest mare proiect. Noi l-am gasit intr-un sertar, prafuit si abandonat. L-am „recuperat” si am cautat un executant. M-am ocupat personal de acest proiect. El a fost prezentat in toate tarile lumii, de la Japonia pana in SUA, de la est la vest si de la nord la sud. Au fost interesati doar americanii. De fapt, a fost prezentat companiilor americane. A iesit ce a iesit, acum! Rep.: Din punctul dumneavoastra de vedere ce se va intampla cu autostrada Transilvania? S.B.: Se va realiza cu voia sau fara voia acestui guvern. Este o necesitate a Romaniei. In loc sa fie gata in 2013, va fi terminata in 2017 sau 2020. Dar va fi. Insa noi, cei din Maramures, ce facem sa ne legam la autostrada, ca sunt 100 de kilometri? Suntem de rasul curcilor! Utopia drumului rapid Rep.: Pentru Maramures ce ar fi mai important: Drumul rapid Baia Mare-Vaja, sau drumul care ne-ar lega de autostrada Transilvania? S.B.: Legarea la autostrada! Nu cred in proiectul drumului rapid. Nu am vazut rationamentul economic si nici interesul maghiar pentru realizarea proiectului intens mediatizat. Rep.: De ce presedintele CJ, Marinel Kovacs, promoveaza proiectul drumului rapid? S.B.: Ii transmit condoleante. Va „muri” cu el de gat. Isi va termina mandatul si nu ii va fi clar nici de unde va lua banii pentru acest proiect. Nu stiu cui va folosi proiectul. A fost promovat de oameni politici care nu stiu nimic de investitiile mari in transporturi. Povestea drumului rapid e frumoasa, dar ineficienta. Nu stiu daca va finanta cineva un astfel de proiect. Practic, e vorba de un drum rapid cu patru benzi, un drum paralel cu autostrada ce trece prin Ungaria. Acest proiect nu sta in picioare. Degeaba nu vrea un politician sau altul, indicatorii tehnico-economici vorbesc de eficienta autostrazii. E impotriva oricarei legi economice sa faci un drum rapid, paralel cu o autostrada. Nu cred in declaratiile partii maghiare, nu cred ca vor sustine proiectul. Unde va duce drumul? La Budapesta! Atunci care ar fi problema sa merg 100 de kilometri pana la Zalau, dupa care sa merg la Budapesta in linie dreapta pe autostrada Transilvania. E nevoie de o diagonala, de un drum rapid… Rationamentul economic este aiurea. Legam doua orase de 150 de mii de locuitori? Un rationament de politicieni! Autostrada Transilvania, o necesitate Rep.: In mandatul trecut, s-a discutat mult de problema izolarii, din punct de vedere al infrastructurii, a Maramuresului. S-a incercat rezolvarea problemei? S.B.: In 2004, in timpul vizitei ministrului Mitrea in Baia Mare a fost prezentat proiectul „Drumul Sarii” prin care ar fi fost legat Maramuresul de autostrada. Urma ca un studiu sa fundamenteze problemele tehnice ale acestui drum. Am incurajat proiectul pentru ca e extraordinar de valoros si fezabil pentru regiune. Din pacate, actuala administratie nu se ocupa de astfel de proiecte, sau de acest proiect. Dupa integrare vor veni bani multi, si aceasta zona nu are un proiect regional de anvergura sa il punem pe masa. Revin. Drumul care ar fi legat Baia Mare de autostrada Transilvania este necesar pentru toate judetele din Regiunea de dezvoltare nord-vest. De cand am ridicat problema, nimeni din administratia judeteana nu a facut nimic si vorbim de nevoile judetului! Rep.: Care este rolul administratiei judetene in aceasta ecuatie? S.B.: Consiliul Judetean are un rol deosebit de important. Prin rotatie, la sase luni presedintele CJ detine presedintia Consiliului de coordonare al Agentiei de Dezvoltare Nord-Vest. Din aceasta pozitie se pot promova interesele judetului. Din pacate pentru Maramures, nu am vazut sa se intample ceva benefic. Optiuni si argumente l Dinamo sau CFR Cluj? FC Baia Mare, doar sunt baimarean. l Sharon Stone sau Jenifer Lopez? Sharon Stone. l O cina romantica sau o plimbare sub clar de luna? Un safari! l James Joyce sau Kafka? Mircea Eliade si Alvin Toffler. l Sampanie sau cognac? Evident, horinca. Nicolae TEREMTUS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.