„Ar fi trebuit sã renunt la presa acum 15 ani”

- Doru Buscu, director editorial Academia Catavencu * Erau ani in care, fara exceptie, cumparam “Academia Catavencu” in fiecare miercuri. Eram mii, poate zeci de mii, cei pentru care acest ritual devenise o bucurie reinnoita si o confirmare continua. “Susanelele” si “bulele”, ancheta originala din pagina 3, interviul lui Istodor, “jocurile” din presa descifrate pe o coloana de dreapta, apoi toti “greucenii” paginilor de mijloc, cronica de carte pe care o amanam intentionat, sa o savurez, pana cand mai ramaneau o zi-doua pana la urmatoarea miercuri, rubricile si rubricutele, contraeditorialul, libertatea, nonsalanta, toate... stiti. Ieri, dupa alti ani in care “Catavencu” – fara zvac si energie, repetandu-se tern sau manjindu-se lacom – nu mai insemnase aproape nimic, iar ritualul meu isi gasise alt continut, am intrat intr-o benzinarie, l-am vazut si mi-am zis: “Ce-ar fi…?”. Titlul, ca pe vremuri, mostra de inspiratie: “Tratare sa fie, dar s-o stim si noi”. Si “tratare” a fost, dupa numai cateva ore. Nu exista coincidente. Demisii in masa, acuzatii de cenzura, fondatorii versus “muncitorii”. “Imi dai un interviu?”, l-am intrebat pe Doru Buscu pe la amiaza, prin sms. “Da, dar mai pe dupa-masa”. Care dupa-masa s-a facut seara, numai bine sa pot citi reactii peste reactii si sa pot intreba mai multe. Am vorbit o jumatate de ora cu primul redactor-sef al “Catavencului”, acum director editorial. Doru Buscu a deprins de mult tehnica raspunsurilor insinuante, aparent goale de continut, tipice pentru politica si PR. De aceea, interviul nu contine cine stie ce dezvaluiri. Dar poate asa, incepand de aici, vom afla cum a ajuns Catavencu sa se “trateze” pe sine insusi. - S-a ajuns la acuzatii de cenzura si la scindarea unei redactii care, altadata, era cea mai libera din Romania. Cand si de ce s-a rupt “vraja”? - Vraja s-a rupt de multe ori, insa de fiecare data s-a refacut. “Catavencu” e o poveste destul de misterioasa, e un amestec de intamplare, noroc, inteligenta, umor, dar, in principal, o poveste sentimentala.Intr-un cuvant, da, e o vraja. Sunt 20 de ani de cand exista “Catavencu”. Daca iei revista in mana si te uiti la ea, e un obiect neperfectibil, e un clasic in viata, e ceva ce nu mai exista nicaieri. - Aici ai putea fi contrazis, daca e perfectibil sau nu… - Da, insa asta e parerea mea. Eu insist: este un produs perfect, deci neperfectibil. E o sfera, ii spuneam azi-dimineata cuiva. E un produs care si-a atins de mult plafonul de zbor si care zboara la acel plafon fara sa aiba competitori, fara sa aiba deviatii de curs si avand un echipaj destul de confortabil cu el insusi. - Intre timp, plafonul e mai jos decat acum cativa ani… - Nu ma refer la tiraj, ci la ritmul lui intern. Da, tirajul a scazut.In ultimii 10 ani, a scazut de la 50-60 de mii la 30 de mii, in anul trecut avem o medie de 28.000 de exemplare vandute, insa acest tiraj este unul sincer, un tiraj care exprima dorinta cititorilor, din ce in ce mai putini, de a cumpara acest produs. E un ziar care, pana nu demult, a fost scump, deci un ziar care facea bani si din retail si care, intr-un orizont destul de scurt, va deveni si mai scump. - Care e principalul motiv al scindarii, in opinia ta? - Cred ca grupul care a plecat a ajuns la un nivel de saturatie. Ei si-au consumat intr-un fel existenta la “Catavencu”, in pozitiile pe care le aveau, si incearca altceva. Si includ in acest comentariu toata politetea mea. - Spuneai astazi (miercuri – n. M.M.), intr-un alt interviu, ca e vorba doar de o “fluctuatie de personal”. Nu e mult prea