3 mai: Adunarea Națională a românilor de la Blaj

 La data de 3-15 mai 1848 a avut loc Adunarea Naţională de la Blaj, una dintre marile adunări a românilor din Transilvania din timpul Revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naționale, politice şi sociale. La această mare adunare națională au participat peste 40.000 de români, alături de fruntașii pașoptiști din Transilvania, precum Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, George Barițiu, dar și revoluționari din celelalte provincii românești, precum Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri și Lascăr Rosetti din Moldova, ori Dumitru Brătianu din Țara Românească.

Începută în fața catedralei din Blaj, această mare adunare, datorită numărului foarte mare de participanți, a trebuit să fie mutată pe câmpul de lângă oraș, pe locul care de atunci se va numi Câmpia Libertății. Guvernul maghiar a făcut multe demersuri pentru a-i intimida pe români şi a-i descuraja să participe la această adunare. Cu toate problemele făcute de maghiari, revoluționarul August Treboniu Laurian, va prezenta zecilor de mii de transilvăneni sosiți la Blaj programul de revendicări ale națiunii române din Transilvania, program denumit Petițiunea Națională și prin care românii solicitau drepturi politice, sociale și religioase. Astfel, conform Petițiunii, națiunea română se declara independentă și cerea reprezentare proporțională în Dietă. De asemenea, se proclama independența Bisericii române și egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania, se cerea desființarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea țăranilor și se hotăra formarea unei gărzi naționale a românilor. Alte revendicări solicitau drepturi și libertăți democratice pentru românii transilvăneni și de asemenea, se protesta împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria așa cum doreau autoritățile de la Budapesta. Cei prezenți la Adunarea de la Blaj au scandat ,,noi vrem să ne unim cu țara“, dar din păcate, unirea tuturor românilor într-un singur stat încă nu era posibilă. Pe data de 5-17 mai 1848 adunarea s-a încheiat în entuziasmul tuturor, după ce s-a hotărât formarea a două delegații, care să prezinte împăratului de la Viena și Dietei din Cluj revendicările românilor din Transilvania.

„Petiţiunea Naţională”

A doua zi- 4 mai, Adunarea a adoptat „Petițiunea Națională”, document care a devenit programul revoluției române din Transilvania. În cadrul acestuia, erau cuprinse o serie de prevederi de mare importanță pentru români. Astfel, se solicita dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia Mitropoliei sârbeşti, libertatea industriei şi a comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ de toate gradele în limba română. Un ultim punct cerea ca discuția privind anexarea Transilvaniei la Ungaria să fie amânată până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional.

 Marea Adunare Națională de la Blaj s-a încheiat cu stabilirea unei delegații conduse de Andrei Șaguna care să meargă la Viena să prezinte împăratului doleanțele românilor. Așa cum știm, Revoluția de la 1848 din Ardeal, Țara Românească și Moldova a fost înăbușită de armatele marilor imperii, însă idealurile ei au mers mai departe. Acolo, la Blaj, s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu țara”, iar această dorință măreață a românilor avea să fie împlinită în acel neuitat an 1918. În conștiința românilor ardeleni evenimentele de la Blaj din mai 1848 au rămas vii multă vreme, ele fiind aniversate, de-a lungul timpului, de oamenii locului care nu au uitat nici o clipă suferințele și lupta înaintașilor lor pentru credință, limbă și neam.

Cu o zi înaintea deschiderii oficiale, în catedrala din Blaj, liderii românilor s-au întâlnit pentru a decide ultimele detalii organizatorice. La data stabilită, 3 mai, zeci de mii de români, intelectuali, ţărani, meseriaşi, s-au strâns la Blaj, însetaţi de libertate. La ora 6 dimineața s-a oficiat un serviciu divin. La ora 8, în sunetele clopotului cel mare de la catedrală, preoţimea şi poporul s-au adunat în faţa sfântului lăcaş. Însă, cum piaţa Blajului era prea mică pentru a-i cuprinde pe cei peste 50.000 de români veniţi din toate părţile Ardealului, s-a hotărât ca adunarea să se strămute pe câmpia de lângă oraş. Adunarea s-a ţinut sub preşedinţia lui Andrei Şaguna. La acea vreme, ierarhul Andrei Șaguna era unul dintre cei mai respectați și iubiți clerici de rit ortodox din Ardeal. Nu întâmplător el a fost ales să conducă această adunare istorică a nea­mului românesc, pe undeva prefigurându-se faptul că, mai târziu, cel care devenise Sfântul Ierarh Andrei Şaguna avea să fie la cârma nea­mului românesc, însuflețindu-l prin zidirea de școli, prin ridicarea clerului și prin răspândirea științei de carte în rândul poporului.

