60 de ani de căsnicie

Gheorghe Rogojan şi Maria Rogojan din satul Chechiş împlinesc şase decenii de căsnicie. Şase decenii de viaţă, de iubire, înţelegere şi unitate.

Gheorghe Rogojan împlineşte anul acesta 80 de ani, iar soţia sa, Maria, 75. Au 60 de ani de căsnicie şi o poveste de viaţă care poate servi ca model tinerilor. S-au cunoscut de copii şi au rămas împreună până la bătrâneţe: „Eu eram prieten cu fratele dânsei, că era deodată cu mine, şi tot mergeam peste râu că aveam o soră căsătorită acolo. Amândoi suntem din Chechiş. Şi mergând la sora mea, vorbeam cu fratele soţiei mele şi încet-încet ne-am apropiat. Iar în final am rămas cu sora prietenului meu din copilărie”. Gheorghe Rogojan spune că l-a atras faptul că Maria era foarte frumoasă şi, spune zâmbind că: „Nici acum nu este urâtă!”. Iar pe doamna Rogojan a atras-o faptul că el: „Era frumos, harnic, avea toate calităţile şi mi-a plăcut tare mult”. S-au căsătorit de tineri, el avea 19 ani, ea 14, aşa că a fost nevoie de acordul părinţilor.

Dar Gheorghe Rogojan i-a convins uşor: „Nu a trebuit s-o răpesc, i-am convins foarte uşor. Socrul meu m-a iubit foarte mult şi de aceea a acceptat.

După nuntă am mers în armată, dar nu am fost necăjit că rămâne soţia acasă pentru că a fost la părinţii mei şi eram liniştit că au ajutor. Am făcut 3 ani de armată. Până atunci, ea a stat acasă cu părinţii mei. După ce m-am întors din armată ne-am apucat de gospodărie. Prima dată am făcut o casă şi o şură de chirpici după care le-am spart şi le-am ridicat din nou din cărămidă. Tot eu cu ea am făcut şi construcţiile din cărămidă.

Eu am muncit 14 ani la CAP după care am fost la Combinatul Chimic un an şi apoi am făcut şcoala de tractorist meserie în care am lucrat 25 de ani. Şi ea a lucrat un an la Fabrica de Pâine, la Fabrica de Pui, 7 ani a lucrat la şcoală şi la CAP”. Cuplul are un singur copil: o fată extrordinară, pe care Dumnezeu le-a dăruit-o după 17 ani de căsnicie.

Deşi viaţa lor nu a fost numai roz, spun zâmbind că: „Nu ne-a fost nimic greu dacă am fost sănătoşi. Am lucrat tot timpul, iar de când suntem căsătoriţi, nu ne-am certat. Noi de când suntem împreună, nu ştim ce-i sfada între bărbat şi femeie. Ăsta-i secretul longevităţii unei căsnicii: să trăieşti cu drag lângă celălalt, să munceşti şi să ai credinţă în Dumnezeu. Am avut încredere unul în celălalt şi chiar dacă unul dintre noi a trebuit să plece la un moment dat undeva, noi nu am fost de aceia ca la întoarcere să facem scandal. Eu când mergeam de acasă, la întoarcere aveam mâncare, eram spălat, aranjat etc. Şi când era ea plecată, am făcut la fel. Ne-am aşteptat unul pe celălalt cu drag”. Cei 60 de ani au trecut ca o clipă.

Soţii Rogojan au realizat ce căsnicie lungă au doar acum un deceniu, când au sărbătorit nunta de aur: „Abia atunci ne-am dat seama cu adevărat că suntem de 50 de ani împreună. Că până acolo ni s-a părut ceva normal. De fapt, şi acum ni se pare ceva firesc şi ni se pare că a trecut repede, că şi acum ne ţinem minte cum eram copii şi cum umblam desculţi, ori cu opinci, cu cămăşile alea lungi. A fost greu când am fost mici, că nu erau bani şi toate trebuiau făcute acasă”.

Viaţa lor a fost simplă. Au respectat un obicei ca: mersul cu regularitate la Biserică şi la părinţi. În rest, au muncit, dar s-au şi bucurat unul de celălalt şi de viaţă. I-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, cine cântă în casa lor, „cocoşul” sau „găina”? Au răspuns că: „La noi în casă nu s-a cântat, că noi nu suntem cântăreţi (hohote). Noi ne-am înţeles tot timpul şi, după ce am vorbit, s-au luat deciziile. Banii i-am avut la un loc şi nu am făcut lucruri pe ascuns, că ştiam unul de celălalt ce face sau ce îşi doreşte. Comunicarea este cel mai bun lucru în lume, că aşa poţi rezolva orice greutate. Noi nu am avut supărări, că am ştiut de exemplu că dacă a murit o vacă sau o găină, cum este la ţară, am zis „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele lui binecuvântat!”. Iar numai cine nu munceşte, nu păţeşte nimic”.

Soţii Rogojan sunt mulţumiţi de viaţa lor, se consideră împliniţi şi fericiţi şi spun că îşi doresc numai sănătate să mai poată munci: „munca este un secret al longevităţii pentru că, dacă munceşti, eşti şi sănătos. Noi nu ne-am menajat când a fost vorba de muncă. Dar uitaţi-vă că cine se menajează şi e stresat să aibă grijă să fie sănătos, e mai bolnav decât unul care munceşte. Noi nici acum nu ne simţim bine să stăm în casă, nu avem stare. Tot timpul trebuie mergem să facem ceva, să lucrăm cât de cât”.

„În 8 februarie se împlinesc 60 de ani de la nuntă. Era duminică, dar ningea şi era apă. Cu sania am venit la cununie. Atunci era altă lume, iar acum e domnie! Am făcut nunta în februarie, pentru că aşa ne-am hotărât, că ştiam că în toamnă merg în armată. Eu m-am gândit că ea nu va sta necăsătorită până vin eu din armată după 3 ani, iar ea a gândit că nu o să o mai vreau după ce mă întorc. Am fost scrişi să fim împreună.

Nunta am făcut-o la noi acasă. Erau două case mari, numai cu un perete între ele, aşa că am aşezat totul în aşa fel încât să fie cât o sală mare. Pe atunci nu se puneau bani la nuntă. Se dădeau două pahare şi un talger. Cred că mai avem ceva pahare de la nuntă. Era prilej de veselie o nuntă, nu se dădea cine ştie ce dar. Meniul de nuntă a fost următorul: s-a tăiat o oaie din care s-a făcut gulaş, au fost varză umplută şi pancove (gogoşi) şi colac cu nucă. Aşa a fost atunci. Nu era horincă, dar am avut noroc cu tata, care a făcut rost de la nişte evrei de ceva spirt, alcool. Şi cum mare efort a reuşit să facă rost de o cartelă să pot să scot material pentru rochia de nuntă. A fost o rochie de mireasă simplă şi nu uit niciodată că avea tivul de un lat de mână. Acum o să sărbătorim în familie, la fel cum am sărbătorit şi nunta de aur. Din păcate, n-o să putem să petrecem cu toţi cei pe care îi dorim să ne fie alături, pentru că nu este spaţiu pentru o petrecere mare, aşa că ne vom restrânge la o petrecere de familie. La nunta de aur trei zile am petrecut. De duminică până miercuri seara. În fiecare seară ne-am adunat pentru a continua petrecerea” - Maria Rogojan.