7 august Moartea lui Badea Cârțan

La 7 august 1911, a murit Gheorghe Cârțan, țăran român originar din Cârțișoara Sibiului, cunoscut sub numele de Badea Cârțan, ce rămas în istorie ca un mare luptător pentru cauza românilor de pretutindeni.

Într-o vreme în care românii din Transilvania, ce aparținea de Imperiul Austro-Ungar, nu se bucurau de mai multe drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă metodă de a arăta că este român: a ales să distribuie cărți românești în Transilvania și în special cărți de istorie ce arătau originea latină a poporului român. El a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții, aducând în traistă mii de cărți românești, pe care
le-a distribuit țăranilor, învăță­to­rilor şi preoților români din Transilvania.

Badea Cârțan a ajuns de mai multe ori la București, unde a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor, printre care și pe profesorul Vasile Alexandrescu Urechia, președin­tele Ligii Culturale a Românilor, cel care l-a și ajutat în mai multe rânduri cu importante donații de cărți românești.

La Bucureşti, Badea Cârţan a vizitat muzeele din capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română și i-a cunoscut pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Spiru Haret, Take Ionescu și alții. Dorind să vadă cu propriii săi ochi monumentele ce reprezentau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârțan s-a hotărât să plece pe jos la Roma.

Astfel, în ianuarie 1896, s-a hotărât să plece în Italia, unde dorea să vadă Columna lui Traian, care pentru el simboliza mărturia cea mai grăitoare a originii latine a românilor. Însă, înainte de a pleca,
i-a spus profesorului Vasile A. Urechia ce călătorie intenționează să facă, primind de la acesta sus­ținerea morală, câteva scrisori de recomandare şi bani pentru drum.

La 3 ianuarie 1896 Cârţan a pornit spre „mama Roma”, cum îi plăcea lui să spună, iar pe lângă puține haine de schimb şi ceva merinde, a luat în traistă un pumn de pământ din grădina casei sale şi boabe de grâu pe care să le aducă ofrande înaintașilor, la Columna lui Traian. După patruzeci şi trei de zile și după ce a rupt patru perechi de opinci, a ajuns la Roma, iar în faţa Columnei lui Traian, badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca un gest simbolic adus înaintașilor săi.
Apoi, ostenit de lungul drum, s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi dimi­neață. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulțime de curioși, iar unul dintre ei, văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: „un dac a coborât de pe Columnă”. În câteva zile, Badea Cârţan a devenit celebru în Italia, mai multe ziare scriind despre el și despre România.
În cele patru săptămâni cât a stat la Roma, a fost invitat în repetate rânduri de mai multe personalități italiene, de la profesori universitari, la oameni de artă, deputați şi senatori, toți considerându-l „un sol al poporului român”. A fost primit în audiență de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroși membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri în cărți şi fotografii cu Columna lui Traian.

Peste tot, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil, stârnind simpatie, interes şi admirație faţă de el şi români în general. La 15 martie, a pornit spre țară, iar la 10 iunie 1896, pe când se afla acasă, în Transilvania, a fost arestat de jandarmii unguri, care i-au confiscat şi fotografiile cu Columna lui Traian, precum şi cărțile pe care le deținea.
A fost bătut şi trimis la Făgăraş, iar la judecătorie, una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost „ce treabă ai tu cu Roma şi cu România?” A fost eliberat după două zile de carceră, dar lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate vreodată. În august 1896, badea Cârţan a plecat din nou la drum, de data aceasta spre Paris, iar în drumul spre capitala Franței s-a oprit la Viena pentru a depune o plângere împăratului Imperiului Austro-Ungar, arătându-i acestuia suferințele suportate de români din partea autorităților ungare.

De la Viena, şi-a urmat drumul prin Bologna, Florența şi Genova, apoi prin Marsilia, şi Lyon, spre Paris unde studenții români aflați aici la studii l-au condus să viziteze marile muzee ale capitalei franceze.