cinica formularea asta? - Nu. - Vorbim, totusi, de redactor-sef, de redactor-sef adjunct, de alti oameni care sunt de ani buni in redactie… - Revista a avut mai multe perioade. A avut o perioada romantica si foarte creativa, in care si-a format genele pe care le-a transmis pana astazi. A avut apoi o perioada de zbor in plafon, asa cum spuneam mai devreme, cand a functionat operata de generatia de acum, cei care au plecat. Generatia de acum a fost creata in acest incubator care se cheama “Academia Catavencu”. Oamenii au fost adusi, introdusi in sistem, invatati sa faca ceea ce stiu acum si au fost lasati sa produca “Academia Catavencu” in ultimii 10 ani. Fireste, si cu interventia seniorilor, a fondatorilor. Prin urmare, este o fluctuatie de personal, in sensul ca pot fi inlocuiti. - Intre expresia asta seaca, manageriala, si sentimentalismul de care vorbeai la inceput e o prapastie. - Da. Regret foarte mult plecarea catorva oameni. De cativa dintre ei sunt atasat personal, de cativa dintre ei m-am ocupat personal, cu cativa dintre ei am trait momente foarte apropiate. Au plecat, s-au alaturat, spre dezamagirea mea, acestei incursiuni in penibil si au tinut sa adauge, drept justificare la acest gest, lucruri de tipul celor despre care m-ai intrebat la inceput – despre presiuni, despre cenzura editoriala… “Catavencu” este, cred, locul cel mai liber din presa romana. Nu cred ca exista un loc unde lucrurile sa fie exprimate mai sincer si mai deschis. “Catavencu” nu a avut o ierarhie pe verticala, cu exceptia ultimilor ani, cand eu am insistat sa aiba un redactor-sef. - Apropo de redactorul-sef, de Marius Bortea, el spune ca numele celui care exercita presiuni editoriale este in caseta de redactie. Tu esti seful lui direct… - Cum sa comentez asta? Eu sa spun ca nu-i adevarat… El sa spuna ca lucrurile se intampla intr-un fel, eu sa spun ca in alt fel… E absurd, e o prostie. - E evident ca la tine se refera. - Da, dar cum sa comentez asa ceva? Un om spune ca tu faci asa ceva, tu spui ca nu… - Sa ne intoarcem la seniori, la membrii Senatului, cum ii spuneti voi.In ultimii ani, mai toti aveau propriile proiecte, de exemplu ONG-uri. Cum au afectat aceste extensii continutul si independenta ziarului? - Eu cred ca am interpretat bine schimbarea de generatie. Eu am fost cel care a impus tanara generatie, in sensul ca, observand oboseala noastra, a celor batrani, i-am impins in fata pe tineri. Cred ca tine de varsta revistei. E un moment in care noi am fost foarte buni, apoi a venit un moment in care noi n-am mai fost atat de harnici, iar intre timp am avut norocul sa achizitionam si sa crestem niste tineri carora le-am incredintat revista. Noi le-am incredintat un produs si un patent de exploatare a acelui produs. Asta este tot ceea ce am facut cu tanara generatie. Din pacate. Prin urmare, ei au reprodus ce au primit, pana in zilele noastre. - Nu mi-ai raspuns cu extensiile, cu ONG-urile… - Da, batranii au plecat din ce in ce mai des din redactie si fireste ca aportul de personalitate pe care ei, individual, il aduceau, s-a diminuat. Despre ONG-uri ce sa spun, ca-si consumau energia in alta parte? Da, dar nu cred ca asta e un lucru nenatural. Oamenii au ajuns la o varsta, si-au directionat energia in alta parte si este firesc. - In ce masura influentau agenda editoriala a ziarului respectivele ONG-uri? - Aaa… N-am avut niciodata vreo problema cu agendele individuale ale oamenilor decat in cazuri extreme, in cele care presupuneau mita, interese de partid sau legaturi cu fosta Securitate. De altfel, am si reactionat in aceste cazuri. Mircea Toma, unul