6 iulie: Atestarea documentară a Unirii din anul 1600 înfăptuită de voievodul Mihai Viteazul

Într-un hrisov domnesc editat la București și datat la 6 iulie 1600, Mihai Viteazul este intitulat „domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei”, prin această titulatură confirmându-se și documentar, prima unire politică a celor trei ţări româneşti din anul 1600, unire înfăptuită de marele voievod Mihai Viteazul. De „facto” unirea celor trei ţări române era înfăptuită încă din luna mai a anului 1600, după ce Mihai l-a alungat de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, cel care era devotat polonezilor și care favorizase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. După realizarea Unirii, Mihai ia o serie de măsuri și anume, adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile românești, construieşte biserica ortodoxă la Alba Iulia și numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe starețul Ioan de la Prislop. De asemenea, acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români din Transilvania, face însemnate comenzi de armament în străinătate pentru modernizarea oștirii și restructurează instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii. În fruntea țării, Mihai a pus oameni de nădejde, potriviţi locului şi momentului, dar a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivul major, acela de a uni cele trei țări române. Și chiar dacă nu a reuşit pentru mult timp să consolideze unirea, chiar dacă lucrarea sa politică s-a destrămat destul de repede datorită intereselor meschine ale marilor puteri, faptele marelui voievod au rămas adânc întipărite în istoria poporului român, ca simbol al luptei sale pentru unitate şi libertate națională.

Originea şi familia

Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau Cetatea de Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a numit Tudora. Ea era sora lui Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul (capuchehaia) domnului Munteniei la Constantinopol, fiind o persoană foarte influentă. Tudora s-a călugărit, spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana. A murit în anul 1605 sau 1606 şi a fost înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.

Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că el este fiul legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă că Mihai nu are nici o legătură cu voievodul Pătraşcu cel Bun.

La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul.

Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor.

Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca.

Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu cu Preda postelnicul.

Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Domn al Munteniei

Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a aceluiaşi an a ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau banii înapoi. Din acest motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să plătească, pe lângă birul obişnuit, şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca apăsarea fiscală să devină insuportabilă.

Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane. Momentul era favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor creştini să pornească lupta împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau să se adune forţele creştine antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la Bucureşti.

Anul 1600

Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile faţă de el a domnului acesteia.

În primăvara anul 1600 oştile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldvovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.

Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.

În acest an a început sfârşitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbuşirea lui au fost pe de o parte nemulţumirea nobililor maghiari din Transilvania, înţeleşi cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duşmănia polonilor.

Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulţumiţi de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreţinerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.

La 18 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viaţă fugind de pe câmpul de luptă.

În aceeaşi perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au ocupat-o.

Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de cca 16.000 oameni, cu care a trecut munţii înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a aşteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care confruntat cu pericolul polon, reluase relaţiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.

Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aştepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârşitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situaţia generală a sa nu s-a îmbunătăţit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorţii în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câştigată de către poloni.

Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea

De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audienţă la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâştiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.

Împăratul a pus la dispoziţia lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601 Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncţiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.

Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Someşului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câştigată de Mihai Viteazul.

Moartea

„Moartea lui Mihai Viteazul”, pictură de Constantin Lecca

Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului.

La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.

După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Surse> lectiadeistorie, enciclopediaromaniei.ro