26 iulie: Bătălia lui Ștefan cel Mare de la Valea Albă – Războieni

 Dezastrul armatei otomane din iarna anului 1475, când Ștefan cel Mare obținuse strălucita victorie de la Vaslui, nu putea să rămână nepedepsit de cuceritorul Constantinopolului, Mahomed al II-lea, care decide să trimită o nouă oaste în Moldova în vara anului 1476. Astfel, sultanul aflat în fruntea a peste o sută de mii de oameni, la care se mai adăugă alte câteva zeci mii de luptători puşi la dispoziţie de domnul muntean, Laiotă Basarab, trecut și el de partea otomanilor, va trece Dunărea în a doua jumătate a lunii iunie a anului 1476 și va înainta spre Suceava.

În aceste condiții și în fața uriașei armate turcești, Ştefan cel Mare decide să lupte și reușește cu mica sa armată să hărțuiască armata otomană și să le blocheze mijloacele de aprovizionare. Îşi va stabili apoi tabăra de luptă pe un platou înalt, situat pe valea Pârâului Alb, un afluent al râului Moldova, într-un loc ce se va numi de atunci Războieni. Astfel, la 25 iulie 1476, în zorii zilei, Ștefan va ataca avangarda otomană condusă de beylerbey-ul Rumeliei, Suleyman Hadâmbul, pe care-l mai învinsese o dată la Vaslui, cu un an mai înainte. Va provoca și de această dată mari pierderi avangardei turcești, dar sosirea rapidă a cavaleriei otomane îl obligă să se retragă în tabăra sa întărită de la Războieni. A doua zi, otomanii vor ataca masiv cu ienicerii, dar sunt respinși și vor suferi mari pierderi. Atunci, sultanul Mahomed decide să se avânte personal în luptă alături de trupele de spahii, gest ce va ridica foarte mult moralul armatei sale, astfel că aceasta va porni un nou val de atac spre pozițiile moldovene.

Ștefan, domnul Moldovei, după o rezistenţă înverşunată și copleşit de numărul prea mare al turcilor, este nevoit să se retragă cu oștirea în pădurile din apropiere și să aștepte ajutorul promis de unguri și de polonezi. Numai că acest ajutor nu va mai veni vreodată, iar în acest timp Mahomed al II-lea își va continua campania din Moldova și va asedia timp de opt zile cetatea Neamțului, neputând-o însă cuceri. Își va continua apoi drumul către Suceava, dar nici această cetate și nici Hotinul nu vor putea fi cucerite. După aceste eșecuri, la sfârșitul lunii august, după ce pierduse peste 50 de mii de ostași, sultanul va ordona retragerea din Moldova, el și armata sa fiind urmăriți permanent de oastea lui Ștefan, care-i va hărțui până la Dunăre. Mai târziu, așa cum îi era obiceiul, Ștefan cel Mare a ridicat în amintirea acestei bătălii Biserica de la Războieni, care se deosebește de celelalte ctitorii ale domnitorului, deoarece a fost concepută cu destinație specială, anume de a adăposti osemintele oștenilor căzuți în bătălia de la Valea Albă - Războieni din anul 1476. Această biserică nu se distinge prin proporții sau monumentalitate, însă ea a dăinuit peste secole ca un simbol al spiritului de sacrificiu al moldovenilor și ca o recunoaștere a geniului militar a marelui voievod, Ștefan cel Mare.

Cronicarul Grigore Ureche descrie încleștarea astfel: „Şi multă vreme trăind războiul neales de îmbe părţile osteniţi şi turcii tot adăugându-se cu oaste prospătă şi moldovenii obosiţi şi nevindu-le ajutor de nici o parte, au picat, nu fiştecum, ci până la moarte să apără, nici biruiţi dintru arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească, au rămas dobânda la turci. Şi atâţia de ai noştri au perit cât au înălbit poiana de trupurile de a celor periţi, pănă au fost războiu. Şi mulţi din boierii cei mari au picat şi vitejii cei buni au perit, şi fu scârbă [tristeţe, n.n.] mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor dimprinprejur, dacă auziră ce au căzut moldovenii supt mâna păgânilor” (Letopiseţul Ţării Moldovei).

Deşi cronicarul moldovean arată că pierderile au fost mari de partea lui Ştefan, alte surse creștine, e drept subiective, arată că pierderile au fost foarte mici. Astfel, cronicarul polon Jan Długosz le estimează la „mai mult de 200 de morţi”, iar italianul Giovanni Maria Angiolello afirmă că „au fost ucişi vreo 200 şi prinşi cam 800”. Oricum, dată fiind desfășurarea ulterioară a evenimentelor, suntem îndreptățiți să credem că Ștefan şi-a salvat cea mai mare parte a oștirii, pe care a regrupat-o, așteptând întăririle din Ungaria.

