36 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt Delarohia

La 30 martie 2025, s-au împlinit 36 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt Delarohia, un reper al culturii şi spiritualităţii româneşti.

„Am intrat în închisoare orb (...) şi ies cu ochii deschişi; (...) am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; (...) soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică!”

Scurte date biografice:

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut la 19 iulie 1912, în cartierul Pantelimon din București, într-o familie evreiască, din părinții Oscar și Antoaneta –mama, rudă mai îndepărtată cu Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei; tatăl său era directorul unei fabrici de mobilă și cherestea, participant activ la Primul Război Mondial.

În școala primară, deși era singurul elev de confesiune mozaică din clasa sa, a dorit să participe la orele de religie, de la care nu lipsea niciodată, și tot de mic a fost atras de obiceiurile creștinești și de clopotele bisericii. În liceu a fost singurul dintre cei patru elevi de origine evreiască care nu avea certificat de la rabin, tocmai fiindcă şi-a propus să înveţe religia creştină, dascăl fiindu-i preotul Gheorghe Georgescu.

A urmat în continuare Facultatea de Drept, iar în anul 1936 și-a susținut lucrarea de doctorat în drept constituțional cu lucrarea „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”. În 1958, este arestat filosoful Constantin Noica, din grupul său de prieteni făcând parte și Nicolae Steinhardt. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația clasică de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

Se hotărăște să se convertească la creștinism, iar în ziua de 15 martie 1960, într-o celulă din închisoarea Jilava, părintele Mina Dobzeu îl botează, naș fiindu-i Emanuel Vidrașcu, coleg de închisoare, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu. Martori ai tainei au fost Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici – unul fiind Monseniorul Ghika – doi preoţi greco-catolici şi unul protestant.

Momentul Botezului este unul deosebit de important, marcându-i viața după ieșirea din închisoare și fiind episodul care a dat naștere testamentului său literar „Jurnalul Fericirii”.  După Jilava, mai trece prin închisorile de la Gherla, Aiud, iar în luna august a anului 1964 este eliberat. Imediat după eliberare, merge la schitul Dărvari din București și își „pecetluiește” Botezul prin Taina Mirungerii și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos.

După moartea tatălui său, dorește să se retragă într-o mănăstire. Ajuns la Rohia în anul 1978, rămâne aici cu ascultarea de bibliotecar, iar peste doi ani, în 1980, este tuns în monahism de către Episcopul Iustinian Chira şi de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu, primind numele de Nicolae. Aici, la mănăstire, organizează cele 23.000 de volume din biblioteca mănăstirii, participă la slujbe și își continuă activitatea literară.

A suferit, spre sfârșitul vieții, de angină pectorală – o durere puternică în piept, cauzată de reducerea fluxului sanguin (și a aportului de oxigen) către mușchii inimii.

În martie 1989, decide să meargă la București pentru a consulta un medic specialist în cardiologie, însă, înainte de îmbarcare, suferă un infarct și este dus de urgență la spitalul din Baia Mare, trecând la Domnul câteva zile mai târziu, pe 30 martie 1989.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!