dintre cei care au plecat – in acelasi timp si membru al generatiei batrane – era un impatimit al ONG-urilor.Intotdeauna l-am sprijinit… si, intotdeauna, in consens cu toata redactia, i-am suspectat excesul de zel. Asta nu a insemnat ca i-am oprit activitatea, ca l-am oprit sa-si exprime interesele ONG-urilor in ziar. - Ii vezi pe fondatori intorcandu-se si tragand full time pentru editia din fiecare saptamana? - Da, da. Cel putin o vreme. Evenimentul asta a refacut putin spiritul de tinerete si de solidaritate de la inceput, oamenii si-au suflecat manecile si incepe sa le placa ideea ca vor face ceea ce faceau altadata. Acum, sa fim seriosi, cei mai multi n-au intrerupt legatura cu revista; oamenii scriu, isi fac activitatea pe domenii… Sigur, nu mai scriu cate patru pagini ca altadata, dar, de scris, scriu, participa, sunt pe teren. Daca e sa numesti oameni din “Catavencu”, foarte greu nimeresti unul din noua generatie. Numele grele sunt tot cei care… - … asta-i o rautate… - Nu e rautate, e o realitate. - Iti spun imediat cinci nume din generatia intermediara… - Tu esti un caz fericit. - E adevarat ca voi, fondatorii, mai aveti bani de luat de la Sorin Ovidiu Vantu in urma vanzarii din 2006? - Lucrurile stau in felul urmator: prin decizia noastra, in comun cu cumparatorul, contravaloarea actiunilor a fost impartita in doua. Cei care au vandut actiunile au decis ca jumatate din suma sa fie investita in publicatii.In ceea ce priveste totalul sumei, da, mai sunt de luat bani. - Cati sunteti cei care mai aveti de luat bani? - Cred ca noua. Sau opt. - A demisionat vreunul dintre ei astazi? - Toma. - Exista vreo discutie sau vreo posibilitate ca “Academia Catavencu” sa iasa din trustul detinut de Sorin Ovidiu Vantu? - In acest moment, revista e proprietatea Grupului Realitatea. Daca Grupul Realitatea dispare, printr-un accident sau printr-o alta situatie, daca dispare entitatea comerciala care editeaza “Academia Catavencu”, cu siguranta ca ideea de a reinvia spiritul exista.Insa noi suntem intr-un contract legal, corect, pe care-l respectam. - Demisionarii reclama faptul ca profitul de la “Catavencu” a fost folosit pentru a acoperi pierderile altor produse din trust. Care sunt acele produse? - Demisionarii, sau fostii mei colegi, sunt jurnalisti; n-au nici o legatura cu ceea ce se intampla cu profitul, cu veniturile, dupa cum n-au nici o legatura cu ceea ce se intampla cu pierderile, atunci cand exista pierderi si cand ele sunt suportate de cineva. Treaba lor e sa se ocupe de partea editoriala.In ceea ce priveste profitul, “Catavencu” a fost in ultimii 10 ani un ziar profitabil, uneori chiar foarte profitabil. De obicei, pe vremea cand noi eram actionari, profitul era reinvestit in publicatiile grupului, in reviste, in “Cotidianul”, in radio s.a.m.d. Dupa ce s-a incheiat tranzactia de vanzare cu Realitatea, o parte din profitul produselor noastre, printre care si “Catavencu”, a sustinut investitia.In momentul in care a inceput criza, in 2009, “Catavencu” a avut pierderi si probabil ca si in 2010 va fi undeva prin apropierea unui break-even, a unui „tanda pe manda”. Asa ca relatia profitului cu celelalte produse si cu jurnalistii tine de management si de vointa proprietarului.In treacat fie spus, jurnalistii de la “Catavencu” au fost, cel putin in ultimii ani, foarte bine platiti. Ma refer la raportul dintre venituri si timpul alocat muncii. - Revin la acuzatiile demisionarilor si la relatia lor cu “seniorii”. Fostul redactor-sef adjunct, Catalin Prisacariu, spune, citez, ca “seniorii nu au fost informati” la publicarea faimoaselor fotografii cu Mircea Geoana intrand la Vantu. Care e istoria acelor imagini? - Prisacariu minte. Eu stiu filiera acelor fotografii: ele au venit, prin PDL, la unul dintre redactorii nostri, Cautis. Cautis m-a sunat pe mine si mi-a spus: „Am acele poze. Ce fac?”