23 septembrie. Începutul domniei lui Mircea cel Bătrân

La data de 23 septembrie 1386 începe domnia lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai importanți conducători ai Ţării Românești și în timpul căruia s-au pus bazele principalelor instituții ale statului. El a fost fiul voievodului Radu I şi fratele lui Dan I, cu care era asociat la domnie și pe care îl secondează la tron după moartea acestuia.

După preluarea domniei, Mircea cel Bătrân reu­șește să reziste tendin­țelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau controlul asupra gurilor Dunării, reușind și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în zona Balcanilor. În scurt timp, Mircea va intra în conflict cu Imperiul Otoman și datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării, va atrage ura otomanilor, iar cel mai important moment va fi în anul 1395, când sultanul Baiazid supărat de acțiu­nile domnitorului muntean va trece Dunărea în fruntea unei forțe însemnate pentru a cuceri Țara Românească. Neputându-se opune într-o luptă deschisă, datorită inferiorității numerice a armatei sale, Mircea cel Bătrân a ales o tactică de hărțuire, atacând armata otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. El înfrânge în această luptă oștile tur­cești, dar nu poate să-și consolideze poziția la tronul țării, deoarece după o nouă luptă dată lângă Argeș, va pierde tronul țării, fapt ce îl determină să se retragă în Transilvania, așteptând vremuri mai bune. Strategia militară abordată de către Mircea în lupta de la Rovine, dar și tactica retragerii din Transilvania îi aduce acestuia o mare faimă între conducătorii acelor vremuri. Retras în Transilvania, Mircea începe să-și refacă armata, numai că în locul său, turcii îl așează în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea regelui Sigismund al Ungariei.
Revenit la domnie, în 1397, pe râul Ialomița și în anul 1400, în apropiere de Giurgiu, Mircea cel Bătrân zdrobește două armate otomane ce se întorceau din expediții de jaf în Transilvania. Însă, înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara, în vara lui 1402, a deschis o perioadă de instabilitate în Imperiul Otoman, iar ca urmare Mircea va organiza o acțiune împotriva turcilor. Numai că noul sultan, Mahomed I va începe o nouă campanie de cuceriri în zona Balcanilor și planifică o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, Mir­cea semnează un tratat de pace cu Imperiul Otoman, imperiu care re­cu­noștea independența Țării Româ­nești în schimbul unui tribut anual. Mircea cel Bătrân a încetat din viață la data de 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia.
 

Mircea cel Bătrân și creștinismul ortodox
 

În 1359, voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364) înființase la Curtea de Argeș prima mitropolie a Țării Românești, punând în fruntea ei pe Iachint de Vicina.

În 1370, Vladislav Vlaicu înființase și cea de-a doua mitropolie a țării, la Severin. Ambii mitropoliți români erau numiți și unși de către Patriarhul ecumenic din Constantinopol. La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, la Argeș era mitropolit Antim Critopol, iar la Severin era Atanasie. În ianuarie 1392, ambii mitropoliți ai țării sunt trecuți ca martori în hrisovul lui Mircea dat pentru mănăstirea Cozia. În 1389, mitropolitul Antim s-a retras din scaun, fiind bătrân și bolnav, însă după o scurtă perioadă a fost înscău­nat din nou, cu aprobarea Patriarhiei Ecumenice, deși se încălcau astfel canoanele Patriarhului Fotie. Antim a trăit până pe la 1401, după care în scaunul de la Curtea de Argeș i-a urmat Teodor.
Ca urmare a acordului din 1396 dintre Patriarhia Ecumenică și Regatul Ungariei, pe fondul unei relaxări confesionale și creșterii pericolului otoman, Mitropolitul de Argeș a primit titlul de „exarh al plaiurilor”, urmând a păstori și ținuturile româ­nești de peste munți, aflate sub autoritatea regelui maghiar. La acest lucru a contribuit mult și faptul că Mircea cel Bătrân era unul dintre principalii participanți la rezistența europeană în fața expansiunii otomane, recunoscându-se implicit și autoritatea sa morală ca protector al ortodoxiei în spațiul românesc.
În domeniul vieții religioase a țării, Mircea cel Bătrân l-a avut ca sfetnic de nădejde pe Sf. Nicodim de la Tismana (1320-1406), pe care îl nu­mea „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”.

Ctitor de sfinte lăcașuri

Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân este Mănăstirea Cozia, cu hramul „Sfânta Treime”, datând din anul 1388. Acolo, în 1392, monahul Filotei întemeiază prima școală de caligrafi și copiști din Țara Românească.
În apropiere de Coroglași, în Timoc a avut loc o bătălie cu turcii și pentru cinstirea creștinilor căzuți și a lui Marko Kralievici, sârb din armata turcilor, Mircea cel Bătrân a ridicat o biserică în stil bizantin.
Mircea s-a îngrijit și de Mănăstirea Tismana, care în acea perioadă era cea mai de seamă mănăstire din Țara Românească. Astfel, printr-un hrisov dat la 27 iunie 1387, Mircea întăreşte vechile posesiuni pe care sfântul lăcaș le avea de la Radu I și de la Dan I și în plus îi dăruiește un număr de 17 sate.
O altă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân este Mănăstirea Snagov, atestată documentar pentru prima dată în 1408.
De asemenea, Mircea a ridicat la Mănăstirea Cotmeana, între 1387 și 1389, o biserică de zid cu hramul „Buna Vestire”.

Origini

Mircea se trăgea din dinastia Basarabilor, fiind fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383). Acesta a avut doi fii: pe Dan I, cu doamna Ana, și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii mamei sale, Calinichia, opiniile istoricilor sunt divergente, existând mai multe ipoteze:
- Doamna Calinichia ar fi cea de-a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii, din secolul al XVII-lea.
- Doamna Calinichia ar fi o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot.
- Doamna Calinichia ar fi una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul călugăririi.
- Doamna Calinichia ar fi originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deținea acolo.
 

Sfârșitul

Data morții lui Mircea cel Bătrân apare în cronicile sârbești: „Anul 6926 (1418), s-a pristăvit marele voievod al Ungrovlahiei, Io Mircea, ianuarie 31”.
A fost înmormântat în ctitoria sa, biserica Mănăstirii Cozia, în partea de sud a pronaosului, într-un sarcofag de piatră, sculptat în forma trupului omenesc, după moda apuseană, având deasupra o lespede capac dăltuită în forma a trei trunchiuri de piramidă, așezate în trepte, vădind o influență central-europeană, sau mai degrabă sârbo-bosniacă, venită de la sudul Dunării, lespede din care s-au păstrat doar două fragmente sub pardoseală.

Mormântul lui Mircea cel Bătrân nu a fost niciodată uitat. La 8 noiembrie 1602, călugărița Theofana, care nu este alta decât Teodora, mama lui Mihai Viteazul, mărturisea într-o frumoasă limbă românească, că, ajunsă la bătrânețe, s-a retras la mănăstirea Cozia „și la răpausul răposatului Mircea voevod”. La 1917 însă, în vremea primului război mondial și a ocupației germane, mormântul a fost profanat și lespedea care îl acoperea a fost distrusă. Abia la 15 mai 1938, din inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice și cu participarea Episcopiei Râmnicului, au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, așezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (găsită cu ocazia săpăturilor efectuate), pe care se poate citi: „Aici odihnesc rămășițele lui Mircea Domnul Țării Românești, adormit în anul 1418”.