La 7 august 1911, Badea Cârțan
s-a stins din viață la Sinaia, pe când se întorcea în Transilvania dintr-una din multele sale călătorii în România și, astfel, el nu a mai apucat să vadă ziua întregirii tuturor românilor în istorica zi de 1 Decembrie 1918. Din inițiativa Ligii Culturale Române, Badea Cârțan a fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, iar pe crucea mormântul său au fost trecute următoarele cuvinte: „aici doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său”.

Gheorghe Cârţan, pe numele său real, s-a născut în comuna Oprea-Cârţişoara, județul Sibiu, la 24 ianuarie 1849, fiind fiul lui Nicolae Cârţan şi al Mariei Budac, o familie cu adânci tradiții oiereşti, care a mai avut alți șase copii: Măriuţa, Nicolae, Chiva, Ion, Avram şi Arsene.

În perioada zbuciumată a anilor 1848 – 1849, familia Teleky a părăsit Ţara Făgărașului şi Transilvania – pe atunci teritoriu al Im­pe­riului austro-ungar, plecând la Budapesta, iar Oliver Boier, administratorul pământurilor grofului la Cârţişoara, vinde țăranilor o bucată de teren, casa grofului fiind cumpărată ulterior de preotul Vulcan din Cârţişoara.
Încă de la vârsta de cinci ani, Gheor­ghe cunoștea bine toate împrejurimile satelor Oprea şi Streza – Cârţişoara, fiindcă vara căuta cui­buri de păsări, iar toamna culegea zmeură, alune şi mure.
Din cauza sărăciei din familie, dar şi fiindcă auzise de la alți copii din Recea că erau pedepsiți, dacă vorbeau românește, Gheorghe nu a mers la școală, iar la vârsta de 11 ani a plecat, alături de membri ai familiei, pe munte cu oile. Tatăl său l-a dus la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, unde va învăța să facă brânză şi caș. Stâna avea 2000 de oi, jumătate fiind ale grofului Teleky, 500 ale administratorului Oliver Boier, iar restul, al oamenilor din Oprea – Cârţişoara.
În anul 1864, a trecut cu turma, pe munte, ilegal, granița dintre Imperiul austro-ungar şi România, pentru a vedea țara în care auzise că trăiesc frații săi români, liberi de orice stăpânire străină.
În 23 mai 1867, şi-a luat cele 40 de oi ce-i reveneau drept moștenire de pe urma tatălui şi, cu ajutorul unui oarecare Ion Cotigă, un intelectual brașovean care devenise cioban din proprie inițiativă, trece cu turma în România. Cotigă îl învață pe tânăr puțină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi, apoi îl ajută să învețe să scrie şi să citească, fiind cel care a influențat devenirea ulterioară a tânărului Cârţan. Aşa a aflat Gheorghe despre Platon şi Socrate, despre istoricii romani şi greci, Titus Livius şi Herodot, dar şi despre Ovidiu, care a murit la Tomis, şi despre Traian şi Decebal – considerați părinții poporului român. Cârţan era pur şi simplu fermecat de ceea ce afla, deşi nu pricepea cum de un cioban precum Cotigă putea să cunoască atâtea lucruri.
În iulie 1867, cei doi ciobani ajung cu turmele lângă Ciulniţa, unde închiriază pentru mai mulţi ani,
un teren pentru stână şi pășuni pentru oi.
În anul 1870, Gheorghe ajunsese la vârsta încorporării în armata austro-ungară, iar pentru a evita acest lucru, a rămas în continuare în România şi timp de mai mulţi ani nu a avut nicio ştire de acasă.
În anul 1877, Armata Română i-a rechiziționat 1200 de oi şi nutrețul necesar pentru iarnă, apoi Gheorghe se înrolează voluntar în Războiul de Independență al Ro­mâ­niei, fără a ajunge pe câmpul de luptă, războiul încheindu-se înainte ca el să fi terminat instrucția.
La 12 iulie 1878, este lăsat la vatră din Armata Română, apoi Gheorghe a pornit spre Transilvania, dorind să ajungă acasă. În răstimpul în care fusese plecat, mama lui murise.
Însă, în timpul în care el nu se prezentase pentru încorporare acasă, cazul lui devenise unul complicat, întârziase nu mai puțin de opt ani şi era amenințat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenție, a fost nevoit să se prezinte la Făgăraș, unde a fost încorporat şi expediat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar apoi a ajuns în Bosnia – Herțegovina, unde erau trimiși, de regulă, re­cruții români.
La 8 mai 1881, a fost lăsat la vatră după alţi 3 ani de serviciu militar.
A plecat în aceeași lună înapoi la Ciulniţa, în România, însă Cotigă, asociatul său, nu a mai dorit să lucreze împreună, astfel încât cei doi s-au despărțit, iar Gheorghe s-a întors în Transilvania cu cele 400 de oi care îi aparțineau, în primăvara anului 1882.
El a fost amendat de mai multe ori, pentru că oile sale au păscut pe pământurile unor saşi, ajungând să plătească despăgubiri mult mai mari decât pagubele făcute de oile lui, astfel că, la scurt timp, a rămas fără nicio oaie. Fiindcă nu i s-a făcut dreptate, a plecat la Viena pentru a se înfățișa împăratului, dar nu a reușit, iar fiindcă a fost prea insistent, a fost urcat în tren cu forța de către poliție şi trimis acasă.
În mai 1894, a participat, la Cluj, la procesul memorandiștilor, mo­tiv pentru care este arestat şi bătut de jandarmi pe considerentul că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie inițiativă la un proces politic atât de important. După bătaia încasată, a plecat din nou la Viena, unde intră în au­dien­ță la împărat, care îi promite tragerea la răspundere a vinovaților.
În ianuarie 1895, Badea Cârţan merge, pe jos, la București, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, despre care aflase că era un mare erou al românilor. Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obișnuit ca cioban, iar dimineața este văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, președintele Ligii şi cu profesorul Grigore Tocilescu. Cu sprijinul acestora, Badea Cârţan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, iar printre alţii i-a cunoscut pe Valeriu Branişte şi Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morţun şi I. C. Brătianu. Aşa a ajuns Badea Cârţan cunoscut în întreaga ţară.
În anii 1895-1896, i-a vizitat la închisoarea din Vac (Ungaria) pe memorandiștii condamnați la detenție.

A urmat, în ianuarie 1896, plecarea pe jos, la Roma, unde dorea să vadă Columna lui Traian, cu sprijinul profesorului Urechia, care
i-a oferit susținere morală şi finan­ciară, precum şi câteva scrisori de recomandare. Interesant este faptul că în traistă a luat cu el un pumn de pământ din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintașilor romani.
A trecut prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova, ajungând la 15 februarie, la Roma. La Columna lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Dimineața, la trezire, a observat că era înconjurat de o mare mulțime de admiratori, iar unul dintre ei, văzând costumul popular românesc al lui Gheorghe, a exclamat: „un dac a coborât de pe Columnă”. Astfel, Badea Cârţan a devenit celebru şi în Italia, mai multe ziare scriind despre el.
După ce se întoarce la Cârţişoara, la 10 iunie 1896, este arestat de jandarmii unguri, este bătut crunt şi i se confiscă fotografia cu Columna lui Traian, alte fotografii primite cadou în Italia, dar şi cărțile pe care le avea la el. După ce este trimis în faţa judecătorului, unde este întrebat despre legăturile sale cu Roma şi România, este eliberat după două zile.
În luna august a anului 1896,
Gheorghe a plecat spre Paris, via Viena, unde depune o nouă plângere la împărat, în care vorbește despre tratamentul la care este supus acasă. La Paris, români aflați aici l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Şcoala de limbi orientale, l-a prezentat studenților francezi.
Au urmat alte călătorii în Belgia, la Ierusalim şi apoi, din nou, la Roma.
La 2 iulie 1904, el a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare, de unde a plecat cu o grămadă de cărţi donate de folcloristul Simion Florea Marian, pentru „fraţii ardeleni”.
În decembrie 1904, Badea Cârţan a ajuns la Cârţişoara, unde îşi gă­sește casa devastată de jandarmi, care îi confiscaseră toate cărțile românești. Au urmat alte nenumărate percheziții, confiscări şi arestări, la una dintre aceste rețineri, în 15 decembrie 1905, fiind confiscate 4000 de volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză şi italiană, ducând numărul total de volume confiscate la 70.000.
După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Tg. Mureș redac­tează actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe G. Cârţan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare.
A urmat o întrevedere a oficia­lităților maghiare cu împăratul Franz Iosif, care a decis ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 – 15 aprilie 1906 să fie revocate.
După zece zile de la întâlnirea amintită, la 27 aprilie, președintele Tribunalului Brașov comunică oprirea procesului, iar la 5 mai anun­ță renunțarea la acuzare din considerente politice, în aceeași zi Cârţan fiind eliberat, după ce a fost obligat să semneze o declarație prin care se obligă să renunțe la toate cărțile şi sumele de bani confiscate şi la eventuale despăgubiri.
Acțiunea penală împotriva lui Badea Cârţan se transformă într-un proces al cărților românești, care va dura un an de zile şi care se va finaliza prin arderea acestora.
Badea Cârţan şi-a petrecut ultimii ani din viață călătorind între Ardeal şi România, fiind hăituit în continuare de autoritățile maghiare. El se interesa de situația școlilor confesionale românești, folosind legăturile sale cu înalții ierarhi ai bisericii ortodoxe.
În București, porțile palatului regal îi erau întotdeauna deschise şi însuşi regele Carol I nu evită să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălțat cu opinci.
În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârţan a fost surprins de o avalanșă de zăpadă, care l-a ținut îngropat timp de trei zile, şi din care a ieșit cu mare greutate. Întâmplarea i-a produs însă o congestie pulmonară, însă în primăvara lui 1911, acesta şi-a revenit.
În iulie, pleacă din nou spre România, însă la câteva zile ajunge la Poiana Ţapului, unde primise găzduire în casa doamnei Lahovari, soţia ministrului nostru la Roma. Aici este chemat un medic care realizează că zilele lui Badea Cârţan sunt numărate.
Scriitorul Mugur Gheorghe, care
i-a privegheat ultimele clipe din viaţă, i-a spus: „Bade Gheorghe eşti un erou. Ai luptat toată viața ca nimeni altul, pentru țara şi poporul românesc. Urmașii nu te vor uita !”.
La 7 august 1911, Badea Cârţan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. I-au fost alături, pe ultimul drum, doamna Lahovary, sute de intelectuali şi locuitori din Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului. La căpătâiul său au luat cuvântul perso­nalități culturale şi politice care au elogiat întreaga viață a celui dispărut. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.
 

