25 august 1900 – moartea lui Friedrich Wilhelm Nietzsche Creatorul supraomului

Friedrich Wilhelm Nietzsche a fost unul dintre cei mai importanti filozofi germani din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, exercitand o influenta considerabila, adesea controversata, asupra gandirii filozofice a secolului XX (Thomas Mann, Hermann Hesse, Sigmund Freud, Martin Heidegger, Emil Cioran). La jumatatea secolului trecut, opera lui Nietzsche a fost revendicata de nazismul german si de fascismul italian, interpretandu-se in mod barbar ideea de „vointa de putere” in sprijinul doctrinelor totalitare. Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la 15 octombrie 1844, in oraselul Roecken din Germania, unde tatal sau era pastor protestant. Numele de Friedrich Wilhelm i-a fost dat dupa imparatul Friedrich Wilhelm al IV-lea, pentru care tatal sau avea o mare recunostinta. La varsta de cinci ani si-a pierdut tatal, in urma unei boli cerebrale, varianta acreditata de familie fiind aceea ca boala a aparut in urma unei cazaturi pe scari. Prin aceasta, s-a incercat inlaturarea parerii unor biografi, care au considerat boala cerebrala a tatalui drept o boala ereditara. Student si profesor In primavara anului 1850, vaduva preotului Nietzsche s-a stabilit la Naumburg. Acolo si-a inceput micul Nietzsche invatatura. Inzestrat cu o inteligenta exceptionala, acesta nu a intarziat sa se distinga in ochii profesorilor. Acestia l-au recomandat rectoratului celebrei scoli de atunci de la Pforta, unde Nietzsche a fost primit la varsta de 14 ani. Scoala respectiva avea reputatia ca asigura o foarte solida instructie si o buna educatie morala. Ca urmare, toata activitatea scolii era desfasurata dupa un program sever, in scopul de a forma oameni de caracter. Nietzsche a datorat foarte multe acestei scoli si toata viata nu a avut pentru ea decat cuvinte de lauda. A urmat apoi studiile universitare de la Bonn si Leipzig. La Bonn a incercat sa intre in cercurile studentesti, dar petrecerile nocturne de prin berarii si duelurile obisnuite si chiar cautate de majoritatea studentilor germani au fost pentru el doar motive de dezamagire. A rupt legaturile cu colegii sai si a inceput sa duca o viata cu desavarsire singuratica. In Leipzig s-a inscris la cursurile de filologie ale profesorului Ritschl, pe care-l cunoscuse la Bonn. In acelasi timp a facut cunostinta cu filozofia lui Schopenhauer, devenind un adept pasionat al ei. Tot acolo l-a cunoscut pe Richard Wagner; la fel ca in cazul lui Schopenhauer, a fost la inceput un mare admirator al compozitorului, pentru a trece mai apoi in randurile celor care l-au acuzat ca a corupt simtul muzical al contemporanilor. In ianuarie 1869, cu toate ca nu-si terminase inca studiile universitare, rectorul Universitatii de la Bale, din Elvetia, i-a propus o catedra de profesor la aceasta universitate. Pana la vremea respectiva, Nietzsche publicase doar cateva articole cu un continut mai mult filologic. La Universitatea din Bale l-a avut coleg pe Iacob Burckhardt, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Renasterii italiene si unul dintre cei care i-a influentat simtitor conceptiile filozofice. Ca profesor la universitate, activitatea lui Nietzsche s-a indreptat mai ales asupra studiului filologiei. Lectiile sale au constat in interpretarea lui Eschil, Sofocle, Platon, Quintilian, Hesiod si Cicero, in introducerea la studiul filologiei, gramaticii latine si retoricii. Intre celebritate si nebunie Cu incepere din 1876, starea sanatatii lui Nietzsche a devenit ingrijoratoare. Prea desele dureri de cap i-au facut din ce in ce mai grea cariera de profesor si, in cele din urma, l-au facut sa o paraseasca cu desavarsire, in 1878. Din acel an, Nietzsche a fost considerat ca fiind profesor in concediu al universitatii, primind pentru serviciile aduse institutiei o pensie anuala de 3000 de franci. Cauzele bolii ar fi, dupa cum afirma sora sa, Elisabeth Förster Nietzsche, cu totul straine vreunei ereditati. Nietzsche suferea de o boala a ochilor inca din copilarie si aceasta infirmitate a devenit mai tarziu din ce in ce mai grava. S-a adaugat si o rana primita in timpul razboiului franco-prusac din 1871, la care Nietzsche a participat ca ofiter, rana care i-a slabit mult organismul. Din aceste cauze si din influenta nefasta a climei orasului Bale isi explica sora marelui filozof zdruncinarea sanatatii fratelui ei. Multi biografi considera insa boala lui Nietzsche ca fiind o boala nervoasa ereditara. Dupa anul 1878 s-a petrecut si dezlipirea lui Nietzsche de cercul admiratorilor lui Wagner si Schopenhauer. Tot dupa acest an, au vazut lumina tiparului scrierile care l-au facut celebru pe Nietzsche: „Omenesc – prea omenesc”, „Zorile”, „Stiinta vesela”, „Asa grait-a Zarathustra”, „Dincolo de bine si de rau” si „Genealogia moralei”. Ramas, prin directia scrierilor sale, din ce in ce mai izolat, Nietzsche a trecut catava vreme drept un scriitor original, dar fara a destepta o atentie deosebita din partea publicului. Cu cat se inmulteau scrierile sale, cu atat atentia publicului a inceput sa se indrepte asupra lui, astfel incat a devenit autorul cel mai discutat, daca nu