• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 25 Iunie , 2008

7 ani de puscarie pentru romanism si unire

Tinerii romani au devenit pericol public in Republica Moldova I 12 tineri din Basarabia, majoritatea elevi de liceu pot ajunge dupa gratii pe o perioada de 7 ani I In opinia autoritatilor „democrate” de la Chisinau, libertatea de exprimare si ideea de unire constituie infractiuni. I GAZETA de Maramures a solidarizat cu publicatii si ONG-uri romanesti din patru tari pentru a protesta impotriva acestui abuz. Autoritatile „democrate” de la Chisinau baga pumnul in gura libertatii de exprimare si a romanismului. Din nou. Intr-o tara cu „optiuni europene”, cum se vrea Republica Moldova, tinerii care posteaza pe internet mesaje pro-romanesti si pro-unire devin pericol public si risca 7 ani de puscarie. La o zi de la exprimarea orientarii europene a Moldovei de catre presedintele Vladimir Voronin, 12 tineri, cei mai multi elevi de liceu, au devenit parte intr-un dosar penal si, daca vor fi gasiti vinovati, vor fi condamnati la 7 ani de inchisoare. „Crima”? Au postat, pe diverse site-uri comentarii critice la adresa comunistilor si si-au exprimat optiunea pentru unirea Basarabiei cu Romania. Libertatea de exprimare si de constiinta se traduce in legile „europene” de la Chisinau: „constituirea unei structuri radicale ce-si declara drept scop lichidarea statalitatii teritoriale a Republicii Moldova si anexarea teritoriului la Romania". Intr-o singura zi, procuratura a sechestrat calculatoarele personale ale tinerilor si i-a chemat la audieri, desi, unii se aflau in plin examen de bacalaureat. In incheierea raportului Judecatoriei sectorului Rascani din Chisinau, care a examinat in sedinta secreta demersul procurorului cu privire la efectuare perchezitiei la domiciliul tinerilor, se arata ca: „In cursul anilor 2007-2008, un grup de persoane neidentificate, prin intermediul portalurilor www.forum.md, www.torrentsmd.com, www.desteptarea.info/forum si www.unimedia.md din reteaua de internet, au lansat de multiple ori chemari publice la rasturnarea prin violenta a oranduirii constitutionale si lichidarea statalitatii si integritatii teritoriale a Republicii Moldova”. In opinia acelorasi „oameni ai legii”, sechestrarea calculatoarelor e deplin justificata, deoarece in acestea „poate fi pastrata informatia cu privire la crearea in Republica Moldova a unei structuri radicale, ce-si declara drept scop lichidarea statalitatii teritoriale a statului cu ulterioara anexare a teritoriului la Romania”. De la izbucnirea scandalului, putini dintre cei 12 tineri au dat declaratii presei, cei mai multi pastrandu-si anonimatul. Cei care au „rupt tacerea” au aratat insa ca mesajele postate de ei aveau caracter pur informativ si ca le-a fost interzis accesul la dosar si la „dovezile” detinute de procurori. Juristii din Republica Moldova, politicienii si reprezentantii societatii civile au aratat ca nu exista niciun temei legal pentru constituirea unui astfel de dosar si ca, de fapt, scopul organelor de ancheta este intimidarea persoanelor care se declara romani. In 2001, un lider politic din Republica Moldova a anuntat public ca este in favoarea aderarii tarii la Uniunea Rusia Belarus. Atunci n-a fost insa un atac la integritatea teritoriala si statalitatea Moldovei. Nu i-a fost confiscat calculatorul si nu era pasibil de pedeapsa cu 7 ani de inchisoare. Vom reveni. Lideri de opinie si reprezenti ai comunitatilor de romani din 4 tari s-au solidarizat cu cei 12 tineri cercetati penal de autoritatile de la Chisinau. GAZETA de Maramures protesteaza impotriva atacului la romanism si la libertatea de exprimare comis de autoritatile din Republica Moldova si cere respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale celor 12 tineri. Actiunii initiate de GAZETA s-au alaturat publicatii romanesti si ONG-uri romanesti din comunitatile de romani din afara granitelor: „Foaia Romaneasca” din Ungaria, publicatia romanilor din Transcarpatia „Maramuresenii”, portalul de libera exprimare curaj.net si Asociatia Hyde Park din Republica Moldova si Uniunea Regionala din Transcarpatia “Dacia”. Comunicatul de sustinere pentru cei 12 tineri si protest impotriva incalcarii dreptului la libera exprimare va fi transmis unor organisme internationale, ambasade si asociatii care apara libertatea de exprimare. Eva Iova, redactor sef „Foaia Romaneasca” din Ungaria: „Cred ca este o opinie a unor tineri care au dreptul sa gandeasca astfel, probabil sunt mai curajosi decat parintii si bunicii lor si, gandindu-se la libertatea cuvantului si a gandului, au avut curajul sa faca acest pas. Foaia Romaneasca se solidarizeaza cu actiunea GAZETEI de Maramures si protesteaza impotriva atacului la libertatea de exprimare din Republica Moldova”. Ion Huzau, redactor sef al publicatiei romanilor din Transcarpatia, „Maramuresenii”: „Redactia Maramuresenii se solidarizeaza cu celelalte comunitati de romani si protesteaza impotriva ingradirii libertatii de exprimare a romanilor din Republica Moldova”. Ioan Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia “Dacia”: „Uniunea Regionala din Transcarpatia Dacia se alatura protestului initiat de GAZETA de Maramures si cere respectarea dreptului la libera exprimare in Republica Moldova”. Oleg Brega, membru fondator si membru in consiliul de administratie al Asocitiei Hyde Park: „Cred ca e un abuz al guvernarii bolsevice, menit sa inhibe si descurajeze pe cei care se formeaza pe Internet ca cetateni liberi, curajosi”. Mesajele „Un teritoriu scos la vanzare din 1812 incoace ... Ne-au frecat toti cum au vrut, ne-au taiat din toate partile ... Au inceput (rusii) cu un razboi artificial (Transnistria – 1992), numai pentru a nu ne uni cu Romania. Toti s-au speriat de cand a intrat Putin in Kremlin, vezi ca tare are grija UE de noi. (...) Am pierdut tot ... A ramas sa fie pus totul in lege. Romania dupa Revolutie tare s-a dat in vant sa-si ia fiica inapoi, iar fiica a fost vanduta pe NIMIC porcilor de rusi .... Numai o revolutie ne poate salva. Si asa sa ne ajute Dumnezeu!” – Sandu Intaiul. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.