. Eu nu eram in tara… Si i-am spus: „Faci doua lucruri. Unu – le publici; doi – il suni pe Vantu si-l intrebi: e adevarat, ai fost, ce-i cu tine, declari ceva?”. Iar Cautis a facut ambele lucruri. A vorbit si cu mine, prin urmare eu stiam, si a vorbit si cu Vantu. E publica treaba asta, cred ca a si povestit, Cautis sau Vantu, unul dintre ei a povestit episodul. - De ce crezi ca invoca acest episod in sprijinul acuzatiilor de cenzura? - Care e cenzura, unde e cenzura aici? - Ei dau exemple, asta fiind unul dintre ele. De ce tocmai asta? - Pentru ca e un eveniment de impact. Publicarea acestor fotografii, impreuna cu scandalul care a izbucnit ulterior, a dus la prabusirea Prostanacului din pozitia de favorit. Deci, revista a avut o contributie majora, dupa parerea mea. Dar e o prostie, e falsa informatia ca n-as fi stiut de poze. Asta-ti pot spune Cautis, Vantu, cei care erau cu Cautis… Deci, daca asta spune Prisacariu, e o minciuna. E posibil sa nu fi stiut ca aceasta poveste a fost facuta publica. E posibil sa fie o minciuna in nestiinta de cauza, involuntara, dar nu e adevarat ceea ce spune el. - Ma gandesc ca atunci n-ar fi marsat tocmai pe asta… - Daca este, totusi, o declaratie lucida, asta pune intr-o lumina corecta sinceritatea celorlalte declaratii pe care le-au facut – cele legate de cenzura, de presiuni… Platforma pe care ei au plecat, la un salariu mai mare e mai convenabil sa fie “cenzura, presiune”… Si culmea tupeului e ca aceste lucruri se intampla in cea mai transparenta redactie din tara, din Europa, din Univers (rade)… Noi spargem seminte cu usile deschise, acolo, la “Catavencu”… - Iti imaginezi doua ziare purtand “Catavencu” in titlu? - Eu nu-mi imaginez o competitie la “Catavencu”. N-a avut niciodata si nu cred ca va avea vreodata. Ceea ce fac ei este o aventura si sunt sigur ca cei mai multi regreta. E un pustism, un elan de betie prelungita. Sunt sigur ca, daca as fi insistat, daca as fi fost impaciuitor si as fi tras de ei, n-ar fi facut-o. - De ce n-ai fost impaciuitor? - Am refuzat. Am aflat ca acest lucru urma sa se intample in mod incorect. Si-atunci am decis sa nu mai discut cu niciunul dintre ei, cu doua-trei exceptii. - Ai reusit sa intorci pe vreunul din drum? - Nu mi-am propus sa intorc pe nimeni si am vrut sa stiu de la cei, cativa, de care-mi parea rau, am vrut sa stiu direct, din gura lor, de ce fac asta. - De cand crezi ca planuiau plecarea? - E posibil s-o fi planuit mai demult, dar intr-o forma vaga. Eu insumi am discutat cu ei despre posibilitatea de a reaprinde spiritul “Catavencu” in momentul in care produsul ar fi fost condamnat la disparitie prin disparitia societatii. - Ai avut doua ziare de suflet, pe care le-ai considerat “copiii tai” din presa: “Catavencu” si “Cotidianul”. Unul a murit, celalalt pare ca-si pierde aura. Ce-ti reprosezi in fiecare dintre cele doua cazuri? - La “Cotidianul” imi reprosez pripa in care l-am construit. Tot ceea ce a urmat a fost ok, in sensul ca am folosit toate resursele pe care le-am avut si aproape toata energia de care dispuneam ca sa demonstram ca presa scrisa e inca posibila. E un ziar care a renascut frumos, a trait, o vreme, frumos, a fost un timp, dupa parerea mea, cel mai bun ziar din Romania, pe secventa, dupa care a prins repede niste nemeritate riduri financiare si a murit urat. Din fericire, echipa “de aur” care a dus “Cotidianul” in spate nu e implicata in deces. E o frumoasa poveste de presa, e un caz-scoala, contine deopotriva succesul si insuccesul, e o poveste sentimentala, un esec aproape asumat. A fost un ziar frumos, adresat unui public care inca nu era nascut pentru un asemenea ziar… Cu mari greseli de marketing si editoriale, dar cu frumoase succese sentimentale. A fost un ziar nascut, parca, prea tarziu si, in acelasi timp, inainte de vreme. “Catavencu” e un alt tip de publicatie. “Catavencu” nu e un ziar, e un fenomen, un eveniment saptamanal despre care sper sa devina etern. E un proiect legat de tineretea mea, scriu acolo din 2 februarie 1990. E un amestec dintre un brand asimilat public si o miscare complicata. E un organ de lupta impotriva prostiei, un exercitiu de ras saptamanal, e o pastila culturala. Ziar este in ultimul rand. - Apropo de Doru Buscu, cel din ‘90, care dadea meditatii la matematica, citea filosofie… Ce crezi ca ar spune el despre Doru Buscu, cel de azi? - Ca ar fi trebuit sa renunte la presa acum 15 ani. Dar, din pacate, usurinta de a face acest tip de meta-presa care este “Catavencu” l-a lenevit si l-a facut sa ramana in acest univers care, pana la urma, e finit. De-asta am si mizat pe o noua generatie… “Catavencu” trebuie sa lucreze in decade. Decada noastra a trecut. Iata, se pare ca a trecut si decada celor care au plecat. Urmeaza o alta decada: daca o va duce “Catavencu” pana la capat sau se va opri pe parcurs ramane sa vedem. - Mai am o intrebare. Tu ce te consideri acum, mai degraba: jurnalist sau manager? - N-am fost niciodata jurnalist si n-am fost niciodata manager… - Da-ti o definitie… - Am fost un baiat lenes care s-a plimbat in acest halou construit de “Catavencu”, in aceasta intamplare norocoasa. Nu am avut placere de a practica jurnalismul, iar de a face management, cu atat mai putin. Culmea imposturii e ca le-am facut masiv pe amandoua. A trebuit sa fac, de nevoie, si jurnalism, si management. Daca e sa trag o linie, sigur ca n-au fost facute foarte rau. E cunoscut faptul ca, din 1999 pana in 2006, cu resurse aproape nule, am construit, impreuna cu colegii mei, un grupulet de presa care a facut senzatie la vremea lui si pe care l-am vandut Realitatii Tv atunci cand atinsese micul sau apogeu. Deci, de mila, de sila, am facut ambele meserii.Insa n-am stralucit in niciuna. Acum, lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine este “Catavencu”. O sa-l fac in continuare si o sa ma intrebi peste 10 ani, cand urmatoarea generatie de juniori va pleca, ce-am de gand. Si probabil ca o sa-ti dau acelasi raspuns. Am fost un baiat lenes care s-a plimbat in acest halou construit de “Catavencu”, in aceasta intamplare norocoasa. Nu am avut placere de a practica jurnalismul, iar de a face management, cu atat mai putin. Culmea imposturii e ca le-am facut masiv pe amandoua. A trebuit sa fac, de nevoie, si jurnalism, si management. Daca e sa trag o linie, sigur ca n-au fost facute foarte rau. E cunoscut faptul ca, din 1999 pana in 2006, cu resurse aproape nule, am construit, impreuna cu colegii mei, un grupulet de presa care a facut senzatie la vremea lui si pe care l-am vandut Realitatii Tv atunci cand atinsese micul sau apogeu. Deci, de mila, de sila, am facut ambele meserii.Insa n-am stralucit in niciuna. Acum, lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine este “Catavencu”. O sa-l fac in continuare si o sa ma intrebi peste 10 ani, cand urmatoarea generatie de juniori va pleca, ce-am de gand. Si probabil ca o sa-ti dau acelasi raspuns. Mihnea MARUTA http://mihneamaruta.ro