20 iunie 1837 - inceputul domniei reginei Victoria Domnia

Stapana a 28 de colonii britanice, regina Victoria a avut cea mai lunga domnie din istoria Angliei, cei 64 de ani de domnie ai ei reprezentand apogeul puterii britanice in lume. Domnia indelungata a Victoriei a reprezentat o epoca de aur in istoria britanica: primatul industrial, comercial si financiar al Marii Britanii in lume. Fiica a lui Eduard, duce de Kent, si a Victoriei Maria Luisa de Saxa-Coburg-Saalfeld, regina Victoria i-a urmat la tron lui William al IV-lea, la numai 18 ani. Nascuta la 24 mai 1819, in palatul Kengsington din Londra, Victoria a ramas orfana de tata la numai opt luni. Cea mai mare parte a adolescentei si-a petrecut-o in Palatul Windsor, departe de curiozitatea opiniei publice. Lordul irlandez John Conroy a fost cel care i-a modelat adolescenta viitoarei regine, educatia politica pe care i-a transmis-o dovedindu-se hotaratoare pentru toata domnia Victoriei. Blestemata de moralitate Istoricii britanici considera ca Victoria a redat popularitate si vigoare institutiei monarhice, compromisa in diferite scandaluri, datorita unei exemplare vieti de familie, ca si devotamentului exemplar fata de tara. Cert este ca indelungata sa domnie i-a dat, in cele din urma, o experienta politica pe care n-o avea nici un lider politic al vremii. Pentru ca regina trebuia sa dea mostenitori tronului, Victoria a fost obligata sa se marite. Energica, demonstrandu-si firea voluntara si independenta, Victoria l-a ales sot pe Albert de Saxa-Coburg-Gotha, chiar in pofida sfaturilor mamei. Casatoria a avut loc la 10 februarie 1840. In 1857, regina a acceptat sa-i acorde acestui barbat de exceptie, frumos, tandru si discret, titlul de print consort si, odata cu acesta, dreptul de a se implica in conducerea tarii. Patru baieti si cinci fete au reprezentat rezultatul acestei casatorii. In primii ani ai domniei, cuplul regal a dat senzatia ca traieste intr-o calma fericire, indeplinindu-si cu constiinciozitate toate indatoririle, cu toate ca nu era foarte popular in randurile englezilor. Casatorindu-se cu Albert, Victoria s-a schimbat. Curtea ei a devenit grava si familiala. „A duce o viata serioasa, a se abtine de la bautura si jocuri de noroc, a nu uita de ziua sabatului, a reduce placerea simturilor la mangiierea unei singure femei, aceea luata in casatorie in conformitatea cu legea, sunt virtuti care-si gasesc rasplata nu numai in ceruri”, era modelul impus in societatea britanica a vremii, cu toate ca lordul Melbourne bombanea: „Blestemata asta de moralitate are sa prapadeasca totul.” Politica dominioanelor Dupa moartea prematura a lui Albert, survenita in decembrie 1861, regina a refuzat sa mai apara in public timp de peste zece ani. Englezii nu au inteles aceasta retragere indoliata si au reclamat in mai multe randuri abolirea unei monarhii devenite inutile. Timp de cativa ani, suverana a cazut prada disperarii, sau cel putin asa a incercat sa para, dar a refuzat categoric ideea ca fiul ei – viitorul Eduard al VII-lea – sa capete un rol activ in conducerea statului. Cel care a convins-o sa revina pe scena politica a fost primul ministru Benjamin Disraeli. Daca in politica interna si-a propus sa sustina moralitatea si o anumita toleranta religioasa, in politica externa a incercat sa joace un rol mai activ. Detinand un rol hegemonic pe plan international, cu exceptia razboiului din Crimeea (1853-1856), Marea Britanie n-a participat, in timpul domniei Victoriei, la nici un alt razboi in Europa. Important ramane faptul ca, inca din 1867, prin acordarea pentru Canada a statutului de dominion, a fost facut primul pas catre transformarera celui mai vast imperiu colonial din lume intr-o comunitate de state