24 Aprilie: Pacea de la Buftea - București, din anul 1918

La 24 aprilie 1918, în timpul Primului Război Mondial, România a fost nevoită să încheie un tratat de pace cu Puterile Centrale, tratat cunoscut și sub numele de ,,Pacea de la București”. România a fost obligată să încheie această pace, deoarece în Rusia, prin lovitura de stat din octombrie 1917, bolșevicii conduși de Lenin au decis retragerea Rusiei din război, lăsând România singură în fața inamicului. Retragerea Rusiei din război, epuizarea resurselor armatei române care rămasă singură în fața Puterilor Centrale nu mai avea șanse de a se împotrivi inamicului prin mijloace militare, la care s-a adăugat izbucnirea unei mari epidemii de tifos ce a afectat o mare parte dintre soldați și populația civilă, a făcut ca Guvernul român, refugiat la Iași, să fie silit să accepte cererile Puterilor Centrale. Condițiile tratatului de pace erau, însă, foarte dure și prevedeau ca România să retrocedeze Bulgariei zona Cadrilaterului și să cedeze aceleiași țări o parte însemnată a Dobrogei de nord, până la sud de linia Rasova-Agigea. De asemenea, România trebuia să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra tuturor trecătorilor din Munții Carpați și trebuia să concesioneze Germaniei, pe o durată de 90 de ani, toate exploatările petroliere din țară, fiind impuse și alte convenții care puneau țara într-o dependență economică totală faţă de Germania. Totuși, acest tratat de pace nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României și nici nu a fost promulgat vreodată de regele Ferdinand I, dispozițiile tratatului fiind în vigoare doar șase luni, iar când forțele militare ale Puterilor Centrale au început să dea semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate și România și-a reluat acțiunile militare împotriva inamicilor, cu ajutorul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Berthelot. Nu peste mult timp, războiul avea să se finalizeze cu victoria Antantei și urma să se realizeze Unirea de la 1 Decembrie 1918, ce va duce la formarea României Mari și la realizarea visului de veacuri al românilor.

Textul care stabilea Pacea de la Buftea era următorul:

Pacea de la Buftea

Însuflețiți de dorința comună de a pune capăt stării de război dintre Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de o parte, şi România, pe de altă parte, şi pentru a restabili starea de pace, subsemnații, adică: secretarul de stat de la departamentul Externelor, consilierul intim imperial d. Richard von Kühlmann, ca împuternicit al Germaniei, ministrul Casei imperiale şi regale şi ministrul Afacerilor Externe al Maiestății Sale imperiale şi regale apostolice, consilierul intim contele Ottokar von Czernin, von şi zu Chudernitz, ca împuternicit al Austro-Ungariei, vicepreședintele Sobraniei, d. dr. Momcilov, ca împuternicit al Bulgariei, Alteța Sa Marele Vizir Talaat-Paşa, ca împuternicit al Turciei, pe de o parte, şi d. C. Argetoianu, ca împuternicit al României, pe de altă parte, după ce am examinat documentele de împuternicire, am căzut de acord că, după ce convenția de armistițiu semnată la Focșani în ziua de 9 decembrie 1917 a fost denunțată la 2 martie 1918 şi expirată la 5 martie 1918, ora 12 amiază, acest armistițiu va mai continua patrusprezece zile cu începere de la 5 martie 1918, cu un drept de denunțare în termen de trei zile. Între subsemnații s-a obținut deplin acord ca în intervalul acestui spațiu de timp să se încheie pacea definitivă pe baza următoarelor puncte:

1.     România cedează Puterilor Centrale Dobrogea până la Dunăre.

2.     Puterile Centrale vor purta grija pentru menținerea căii comerciale pentru România prin Constanța spre Marea Neagră.

3.     Rectificările de frontieră cerute de Austro-Ungaria pe granița austro-ungară sunt admise în principiu de România.

4.     De asemenea, se admit în principiu măsurile corespunzătoare situației pe domeniul economic.

5.     Guvernul român se obligă să demobilizeze imediat cel puțin opt divizii ale armatei române. Executarea demobilizării se va efectua în comun de către comandamentul suprem al grupei de armate Mackensen şi comandamentul suprem al armatei române. De îndată ce pacea dintre Rusia şi România va fi restabilită, se vor demobiliza şi celelalte părţi ale armatei române, atâta timp cât nu vor fi necesare pentru serviciul de siguranță pe granița ruso-română.

6.     Trupele române vor evacua imediat teritoriul Monarhiei austro-ungare ocupat de ele.

7.     Guvernul român se obligă să sprijine din punct de vedere tehnic al căilor ferate transportul trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odessa.

8.     Se va asigura repatrierea ofițerilor misiunilor militare ale Înțelegerii în cel mai scurt timp posibil, prin teritoriul Puterilor Centrale.

Tratatul va intra imediat în vigoare.

Bibliografie

• Iorga, Nicolae - Acte privitoare la istoria marelui războiu, Bucureşti, 1932

Pacea sau Tratatul de la Buftea a fost un tratat încheiat de România cu Puterile Centrale în urma prăbușirii frontului rusesc sub presiunea revoluției bolșevice din Imperiul Ţarist, în timpul Primului Război Mondial. Pacea a fost semnată în mod forţat de către România, care rămasă singură în faţa Puterilor Centrale, ca urmare a părăsirii luptelor de către armata rusă, nu mai avea şanse reale de a se împotrivi Centralilor prin mijloace militare.

Acest tratat s-a încheiat după o serie de lungi discuții între reprezentanții României şi ai Puterilor Centrale, pentru că Regele Ferdinand I dorea evitarea semnării unui astfel de document pentru a respecta întru totul Tratatul de Alianţă semnat cu Antanta în anul 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial.

Cu toate că în vara anului 1917 armata română reorganizată şi refăcută câștigase marile victorii de la Mărăști, Mărășești şi Oituz, prăbușirea frontului rus a pus-o în imposibilitatea de a se mai apăra în Moldova, astfel încât, împotriva voinţei ei, România a trebuit să semneze Pacea de la Buftea.

Tratatul a fost semnat la 20 februarie/ 5 martie 1918, ora 19.00, în localitatea Buftea, de lângă București, care la acea vreme se afla în teritoriul românesc ocupat de Puterile Centrale.

Urmări

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit, oricum, mărit din război.

Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/ 28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/ 4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul unui corp expediționar al armatei franceze, condus de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918, prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României („Întregirea”).

Surse: lectiadeistorie, wikipedia, enciclopediaromaniei.ro