310 ani de mister legat de „Omul cu masca de fier”

La 19 noiembrie 1703, în închisoarea Bastilia din Paris, se stingea din viaţă un prizonier care avea să fie cunoscut sub numele de „omul cu masca de fier”. Misterul care învăluie faimosul prizonier francez a intrigat mulţi istorici, scriitori, precum şi întregul public de-a lungul timpului. În librăriile şi muzeele franceze au fost găsite numeroase scrisori, documente şi povestiri istorice despre acest personaj, însă identitatea acestuia a rămas o enigmă.

Una dintre cele mai interesante şi controversate enigme ale istoriei Franţei, cea care a făcut să curgă râuri de cerneală şi nenumărate supoziţii, a fost cea a „omului cu masca de fier”. Primul raport oficial cu privire la prizonierul mascat a fost scris de către ofiţerul ce avea în grijă turnul principal al fortăreţei Pinerolo (sau Pignerol), pe numele său Benigne d’Auvergne de Saint-Mars. În perioada respectivă, între ianuarie 1665 şi aprilie 1681, sub supravegherea acestuia au fost doar cinci prizonieri. Dintre aceştia se crede că unul a fost celebrul „om cu masca de fier”.

Saint-Mars nu a bănuit cât de celebru avea să devină prizonierul său odată cu trecerea timpului.

Între 1681 şi 1687, Saint-Mars a fost transferat la Exiles, unde a fost guvernator, după care a devenit guvernatorul insulelor franceze Sfânta Margareta şi Sfântul Honoriu.

Prizonierul cu masca l-a însoţit pe Saint-Mars în toate aceste locuri. Nimeni nu părea să ştie cine e omul mascat, de unde vine şi ce crimă comisese, ci doar că purtarea măştii era pedeapsa lui. 

Din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea, Saint-Mars a fost numit apoi guvernator al Bastiliei, ajungând în Paris în anul 1698. Prizonierul cu mască l-a însoţit pe guvernator la Bastilia, rămânând acolo până la moartea sa, survenită în data de 19 noiembrie 1703, în jurul orei 10 seara. Moartea prizonierului a fost atât de neaşteptată şi aşa de rapidă, încât preotul închisorii nu a putut să-şi ţină ultimele ritualuri. În registre a fost trecut ca şi „Domnul de Marchiel”.

Certificatul original de deces a fost ţinut în Primăria Parisului până în 1871, când clădirea a fost distrusă de foc. Locul de odihnă veşnică a „omului cu masca de fier” se află în cimitirul Sfântul Paul din Paris. Enigmaticul prizonier a fost înmormântat în grabă, fără a i se scoate vreo clipă de pe faţă masca. Mobilele, hainele, cearceafurile şi salteaua din celula sa au fost arse, iar pereţii văruiţi în mare grabă, de teamă ca defunctul să nu fi ascuns pe undeva un mesaj secret. Abia după moartea sa, publicul a început să arate interes pentru identitatea „omului cu masca de fier.”

Parizienii credeau că acesta ar fi fost fratele geamăn al regelui Ludovic al XIV-lea, închis deoarece reprezenta o ameninţare pentru tron. Se credea că a fost ţinut mascat deoarece asemănarea cu regele ar fi fost izbitoare pentru oricine l-ar fi văzut. În paralel cu aceasta, au circulat şi alte variante.

Unii credeau că omul cu masca de fier ar fi fost fratele mai tânăr (sau mai bătrân) al regelui Ludovic al XIV-lea, că regele era un bastard şi că prizonierul era, de fapt, adevăratul moştenitor al tronului Franţei.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, o carte anonimă îl considera pe „omul cu masca de fier” ca fiind fiul lui Ludovic al XIV-lea şi al amantei sale, domnişoara de la Valliere.

O altă ipoteză susţinea ideea că prizonierul era contele Matthioli, ambasadorul la Paris al ducelui de Mantua, cel care a mijlocit cedarea către Franţa a fortăreţei Casale, iar apoi s-a făcut vinovat de trădare. Nobilul conte ar fi săvârşit un act de spionaj atât de evident, încât regele, înfuriindu-se grozav, a contravenit dreptului internaţional, arestându-l.

