22 august: Moartea Ecaterinei Teodoroiu.

La 22 august 1917, a murit în luptele de la Mărășești cea supranumită „Eroina de la Jiu”, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie-ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă. Ecaterina Teodoroiu, pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, şi-a început activitatea în război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, după care a cerut să lupte pe front, remarcându-se în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Însuși regele Ferdinand I i-a acordat personal, la 19 martie 1917, distincția „Virtutea militară” şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind în același timp comanda unui pluton din Regimentul 43 Infanterie. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărășești, fiind răpusă de două gloanțe ce au lovit-o în piept. A fost înmormântată inițial pe valea Pârâiașului, în locul numit „Poienele”, cu onoruri militare, iar la 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului lui Tudor Vladimirescu, rămășițele pământești ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, în cadrul unor ample funeralii naționale. Sicriul eroinei a fost confecționat din oțelul unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă betonată din fața catedralei din Târgu Jiu. Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură pe care sunt sculptate imagini reprezentând scene din viața Ecaterinei Teodoroiu.

Viața unei eroine

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj (în prezent cartier al municipiului Târgu Jiu), Ecaterina Teodoroiu a fost fiica agricultorilor Vasile și Elena, familie numeroasă, din care au mai făcut parte alți șapte frați.

Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca absolventă a Școlii de moașe din București, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația cercetașilor din România, în anul 1913.

După intrarea României în Primul Război Mondial, la 27-28 august 1916, Crucea Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții. Ecaterina Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale, în perioada 10-18 octombrie 1916 pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu.

La 30 octombrie/ 12 noiembrie 1916, Ecaterina i-a dus alimente fratelui său, Nicolae, pe Dealul Sâmbotin, asistând la moartea acestuia, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna eu”.

Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar, iar apoi a mers la colonelul Neagu Savel, solicitându-i același lucru. Acesta i-a ordonat colonelului Coandă să o includă în Regimentul 18 Infanterie, Batalionul II, Compania a 8-a, comandată de locotenentul Gheorghițoiu, care a repartizat-o la Grupul II din plutonul I.

După ce a fost primită ca voluntară în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta: „În urma unei lupte scurte, survenite din cauza unei surprinderi inamice, ea a fost făcută prizonieră și încolonată într-un mic convoi, împreună cu alți mulți soldați, a fost pornită spre Bumbești, sub paza unei santinele germane. Făcându-se noapte și profitând de neobservarea santinelei, ea a scos un revolver pe care-l avea în sân și, fără a avea un singur moment de ezitare, a împușcat santinela. După această faptă, a fugit imediat împreună cu ceilalți prizonieri. Alt soldat german, însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor”.

Peste numai o zi, la 6/19 noiembrie 1916, a fost rănită de un obuz la ambele picioare, în apropiere de Filiași, fiind evacuată la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand”.

În ianuarie 1917, Ecaterina s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, îngrijind răniții, iar generalul Broșteanu a ordonat, la 21 februarie 1917, ca voluntara să facă parte din efectivele regimentului: „Veți binevoi a cunoaște că Domnișoara Teodoroiu Ecaterina e conformată a-și continua serviciul ce îl îndeplinește la Corpul 7, comandat de Sublocot. Gh. Mănoiu.

Va fi considerată și tratată cu cea mai mare îngrijire, astfel cum merită un suflet nobil, cinstit, demn și plin de sentimentul de sacrificiu al D-sale.

Va lua masa gratuit la popota ofițerilor, unde i se va da cinstea cuvenită”.

Ioana D’Arc a României

Considerată de către ofițerii români o Ioana D’Arc a noastră, faptele Ecaterinei au fost aduse la cunoștința Regelui Ferdinand, care prin Înaltul Decret No. 191/10.03.1917 a decorat-o cu Virtutea militară de război clasa a II-a: „Domnișoarei Teodoroiu Ecaterina, din legiunea de cercetașe „Domnul Tudor”, pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă. S-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat, cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat de la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași”.

Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldați să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineața, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secției a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnișoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voiește cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetașa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldați, cu care a îndurat toate greutățile şi de care nu s-a despărțit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum mi-au istorisit mulți dintre oamenii companiei mele, în special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj... Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte este că cercetașa Teodoriu a fost o domnișoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegație până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conștiincioase a Legii Cercetașilor, meritând toată admirația acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparența unei vivandiere din vechea armată franceză”.

O altă decorație pe care a primit-o Ecaterina, în perioada în care s-a aflat la Iași,  a fost „Virtutea Cercetășească de aur”.

„Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi?”

La 22 august/4 septembrie 1917,  Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mâna  dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă și strigând: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi?”. În acel moment, a fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor unități din Regimentul 40 Rezervă german, murind pe loc.  Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la postul de comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi, fiind înmormântată cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august/5 septembrie 1917, lângă casa viei Apostoleanu, alături de mormântul căpitanului Morjan Dumitru, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte, la 21 august/3 septembrie 1917, cauza decesului fiind o lovitură de glonț la nivelul capului.

Pentru fapta sa de arme, Ecaterina Teodoroiu a fost citată prin Ordin de Zi al Regimentului „Lupeni”: „În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită-i în inima-i generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, din Compania a 7-aˮ.

Osemintele eroinei au fost exhumate din Valea Glodului, la 4 iunie 1921, fiind depuse în cavoul din fața Primăriei Târgu Jiu, la 9 iunie 1921, cu prilejul Centenarului Tudor Vladimirescu.

Ulterior, cavoul a fost decorat cu un sarcofag sculptat în piatră, de către sculptorița Milița Pătrașcu, inaugurarea acestuia având loc la 8 septembrie 1935.

Surse: lectia de istorie, wikipedia, mausoleedinromania.ro