36 de ani de la Cutremurul care a îngropat Bucureştiul

56 de secunde, 7,2 grade pe scara Richter, 1391 de morţi şi 7596 de răniţi. 4 Martie 1977. Ziua care a schimbat, pentru totdeauna Bucureştiul şi care depăşeşte în memoria bucureştenilor alte calamităţi devastatoare ca şi „Focul cel Mare” de la 1847, „Ciuma lui Caragea” sau inundaţiile din secolele XIX şi XX.

Vineri, 4 martie 1977. Început de primăvară, cu vânt cald şi lună plină. La televizoarele alb-negru ale românilor rula – filmul bulgăresc „Dulce şi Amar”. „Conducătorul suprem” se afla în Nigeria, la un dineu oficial dat de preşedintele african. O seară liniştită, până când, la ora 21 şi 22 de minute se dezlănţuie infernul. În Capitală au căzut 32 de blocuri şi clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. În 56 de secunde, Bucureştiul s-a transformat într-un morman de moloz. Cutremurul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a avut epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km şi a fost reperat de toate staţiile seismice de pe glob, aflate pe recepţie. Bucureştiul a fost cel mai greu lovit. Dar şi Teleormanul, Doljul, Iaşiul, Vasluiul, Buzăul, Vrancea, Mehedinţiul…

La început, ştirile erau confuze, la fel şi autorităţile. După restabilirea legăturii cu ţara, Ceauşescu a cerut un raport sumar al situaţiei din ţară şi a dat primele ordine de acţiune, o dată cu un apel către populaţie. S-a instituit, prin decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României: „În temeiul art. 75, pct. 13 din Constituţia Republicii Socialiste România, preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al Forţelor Armate DECRETEAZĂ:

Art. 1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România.

Art. 2 – Toţi activiştii de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti sunt mobilizaţi la sediile organelor de partid şi de stat şi în mijlocul oamenilor muncii, pentru a participa cu toate forţele la acţiunile legate de înlăturarea efectelor cutremurului.

Art. 3 – Toate unităţile forţelor armate, unităţile Ministerului de Interne, formaţiunile gărzilor patriotice, sunt puse în stare de alarmă pentru a acorda ajutorul necesar – cu toate mijloacele materiale şi umane de care dispun – populaţiei şi unităţilor economice şi sociale afectate de cutremur.

Art. 4 – Unităţile Ministerului de Interne şi ale Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor vor lua măsuri urgente pentru punerea imediată în stare de funcţionare a întregii reţele de transport şi telecomunicaţii.(…)

Art. 6 – Ministerele şi consiliile populare vor lua de îndată măsuri pentru asigurarea aprovizionării neîntrerupte a populaţiei cu apă, pâine şi celelalte produse alimentare de primă necesitate.

Art. 9 – Toate unităţile socialiste din zonele afectate de cutremur sunt obligate să ia măsuri imediate pentru salvarea bunurilor, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a activităţii şi desfăşurarea normală a procesului de producţie.

Art. 10 – Întreaga populaţie aptă de muncă este obligată să participe la toate acţiunile organizate pentru înlăturarea consecinţelor cutremurului. (…)”

În timpul nopţii, o aeronavă a adus delegaţia română înapoi în ţară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceauşescu, uneori însoţit de Elena, a făcut vizite în Bucureşti pentru a evalua pagubele şi a calma populaţia. A dat ordine ferme de a se continua salvarea victimelor chiar şi peste termenul considerat limită de supravieţuire. Cu ajutoare de la Crucea Roşie (mai ales câini dresaţi special pentru astfel de cazuri), cascadorii şi pompierii români au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva cât mai multe vieţi.

Pe 5 martie apar dimensiunile dezastrului: 508 morţi. 2.600 de răniţi. Oraşul Zimnicea este prefăcut în ruine: 175 de case prăbuşite, 523 grav avariate, 4.000 de persoane sinistrate, sute de victime.

În Craiova sunt avariate grav peste 550 clădiri, printre care se numără Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Universitatea, Biblioteca judeţeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morţi şi 300 de răniţi.

La Vaslui sunt de asemenea pierderi grele, atât umane – 7 persoane decedate, cât şi materiale.

La Ploieşti au fost distruse în jur de 200 de locuinţe, alte 2.000 fiind grav avariate; situaţia este gravă şi în judeţul Buzău, unde sunt afectate în jur de 1.900 de clădiri. 

Mai „fericite” sunt judeţele din Transilvania şi Dobrogea, care au scăpat neatinse sau cu pagube mici. Evaluarea finală a pierderilor – umane şi materiale, este teribilă: 1.570 morţi, 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unităţi economice afectate. Pagubele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari.Cutremurul a afectat şi monumente de arhitectură. Mai mult, regimul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el.