S-a mai spus că era vorba de un oarecare Eustache Danger, valetul cardinalului francez Marsilly, despre care acesta din urmă afirmase că ar fi fratele geamăn al regelui. Alte ipoteze susţineau că „omul cu masca de fier” ar fi fost amiralul duce de Beaufort, vărul regelui, întemniţat din ordinul unui ministru, ducele de Monmouth, pretendent la tronul Angliei, contele de Vermandois, fiul nelegitim al regelui Ludovic al XIV-lea, închis pentru că-l bătuse pe fiul legitim al regelui, sau un amant al reginei Ana de Austria. În fine, s-a susţinut chiar că prizonierul nu era altul decât sultanul turc Mehmed al IV-lea.

De asemenea, au fost ridicate întrebări cu privire la tatăl prizonierului, presupunându-se a fi ori ducele de Buckingham, ori călugărul Fiacre, ori cardinalul Mazarin. Unii acceptau chiar varianta ca tatăl celebrului personaj să fi fost regele Ludovic al XIII-lea. Majoritatea era de acord că mama omului cu masca de fier era Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea.

Nu toată lumea era de acord că prizonierul ar fi fost de viţă regală. Printre aceste personaje s-a numărat Elisabeta Charlotte de Orleans, care a sugerat în scrisorile ei că prizonierul era, de fapt, un lord englez, închis pentru un complot împotriva regelui William al Angliei.

Oricum, faptul că „omul cu masca de fier” a fost încredinţat personal guvernatorului unei fortăreţe, faptul că a fost mutat în patru închisori de-a lungul a douăzeci şi doi de ani, supravegheat fiind numai de Saint-Mars, şi faptul că regimul de detenţie era extrem de confortabil şi îmbelşugat, acreditează ideea că misteriosul prizonier era o persoană extrem de importantă. Scriitori precum Voltaire, au contribuit la povestirile privitoare la prizonier, scriind că omul mascat a încercat să-şi spună adevărata identitate lumii de afară, scrijelindu-şi numele pe o farfurie de argint şi aruncând-o pe o fereastră spre râul ce curgea prin apropierea închisorii. Aceasta, ca şi alte povestiri asemănătoare, sugerează că prizonierul avea anumite privilegii.

Se spune că însuşi guvernatorul îl ajuta dacă avea nevoie de ceva şi că persoane importante din conducerea închisorii îl tratau cu respect: aşteptau să fie invitaţi înainte să-i vorbească, îi aduceau lenjerie de bună calitate, mâncăruri speciale şi cărţi scumpe.

Voltaire, celebrul scriitor şi filozof, s-a numărat printre primii care au scris povestea acestui individ misterios, în cartea sa Siècle de Louis XIV. Voltaire menţiona că un bărbat care nu era niciodată văzut, în afara situaţiilor în care faţa sa era acoperită cu o mască de fier, a fost transferat către închisoarea de pe Insula Sfânta Margareta, după ce anterior fusese deţinut în fortăreaţa Pignerol şi a murit acolo în jurul vârstei de şaizeci de ani. Se crede că Voltaire, el însuşi întemniţat timp de un an la Bastilia, ar fi discutat în timpul detenţiei sale cu mai mulţi gardieni care l-au păzit pe „omul cu masca de fier”. Aşa ar fi aflat că respectivul era înalt, cu prestanţă, îmbrăcat în dantele şi lenjerie fină.

Voltaire a lăsat, extrem de voalat, să se înţeleagă că era fratele lui Ludovic al XIV-lea, evidenţiind că era cam de aceeaşi vârstă cu regele şi semăna fantastic de bine cu cineva faimos.

