Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
40.000 de lei pentru românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice
Românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice, ar putea primi până la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului.
Prima componentă a programului lansat în dezbatere publică, Casa Verde Clasic, prevede ca Ministerul Mediului să acorde finanţare pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energii regenerabile.
„Prin acest program, românii pot face trecerea sau completarea sistemelor de încălzire pe care le au acasă cu cele care utilizează energie regenerabilă, respectiv panouri solare sau pompe de căldură. Pentru panouri solare, populaţia primeşte o finanţare de 6.000 de lei, este suficientă pentru achiziţia unui sistem care să asigure apa caldă menajeră într-o casă standard. Am alocat pentru populaţie 50% din bugetul total al programului, (...) care însumează 138 de milioane de lei. Această sumă va fi distribuită unitar, în toate judeţele ţării, iar populaţia va depune şi va semna contractul de finanţare la Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer.
Pentru cei care îşi vor monta pompe de căldură, Ministerul Mediului propune decontare până la 8.000 de lei, ceea ce poate reprezenta aproximativ 70-80% din costul de cumpărare şi instalare, susţin reprezentanţii Ministerului Mediului.
Programul prevede finanţare şi pentru administraţiile locale care vor investi în panouri fotovoltaice, turbine eoliene, pompe de căldură, sau sisteme care utilizează biogazul pentru a produce energie electrică. Astfel, localităţile cu peste 100.000 de locuitori ar putea accesa până la patru milioane de lei, cele care au între 50.000 şi 100.000 locuitori pot beneficia de o finanţare maximă de trei milioane de lei, aşezările cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 50.000 de persoane pot primi cel mult două milioane de lei, iar localităţile care numără între 2.000 şi 20.000 de oameni ar putea beneficia de cel mult un milion de lei. Şi administraţiile locale ale comunelor sau satelor, care au mai puţin de 3.000 de persoane, vor putea accesa până la 500.000 de lei, pentru a monta panouri fotovoltaice sau pompe de căldură.
A doua componentă a proiectului de finanţare pentru eficienţă energetică este programul Casa Verde Plus. Aceasta prevede ca Ministerul Mediului să acorde finanţare românilor care îşi construiesc sau renovează locuinţele folosind termosisteme din materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de monitorizare şi eficientizare a consumului de energie, apă, gaz, precum şi sisteme eficiente de iluminat pe bază de led, cu un consum redus de energie şi durată de viaţă superioară.
Pentru persoanele fizice, finanţarea este de până la 40.000 de lei, singura condiţie fiind ca materialele folosite să fie pe lista celor ,,prietenoase” cu mediul înconjurător.,,Românii pot folosi aceşti bani pentru a-şi izola casele cu materiale ecologice cum ar fi: cânepa, lâna, vata minerală bazaltică, pluta, perlitul, celuloza sau zidăria din cânepă şi var”, a declarat Cristiana Paşca-Palmer.
Şi instituţiile statului care au în administrare şcoli, grădiniţe, policlinici şi spitale, cămine pentru bătrâni, centre de plasament, cantine sociale, centre de reabilitare sau adăposturi de noapte, ar putea accesa fonduri prin programul Casa Verde Plus pentru a le termoizola. Suma maximă alocată unui proiect este de până la 500.000 de lei, sumă care nu trebuie să depăşească 90% din valoarea totală a proiectului. Casa Verde Plus, beneficiază de un buget total de 45 de milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt destinate persoanelor fizice, se arată în proiectul pus în dezbatere publică.
Proiectul celor două programe de finanţare se va afla, timp de zece zile, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului. Cristiana Paşca Palmer, ministrul de resort, a declarat că, după analiza propunerilor, cel mai probabil la mijlocul lunii august, va semna ordinul prin care vor demara cele două programe. Ulterior, persoanele interesate vor putea depune dosarele la Agenţiile de Mediu din judeţele de reşedinţă. Dacă finanţările vor fi acceptate, la finalul lucrărilor de eficientizare termică sau electrică beneficiarii vor trebui să facă dovada costurilor pentru a primi decontările stabilite.
La aceste linii de finanţare nu vor avea acces persoanele sau firmele care au fost condamnate penal pentru infracţiuni privind mediul înconjurător, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Mediului.