S-a trecut mai apoi la alegerea unor intelectuali care să exprime aici punctul de vedere al națiunii române. Astfel au mai fost aleşi: Simion Bărnuțiu şi George Bariţiu ca vicepreşedinţi și încă alți 10 secretari, între care August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu și Ioan Lemeni. Urma ca acest grup să redacteze documentul privind doleanțele națiunii române și care avea să fie făcut public și înmânat autorităților. Alexandru Papiu Ilarian avea să descrie desfășurarea adunării astfel: „Ajungând mulţimea pe câmpia libertății, în mijloc se formă un cerc mare în jurul tribunei şi în cercul acesta se aşezară cei mai de frunte ai naţiunii: episcopii, preoţimea, nobilimea, învăţaţii şi alţii. Jur împrejur, în largul câmpiei, miile de popor. La provocarea tribunilor, poporul la moment se împărţi în adiţie şi cote, printre cari puteai trece şi cu trăsura. În aceste cote formate de popor şi cari ridicau şi măriau frumuseţa şi grandiositatea adunării se ridicară pe la locurile mai îndepărtate de la tribuna centrală mai multe tribune, de la cari tribunii interpretau poporului dezbaterile şi concluziile adunării. Ziua de 3-15 Maiu era una din cele mai strălucite, era limpede, senină. Pe câmpul verde şi înflorit în auria primăvară era căldură fierbinte, poporul sta numai în cămeşi albe, încinşi toţi cu şerpare. Pe feţele lor seriozitatea cu adevărat română, ca într-o adunare în care poporul român ţinea consiliu despre scăparea republicei. Pe feţele lor puteai ceti toate durerile trecutului şi toate virtuţile, cari au să mântuească prezentul și viitorul naţiunii. Seriozitate în adunare, eroism în războiu dacă se cere. Frumos şi impunător tablou...” 

Cel dintâi a luat cuvântul Simion Bărnuţiu, care, într-o cuvântare inspirată de cel mai cald patriotism, a propus următoarele: 1) „Câmpul acesta pe care se ţine întâia Adunare Naţională Românească din Transilvania, întru eterna aducere aminte a acestui act glorios, se va numi ,,Câmpia Libertăţii”, pentru totdeauna”. 2) „Naţiunea română declară că vrea să rămână de-a pururi credincioasă înaltului împărat al Austriei, rege al Ungariei şi Mare Principe al Transilvaniei şi Augustei case austriace”. 3) „Naţiunea Română se declară şi se proclamă naţiune de sine stătătoare şi de parte întregitorie a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale”. 4) „Naţiunea română depune jurământul credinţei către împărat, Patrie şi Naţiunea Română”. După aceea, întreaga adunare a depus jurământul de credinţă către împărat şi către naţiunea română: „Jur ca român că voi susţine totdeauna naţiunea noastră română pe calea dreaptă şi legitimă şi a o apăra cu toate puterile în contra oricărui atac şi asuprire şi voi ţine şi apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi fraternitatea”. Jurământul acesta rostit de trei ori de către întreaga adunare a conferit o aură și cumva un caracter sacru adunării, întărit și de prezența înalților ierarhi și a preoților ortodocși și greco-catolici.

Președinți ai adunării au fost episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni, iar vicepreședinți Simion Bărnuțiu și George Barițiu. Secretar al adunării a fost canonicul Timotei Cipariu.

Proclamaţia de la Blaj

PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ  PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI

 Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848

1.     Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.

2.     Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin majoritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).

3.     Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.

4.     Națiunea română  poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țelurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.

5.     Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.

6.     Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.

7.     Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.

8.     Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; nimenea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.

9.     Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.

10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.

11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.

12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.

13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).

14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.

15. Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune nouă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici nouă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.

16. Națiunea română cere ca, conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.

Surse> lectiadeistorie.ro, ziarullumina.ro, wikipedia.ro