cel mai citit, din Germania. Incepand din 1879, Nietzsche a calatorit mult, intre Venetia, Torino si Nisa, in cautarea unei clime care sa-i amelioreze starea de sanatate. Nietzsche nu s-a bucurat insa de aceasta popularitate. Efortul depus pentru definitivarea ultimelor sale scrieri l-a sleit de energie si filozoful si-a petrecut cele din urma zile ale vietii lui intr-o desavarsita inconstienta. La 3 ianuarie 2889, in piata Carlo Alberto din Torino, Nietzsche a avut prima criza de nebunie, in cursul careia a avut manifestari delirante, considerandu-se Dionysos sau Iisus. A murit la 25 august 1900, la Weimar. Interes pentru metoda „N-am posedat niciodata un caiet de note complet, ci totdeauna numai cateva insemnari, fara nici o legatura. La inceput, aceasta neregularitate m-a ingrijorat mult, dar in sfarsit am gasit explicarea. In fond, eu nu eram atras de suma cunostintelor pe care profesorul le impartasea la cursul sau, ci numai de metoda cu care el le explica. Numai metoda ma interesa; caci despre materialul cunostintelor, cel care se preda prin Universitati, eram convins de mult ca n-are valoare… Astfel, la explicarea filologica a unui text, vedeam ca tot succesul vine numai din metoda, din forma expunerii, iar nu din continutul adnotatiilor… De aceea, la ascultarea unui curs, eu ma imaginam totdeauna in locul profesorului si judecam apoi daca cursul e bun sau rau…” – Friedrich Nietzsche Vestitor al unui nou zeu „De pe frontispiciul mult laudatului si mult hulitului sau nume, Nietzsche insusi pare sa traga in jos, ca un magnet, destinele si amintirea multor precursori. El se infatiseaza astazi ca ultimul si cel mai mare mostenitor al tuturor acelora care se trag din semintia sfidarii luciferice – dar dintr-o sfidare care se amesteca enigmatic cu o nostalgie cereasca si cu care este aproape una si aceeasi; mostenitorul tuturor orgoliilor prometeice, al tuturor nazuintelor prometeice spre noul om deopotriva divin si ateu si spre prometeic mandra resemnare. El este mostenitorul si tovarasul de destin al tuturor acelora a caror generatie nu numai ca tinde goetheean sa razbata de la intuneric la lumina, ci, impinsa de o nevoie profunda, tinde din nou ca de la lumina, de la excesul de lumina, sa coboare iar in intuneric si in incertitudine (…) Si daca Nietzsche, ucigasul lui Dumnezeu, este in felul lui vestitor al unui zeu, atunci exista cu siguranta un zeu care, pe langa numele luminos de divinitate, poarta si un nume foarte intunecat – asemenea lui Eros al lui Platon si asemenea lui Dionysos, cel nascut de doua ori.” – Ernst Bertram Un nebun de geniu „Iata un cugetator contemporan, asupra caruia masura obisnuita de oameni in aprecierea cuiva, nu pare a fi aplicabila. Ce nu s-a zis asupra lui Nietzsche? Aiba cineva numai timpul sa citeasca cateva sute de articole si brosuri (…) si-i va fi destul. Cand e vorba despre Nietzsche, nu ajung epitetele. Dupa unii, e nebun; dupa altii, geniu; admiratorii il numesc profetul secolului nostru; diletantii il revendica pentru ei; germanii, fiindu-le compatriot, il privesc cum se priveste orice profet in tara sa: mai cu ironie, mai cu nepasare; francezii, ca totdeauna ametiti la primul moment, isi pierd cumpatul cand aud de numele lui (…) In mijlocul acestei diversitati de pareri un fapt sta totusi necontestat de nimeni: scrierile lui Nietzsche se citesc din ce in ce mai mult si, ceea ce e semnificativ, lectura acestor scrieri nu se pierde asa de usor din memoria publicului (…) Daca nu e un geniu si e un simplu nebun, trebuie sa convenim totusi ca, asa cum se prezinta, Nietzsche pare a fi un nebun de geniu.” – C. Radulescu Motru Filozofia lui Nietzsche Filozofia lui Nietzsche porneste de la reevaluarea filozofiei Greciei antice, in defavoarea clasicismului, vazut ca afirmare a viziunii rationale si, in consecinta, decadent. Nietzsche a criticat valorile fundamentale ale societatii vremii in care a trait. Conceptul „vointa de putere” a jucat un rol central in gandirea marelui filozof, in masura in care a fost pentru el – in sens metafizic – un instrument pentru intelegerea lumii: „esenta cea mai intima a existentei este vointa de putere.” Aceasta conceptie permite desavarsirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli si a sperantei intr-o lume de dincolo, acceptarea vietii in ceea ce comporta ea ca aspiratie spre putere. Astfel, „supraomul” lui Nietzsche nu este un om atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta in evolutie, asteptata si dorita de om. Omul reprezinta, ca urmare, un lucru ce trebuie depasit, este o punte si un scop. Nietzsche face distinctie intre morala sclavilor si cea a celor puternici. Astfel, in conceptia lui, mila, altruismul, toate vqalorile umanitare, sunt de fapt valori prin care omul se neaga pe el insusi pentru a-si da aparenta unei frumuseti morale si a ne convinge de propria sa superioritate. Nietzsche a dorit sa restructureze societatea criticand aspectele culturii moderne, ale filozofiei oficiale universitare, negand ideile de civilizatie si cele specifice democratiei. Pentru el, doar arta era singurul factor care putea justifica viata. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro