3 mai. Adunarea Națională a românilor de la Blaj

La 3/15 mai 1848, a avut loc Adunarea Națională de la Blaj, una dintre marile adunări a românilor din Transilvania din timpul Revoluției de la 1848, prin care aceștia şi-au expus revendicările naționale, politice şi sociale.

La această mare adunare națională au participat peste 40.000 de români, alături de fruntașii pașoptiști din Transilvania, precum Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, George Barițiu, dar și revoluționari din celelalte provincii românești, precum Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri și Lascăr Rosetti din Moldova ori Dumitru Brătianu din Țara Românească. Începută în fața catedralei din Blaj, această mare adunare, datorită numărului foarte mare de participanți, a trebuit să fie mutată pe câmpul de lângă oraș, pe locul care de atunci se va numi Câmpia Libertății. Guvernul maghiar a făcut multe demersuri pentru a-i intimida pe români şi a-i descuraja să participe la această adunare.

Cu toate problemele făcute de maghiari, revoluționarul August Treboniu Laurian va prezenta zecilor de mii de transilvăneni sosiți la Blaj programul de revendicări ale națiunii române din Transilvania, program denumit Petițiunea Națio­nală și prin care românii solicitau drepturi politice, sociale și religioase. Astfel, conform Petițiunii, națiunea română se declara independentă și cerea reprezentare proporțională în Dietă.
De asemenea, se proclama inde­pendența Bisericii române și egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania, se cerea desfiin­țarea iobăgiei, fără nicio despăgubire din partea țăranilor și se hotăra formarea unei gărzi naționale a românilor.

Alte revendicări solicitau drepturi și libertăți democratice pentru românii transilvăneni și, de asemenea, se protesta împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria, așa cum doreau autoritățile de la Budapesta.

Cei prezenți la Adunarea de la Blaj au scandat ,,noi vrem să ne unim cu țara“, dar, din păcate, unirea tuturor românilor într-un singur stat încă nu era posibilă. Pe 5/ 17 mai 1848, adunarea s-a încheiat în entuziasmul tuturor, după ce s-a hotărât formarea a două delegații, care să prezinte împăratului de la Viena și Dietei din Cluj revendicările românilor din Transilvania.

Proclamaţia de la Blaj
 PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ, PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI

Punturile națiunii române transilvane votate în Adunarea Națională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848
1. Națiunea română, răzimată pe principiul libertății, egalității şi fraternității, pretinde inde­pendența sa națională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.
2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără dis­tințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).

3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și des­ființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.

4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.

5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor - care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței - , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.

6. Națiunea română cere des­ființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.

7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.

8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.
9Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.

10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.

11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.

12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.

13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei uni­versități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de

a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).

14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sar­cinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea pri­vilegiurilor.

15. Națiunea română poftește ca să se facă o Consti­tuțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.
16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.
Punctele s-au votat în aplauze generale, apoi Treboniu Laurian, Bărnuţiu şi Bariţiu au fost purtați pe brațe de mulțimea de români entuziasmată.
Petiția Națională emisă cu prilejul acestei adunări naționale a fost întregită cu o petiţie înaintată guvernului ungar de către reprezentanții românilor care trăiau în județele de margine ale Transilvaniei (Arad şi Bihor) şi Banat, petiție prin care se cereau anumite drepturi biseri­cești, militare, școlare şi naționale pentru românii din aceste regiuni, pe atunci considerate ca făcând parte din Ungaria propriu-zisă.
În aceeași ședință s-a decis să se aleagă două deputații, dintre care una să fie trimisă la Cluj, condusă de episcopul Lemeni, iar cealaltă la împăratul austriac, condusă de episcopul Şaguna, pentru a înmâna autorităților petiția românilor. S-a mai ales un Comitet Permanent cu sediul la Sibiu, condus de episcopul Şaguna, având ca vice­președinte pe Simion Bărnuțiu. Cu aceasta s-a încheiat Adunarea Națională din această zi.
Ziua de 17 mai a avut ca program doar autentificarea protocolului zilei anterioare, iar ședința a fost scurtă. S-a mai propus ca pe Câmpia Libertății să se ridice un monument în amintirea Marii Adunări Naționale de la Blaj. La ora unu şi jumătate după amiaza, comisarii guberniali au declarat adunarea închisă, recunoscând buna purtare a românilor în aceste zile. Cu acestea, românii au plecat către casele lor, rămânând la Blaj numai fruntașii lor, pentru a se consulta asupra a ceea ce urma să fie făcut în continuare.