În acest timp, otomanii au jefuit țara, dar cetățile au rezistat. Spre sfârșitul lunii august, otomanii încep retragerea, fiind urmăriți de oastea lui Ștefan şi de soldații din Transilvania, veniți, totuși, prea târziu. La începutul lui noiembrie, Ștefan şi voievodul transilvan pătrund în Țara Românească, aducându-l la domnie pe Vlad Țepeș (1456 – 1462, 1476), care nu va rezista însă mai mult de două luni. Urmările campaniei otomane din 1476 în Moldova au fost dramatice: țara a fost devastată de raidurile tătărăști şi otomane, multe bunuri au fost jefuite, activitățile economice au fost perturbate. Cu toate acestea, Ștefan continuă eforturile diplomatice pentru menținerea coaliției antiotomane, dar în zadar. Conștient că lupta cu Imperiul Otoman nu poate fi câștigată pe termen lung, va accepta să plătească din nou tribut sultanului, în a doua jumătate a anului 1479 sau în prima parte a anului 1480.

Context istoric

Oastea lui Ștefan cel Mare era compusă din Oastea mică, denumită așa pentru că era alcătuită din cetele de pe moșiile boierilor și cetele de târgoveți, o oaste preponderent călare și relativ bine înarmată, care putea ajunge la un efectiv de 12-15.000 de oameni și Oastea Mare, care era compusă pe lângă oastea mică și din cetele de răzeși care nu erau la fel de bine înarmați, dar care putea ajunge până la 40 - 50.000 de oameni.

În primăvara anului 1476, la cererea sultanului Mehmed al II-lea el-Fatih Cuceritorul, cetele tătărești au invadat Moldova, aproximativ 15.000 de tătari înaintând din estul Moldovei către sud-vest, pentru a urmări o joncțiune cu trupele turcești. Ștefan cel Mare a pornit în primul rând împotriva tătarilor, cu întreaga sa oaste, și i-a înfrânt în dreptul localității Ștefănești (azi în județul Botoșani) de pe malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa. Deși victoria lui Ștefan împotriva tătarilor este categorică, el este nevoit să elibereze din oastea sa mari cete de răzeși care cereau să fie lăsați să se întoarcă la vetrele lor pentru a vedea care au fost urmările invaziei tătărești asupra satelor lor. Astfel, lui Ștefan i-a rămas la dispoziție doar oastea mică, de aproximativ 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari. Cu această oaste, Ștefan a hărțuit oastea otomană, atacând în principal cetele de cavalerie ușoară turcești (achingii) care, conform tradiției, asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreț și hrană.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia a fost începută de Ștefan cel Mare în jurul orei 3 după-amiaza, când o parte din cavaleria moldovenească (aproape 4.000 de oameni) a atacat tabăra musulmană. Trebuie spus că un alt corp de oaste, de aproximativ 1.000 de oameni, a fost ascuns într-un pâlc de pădure, acest grup de călăreți având misiunea de a-i ataca din flanc pe urmăritorii celor care deschideau lupta.

Mahomed Cuceritorul, dorind să rezolve într-o singură bătălie decisivă soarta campaniei, ordonă riposta împotriva moldovenilor. Cei 4.000 de călăreți moldoveni sunt atacați și aceștia se retrag către Valea Pârâului Alb, vale ce fusese întărită pe ambii versanți cu trunchiuri de copaci, căruțe și tunuri pentru a se asigura o mai bună protecție a celor care urmau să se apere aici. Călăreții moldoveni se retrag urmăriți de cetele de achingii din Rumelia și Anatolia, iar turcii sunt prinși în focul încrucișat al tunurilor moldovenești și al trupelor de arcași și arbaletieri moldoveni. Mai mult, la această ambuscadă se adaugă și atacul din flanc și din spate al celor 1.000 de călăreți lăsați de Ștefan în pâlcul de pădure. Această acțiune a dus la decimarea și dezorganizarea totală a cavaleriei ușoare turcești.

Pentru a reechilibra lupta, Mahomed a ordonat trupei de infanterie de elită de care dispunea (ienicerii) să atace pozițiile moldovene, dar aceștia, după aproape o oră petrecută sub tirul artileriei și arcașilor moldoveni, dau semne că se retrag. Atunci Mahomed a decis să se avânte personal în luptă alături de garda sa și de trupele de spahii (spahii erau nobilii turci, formând cavaleria de elită a Imperiului Otoman). Exemplul său a ridicat moralul ienicerilor și un al treilea val de atac s-a revărsat spre pozițiile moldovene. Apărarea moldoveană este străpunsă aproape de lăsarea serii. Ștefan a lăsat pe poziție un mic contingent din Oastea Mică ce avea rolul de a întârzia o eventuală angajare a cavaleriei turcești în urmărirea trupelor sale și la adăpostul întunericului se retrage.

Armata moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele părți. Dacă turcii au pierdut aproape 30.000 de oameni, Ștefan a pierdut 11 boieri din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea moldovenilor au fost făcuți prizonieri. Cronicarii vremii au menționat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă, probabil, o sursă a toponimului Valea Albă.

Urmări

Ștefan cel Mare a fost nevoit să se retragă, împreună cu restul supraviețuitorilor, la garnizoanele sale de la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Cetatea Hotinului. Mahomed Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoară care să asigure armatei aprovizionarea prin jaf cu alimente și nutreț și cu linii de comunicație întinse de la Dunăre până la Cetatea Neamțului, este nevoit să se retragă din fața Oștii Mari a moldovenilor care se reunise în nordul Moldovei.

Surse: lectiadeistorie, wikipeda, enciclopediaromaniei.ro