Pe urmele lui Voltaire, Alexandre Dumas a sugerat acelaşi lucru, iar acest mit s-a perpetuat în timp, în ciuda numeroaselor încercări de a-i găsi o altă identitate omului cu masca de fier. În secolul al XIX-lea, criptologul Etienne Bazeries a reuşit să spargă Marele Cifru al lui Ludovic al XIV-lea prin descoperirea faptului că grupurile numerice din cifru se legau de silabele din text. Bazeries s-a trezit brusc în faţa multor secrete care ieşeau la lumină. Din acel moment, se puteau descifra multe mesaje importante ale curţii regale franceze.

Într-o zi, Bazeries a descifrat o depeşă din iulie 1691, în care se spunea că regele este profund nemulţumit din cauza unui comandant care ridicase asediul asupra unui oraş din nordul Italiei, ceea ce condusese la înfrângerea armatei franceze. Depeşa ordona ca omul responsabil pentru înfrângere, „Vivian Labbe, signeur du Bulonde, să fie arestat, iar trupele să-l ducă în fortăreaţa Pignerol, unde Majestatea sa doreşte să fie ţinut sub pază, într-o celulă a acestei fortăreţe, noaptea, şi să aibă libertatea, ziua, să se plimbe liber prin perimetrul locului cu o 330 309”. Aceste două grupări numerice cifrate de la sfârşitul mesajului nu apăreau nicăieri altundeva, aşa că Bazeries a decis să rişte şi a hotărât că ele însemnau „mască”, pur şi simplu.

În ciuda acestei presupuneri hazardate, Bazeries a anunţat public că Vivian Labbe era celebrul „om cu masca de fier”.

Cu toate acestea, alte informaţii susţin că, în anul 1703, Labbe trăia bine şi în libertate. Printre alţi candidaţi la rolul „omului cu masca de fier” se numără ducele de Beaufort şi contele de Vermandois, fiul natural al regelui Ludovic al XIV-lea.

Scriitorul John Noone, în cartea sa The Man Behind the Iron Mask, apărută în 1998, sugerează că ar fi vorba, pur şi simplu, de un valet nefericit care a fost ţinut cu masca pe figură în închisoare, doar pentru a întări în rândul publicului frica de rege. 

Ultimele poveşti legate de acest faimos personaj se referă la mască purtată de acesta. Mulţi credeau că era făcută din fier, cu o deschizătură care îi permitea să mănânce. Documentele contrazic această legendă, afirmând că masca era realizată din mătase neagră. Ca şi în cazul altor mistere faimoase, povestea omului cu masca de fier i-a fascinat de secole pe artişti. Poeţii, romancierii şi regizorii de filme au încercat să afle adevărata identitate a omului necunoscut, care a fost întemniţat cu o mască de fier pe chip, în Franţa, în ultimii ani ai secolului al XVII-lea, şi primii ani ai secolului următor. Identitatea „omului cu masca de fier” constituie unul dintre acele secrete care vor continua să înflăcăreze imaginaţia mereu. 

O ipoteză fabricată: Napoleon a fost urmaşul „omului cu masca de fier”

Genealogii au făcut legătura între Napoleon Bonaparte şi „omul cu masca de fier” în următorul mod: pe insula Sfânta Margareta, fetei comandantului i s-a făcut milă de bietul prizonier. Din milă s-a născut dragostea, iar din aceasta, un băieţaş. Copilul trebuia îndepărtat, motiv pentru care persoane de încredere l-au dus în Corsica şi l-au crescut acolo. Copilul a purtat numele mamei sale, care se numea Bonpart.

În fine, rezulta că Napoleon nu era un uzurpator al tronului, ci era un descendent legitim al regelui prizonier cândva. Nu conta nici legătura nelegitimă, pentru că „sângele de rege nu se murdăreşte”. Servila industrie de arbori genealogici a vrut să-i fie pe plac şi împăratului francez. Napoleon nu a crezut niciodată această ipoteză, pe care nu este exclus să o fi scornit chiar el, însă asta nu l-a împiedicat să ordone o investigaţie amănunţită asupra identităţii „omului cu masca de fier”.