Badea Cârţan nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut urmaşi. Preotul Vulcan din Cârţişoara, cel care l-a susţinut permanent pe Badea Cârţan, a murit în anul 1938, nu înain­te de a comunica fiicei sale dorința sa de a fi donată casa părintească pentru a se amenaja în ea un muzeu în amintirea marelui patriot care a fost Badea Cârţan. Astfel că, într-o curte largă, în care se află o casă cu cerdac țărănească, pe două laturi ale ei, se află acum „Muzeul Etnografic şi Memorial Badea Cârţan” din Cârţişoara, înfiinţat în anul 1968, în care sunt expuse icoane pe sticlă, lucrate de Matei Păcuraru – Ţimfora şi de fiul lui Ion, amândoi din Oprea – Cârţişoara. Mobilierul este format din scaune, blidare şi lăzi de zestre, iar într-o altă încăpere sunt expuse pahare, sticle, căni şi alte obiecte ale manufacturii sticlăriei de la Cârţişoara. Pe pereţi se află expuse cahle de teracotă de fabricație locală, cu o vechime de peste două sute de ani. În cea de a treia încăpere, sunt păstrate amintirile lui Badea Cârţan, cărți colectate de el şi salvate de la confiscare şi ardere, portrete şi fotografii.
Aici pot fi admirate, printre altele, „Cronica” lui Şincai, „Descrierea Moldovei”, a lui Dimitrie Cantemir, „Crestomaţia română”, de I. Menliu sau „Istoria sfîntă a Noului Testament” – datată 1898.

Prin întreaga sa existență, prin credința şi valorile sale de țăran simplu, Badea Cârţan a rămas o figură de excepție pentru istoria
neamului românesc.

Surse: lectiadeistorie.ro,
rador.ro, wikipedia.ro