24 aprilie: Pacea de la Buftea - București din anul 1918

 La 24 aprilie 1918, în timpul Primului Război Mondial, România a fost nevoită să încheie un tratat de pace cu Puterile Centrale, tratat cunoscut și sub numele de ,,Pacea de la Buftea - București”. România a fost obligată să încheie această pace, deoarece în Rusia, prin lovitura de stat din octombrie 1917, bolșevicii conduși de Lenin au decis retragerea Rusiei din război, lăsând România singură în fața inamicului. Retragerea Rusiei din război, epuizarea resurselor armatei române care, rămasă singură în faţa Puterilor Centrale, nu mai avea șanse de a se împotrivi inamicului prin mijloace militare, dar și izbucnirea unei mari epidemii de tifos ce a afectat o mare parte dintre soldați și populația civilă, a făcut ca Guvernul român, refugiat la Iași, să fie silit să accepte cererile Puterilor Centrale. Însă, condițiile tratatului de pace erau foarte dure și prevedeau ca România să retrocedeze Bulgariei zona Cadrilaterului și să cedeze aceleiași țări o parte însemnată a Dobrogei de nord, până la sud de linia Rasova-Agigea. De asemenea, România trebuia să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra tuturor trecătorilor din Munții Carpați și trebuia să concesioneze Germaniei, pe o durată de 90 de ani, toate exploatările petroliere din țară, fiind impuse și alte convenții care puneau țara într-o dependență economică totală față de Germania. Totuși, acest tratat de pace nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României și nu a fost promulgat niciodată de regele Ferdinand I, dispozițiile tratatului fiind în vigoare doar șase luni, iar când forțele militare ale Puterilor Centrale au început să dea semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate și România și-a reluat acțiunile militare împotriva inamicilor, cu ajutorul Misiunii Militare Franceze condusă de generalul Berthelot. Nu peste mult timp, războiul avea să se sfârșească cu victoria Antantei și urma să se realizeze Unirea de la 1 decembrie 1918, ce va duce la formarea României Mari și la realizarea visului de veacuri ale românilor.

Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/ 7 mai 1918, la Palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar. Prin tratatul de pace au fost acceptate condiții/ dispoziții dure, dintre care se menționează:

– România cedează Puterilor Centrale Dobrogea până la Dunăre.

– Puterile Centrale vor purta grija pentru menținerea căii comerciale pentru România prin Constanța spre Marea Neagră.

– Rectificările de frontieră cerute de Austro-Ungaria pe granița austro-ungară sunt admise în principiu de România.

– De asemenea, se admit în principiu măsurile corespunzătoare situației pe domeniul economic.

– Guvernul român se obligă să demobilizeze imediat cel puțin opt divizii ale armatei române. Executarea demobilizării se va efectua în comun de către comandamentul suprem al grupei de armate Mackensen şi comandamentul suprem al armatei române. De îndată ce pacea dintre Rusia şi România va fi restabilită, se vor demobiliza şi celelalte părți ale armatei române, atâta timp cât nu vor fi necesare pentru serviciul de siguranță pe granița ruso-română.

– Trupele române vor evacua imediat teritoriul Monarhiei austro-ungare ocupat de ele.

– Guvernul român se obligă să sprijine din punctul de vedere tehnic al căilor ferate transportul trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odessa.

– Se va asigura repatrierea ofițerilor misiunilor militare ale Înțelegerii în cel mai scurt timp posibil, prin teritoriul Puterilor Centrale.

– Tratatul va intra imediat în vigoare.

Urmări

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit, oricum, mărit din război.

Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/ 28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/ 4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul unui corp expediționar al armatei franceze, condus de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918, prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României („Întregirea”).

Context

Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați de Germania preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române (populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos) determină încheierea campaniei românești din Primul Război Mondial, din 1916-1917. În această situație dramatică, Guvernul român, refugiat la Iași, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului. Soldații ruși bolșevizați, care refuzau să mai lupte, important acum fiind consolidarea revoluției din octombrie, părăseau în masă frontul românesc.

La 29 ianuarie 1918, noul guvern depunea jurământul, iar noul șef al acestuia, generalul Averescu, arăta că ținând cont de realitatea faptelor şi de situația creată pe frontul oriental, nu exclude posibilitatea intrării în tratative, pe baze acceptabile pe toate planurile pentru țara noastră.

Mareșalul german Anton Ludwig August von Mackensen a primit cu satisfacție vestea că noul guvern este hotărât să pășească pe calea negocierilor de pace, iar la 5 februarie a avut o primă întâlnire cu generalul Averescu, la Buftea, în care i-a enumerat câteva condiții ale păcii: „Dobrogea se va ceda cu acces la Mare. Cred, totuși, că s-ar putea ajunge la o înțelegere, cedând numai Cadrilaterul şi fîşia locuită de bulgari până linia Mangalia-Adamclisi.” O altă condiție a mareșalului a fost schimbarea dinastiei, lucru respins de către Averescu.

La 10 februarie, avea loc o nouă întâlnire între cei doi, la Buftea, în aceeași zi în care aici soseau şi miniștrii de externe Kuhlmann din partea Germaniei şi Czernin din partea Austriei. Cei doi trimiseseră deja condițiile pentru prelungirea armistițiului:

„1. România cedează Puterilor Aliate Dobrogea până la Dunăre.

2.     Puterile Împătritei Alianțe vor avea grijă să întrețină pentru România o cale comercială la Marea Neagră prin Constanța.

3.     Rectificările cerute de Austro-Ungaria la frontiera între Austro-Ungaria şi România sunt acceptate de către România în principiu […]

5.     Guvernul român se obligă a demobiliza imediat cel puțin opt divizii din armata română.

6.     Trupele române vor trebui să evacueze imediat teritoriile austro-ungare ce le ocupă.

7.     Guvernul român se obligă să înlesnească pe cât posibil transportul de trupe al Puterilor Aliate prin Moldova şi Basarabia spre Odessa pe căile ferate […]

8.     Acest tratat intră imediat în vigoare”.

Averescu era de părere că atât rezistența, cât şi retragerea armatei nu ar putea să se soldeze decât cu urmări dezastruoase şi declară că nu-şi poate asuma răspunderea acestor soluții şi consideră misiunea guvernului său încheiată. A urmat propunerea lui Brătianu de a încredința conducerea guvernului lui Marghiloman şi însărcinarea acestuia cu continuarea tratativelor de pace. Demisia lui Averescu a fost respinsă și, în urma mai multor Consilii de coroană, a fost luată hotărârea de a fi acceptate condițiile pentru semnarea unui tratat.

La 2 martie 1918, când expira termenul ultimatumului, Averescu a telegrafiat mareșalului Mackensen că primește condițiile de bază ale negocierilor de pace, iar Preliminariile tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/ 5 martie 1918 la Buftea, în casa lui Barbu Ştirbei, de către reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei.

Pe plan intern, liberalii s-au opus încheierii păcii separate cu Puterile Centrale, drept pentru care, pierzând susținerea acestora, Alexandru Averescu demisionează din fruntea guvernului la 27 februarie/ 12 martie 1918, iar regele Ferdinand l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern pe Alexandru Marghiloman, în speranța că șeful Partidului Conservator ar putea obține îmbunătățiri ale condițiilor de pace, dată fiind încrederea de care se bucura acesta din partea Austro-Ungariei.

Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/ 7 mai 1918, la Palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar.

Surse: wikipedia, lectiadeistorie, rador.ro