Astfel, Biserica Ienei aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu şi vis a vis de hotelul Intercontinental şi Teatrul Naţional, a fost pur şi simplu demolată pentru că prezenţa ei „deranja”. În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului „Dunărea”, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acest moment a început o cursă în care, pe de o parte oamenii de cultură (arhitecţi, artişti plastici etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte armata (direct implicată în acţiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) se străduia să facă să dispară cât mai repede acest monument şi lăcaş de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărând şi picturile murale făcute de către Gheorghe Tatărescu, ca şi cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică. De asemenea, fostul sediu al Uniunii Artiştilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) aflat pe strada Sevastopol, a căzut victimă aceleiaşi acţiuni.

Mai mult, sub pretextul „punerii la adăpost” a operelor de artă, colecţiile particulare şi casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea care s-a finalizat mai târziu a Muzeului Colecţiilor.

Printre victimele cutremurului s-au numărat şi câteva personalităţi marcante:

Corneliu M. Popescu

Veronica Porumbacu

Despina Ghinokastra Istrati

Compasiunea mai marilor lumii

Tovarăşului Nicolae Ceauşescu,

Cu un sentiment de profundă amărăciune, am aflat despre grava calamitate care s-a abătut asupra Republicii Socialiste România – puternicul cutremur care a provocat victime omeneşti şi distrugeri. C.C. al P.C.U.S., Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., guvernul sovietic, întregul popor sovietic vă transmit dumneavoastră, scumpi tovarăşi, familiilor celor decedaţi şi întregului popor român frate, sinceră compasiune şi urări de lichidare cât mai grabnică a urmărilor acestei calamităţi.

Leonid Brejnev, Nikolai Podgornîi, Alksei Kosîghin

Stimate Domnule Preşedinte,

Sunt profund impresionat de vestea dezastrului cauzat de cutremurul de ieri din România. Familia mea şi cu mine, întregul popor american suntem alături de naţiunea dumneavoastră atât de lovită şi îndurerată. Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde ajutor de urgenţă celor care au avut de suferit sau au rămas fără adăpost în urma acestui tragic eveniment.

Cu stimă, Preşedintele SUA, Jimmy Carter

Excelenţei Sale Domnului Nicolae Ceauşescu

Profund emoţionat de ştirea despre seismul care a lovit România, vă adresez, domnule preşedinte, expresia viei mele simpatii. V-aş fi recunoscător dacă aţi transmite sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi vă rog să fiţi încredinţaţi de sentimentele mele foarte îndurerate.

4 martie 1977 în… lume:

- la Cape Town, renumitul chirurg Christian Bernard, realiza un nou transplant de inimă la Hiroshima şi în împrejurimi sunt depistate noi particule de cesiu radioactiv

- la Madrid, un grup de tineri protestează împotriva poluării

I meciul dintre marii maeştrii Boris Spaski şi Vlastimil Hort se încheie remiză,

- savanţii A. Sandage şi G. Tamman anunţă că Pământul are 14 miliarde de ani vechime

- BBC – ul anunţă că va ecraniza toate cele 37 de lucrări dramatice ale lui William Shakespeare

- un diamant de 107 carate, este expus la New York, în saloanele bijutirului Cartier.

Cum îşi puteau petrece bucureştenii seara de 4 martie 1977

Comedie de modă veche şi Năpasta – la Teatrul Naţional; Răceala şi Interviu – la Teatrul Bulandra;

Plicul – la Teatrul de Comedie; Viaţa e ca un vagon? – la Teatrul Mic;

Gaiţele şi Patru lacrimi – la Teatrul Nottara.

Filarmonica George Enescu – Concert spectacol de „Ziua femeii”;

Opera Română – Manon;

Tetarul de Operetă – Victoria şi-al ei husar.

Teatrul „Constantin Tănase” – Deschis pentru renovare şi E nemaipomenit;

Tetarul „I. Vasilescu” – Bunica se mărită.

Cuibul salamandrelor – la Patria, Favorit, Sala Palatului; Lumea circului – Scala, Festival; Zbuciumata lună septembrie – Central; Răscoala – Capitol; Africa Express – Victoria, Lira; Accident – Feroviar; Cadavre de lux – Griviţa; Comisarul Piedone la Hong – Kong –Unirea etc.

Film artistic Dulce şi amar (programul 1); seară de operă: Norma – tragedie lirică de Vincenzo Bellini (programul 2).

„Gata, cred că-i gata oraşul!”

„Eram santinelă pe acoperişul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului şapte. Noaptea era destul de luminoasă şi de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simţit acoperişul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva şi cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Şi toate clădirile se înclinau de-o parte şi de cealaltă ca şi copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracţiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a şi întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars.

Şi p-ormă s-au stins toate luminile... pe cer era un uriaş arc de foc, ca şi cum s-a produs un scurtcircuit în tot oraşul... Şi atunci am zis: «Gata, cred că-i gata oraşul!».”

mărturia soldatului Mircea Nemigean