autonome. „Pacea si uluitoarea prosperitate pe care starea lumii sub domnia reginei Victoria le-a daruit-o comertului si industriei britanice, au creat conditii extrem de favorabile pentru solutionarea gravelor probleme politice si sociale ale ordinii noi din insula. Principalele interese ale Britaniei nu erau razboiul sau pregatirile de razboi, ci comertul ei exterior in permanenta crestere, mai fabulos cu fiecare decada ce trecea, si dezvoltarea noului ei imperiu colonial, cu care o dotasera invingatorii de la Trafalgar si Waterloo”, afirma un istoric britanic. Regina a domnit atat de mult, incat in mintea supusilor monarhia devenise feminina in atributele sale. Victoria a incetat din viata si a fost inmormantata la Windsor, dupa ce a inregistrat cea mai indelungata domnie a unei femei si a patra mondiala, ca durata. Cand a murit, Victoria avea 37 de stranepoti, iar casatoriile acestora cu descendentii altor case monarhice din Europa i-au dat numele de „bunica Europei”. Victoria cea rea Oarecum contrare unei imagini idilice a reginei, exista si pareri potrivit carora Victoria a fost departe de perfectiune. Astfel, la inceputul domniei sale, regina a facut cateva gesturi menite a-i umbri in fata compatriotilor capacitatile de conducator. Victoria a impus ca una dintre doamnele de la curtea regala, Lady Fiony Hastings, sa fie supusa unei interventii genecologice, pentru a confirma sau infirma barfele privind o presupusa sarcina. In urma interventiei, Fiony Hastings a murit. Dupa inscaunare, dezgustata de statutul de protejata pe care il detinuse in raport cu lordul irlandez John Conroy, uitand ce-i datoreaza acestuia, l-a izgonit de la Curte. Conroy a murit la doar 27 de zile de la inscaunarea celei pe care o initiase in hatisurile politicii. Recunostinta era si la vremea respectiva o floare rara... Aventurile reginei Nu se stie exact cate escapade a avut regina de-a lungul timpului, dar doua dintre acestea sunt recunoscute: cea cu lordul Melbourne, unul dintre prim-ministrii sai, si cea cu John Brown (in fotografie), majordomul sau. Important este faptul ca Victoria le era superioara ambilor prin puterea de decizie si forta de actiune. Britanicii n-au vazut cu ochi buni nici una dintre cele doua relatii, mai ales ca, la un moment dat, se zvonea ca regina este dispusa sa se casatoreasca cu lordul Melbourne, un politician vaduv, pentru care regina a dat ordin sa fie construit un nou apartament in Palatul Windsor. In ceea ce-l priveste pe scotianul John Brown, fost ingrijitori de cai, el ii ramasese „mostenire” Victoriei de la raposatul print consort Albert, Brown fiind inainte vreme majordomul acestuia. In memoriile sale, regina afirma ca „simte spiritul sotului ei mort in figura si gesturile tandre ale majordomului Brown”, omul care o salvase de la o incercare de suicid. Brown putea sa faca si alte lucruri in afara de a calari... Conspiratia dormitorului regal Ca Victoria nu a fost chiar o usa de catedrala o demonstreaza asa-numita „conspiratie a dormitorului regal”. Traditia engleza cerea ca doamnele de onoare ale reginei sa provina din familii reprezentand partidul aflat la putere in acel moment. Ca urmare, fiecare schimbare de guvern antrena dupa sine schimbarea doamnelor de companie ale reginei. In 1838, nemultumita de rezultatul alegerilor, pentru ca asta insemna concedierea doamnelor de onoare din neamul Vight, regina nu a aprobat guvernul Wellinghton&Peel, impiedecand completarea noului cabinet. Pentru ca lingai si milogi existau si atunci, multe personalitati politice ale momentului au acceptat vointa reginei, nevrand sa intre in disgratia acesteia. Astfel, lordul Melbourne a fost numit in functia de prim-ministru, iar Peel a devenit doar colaborator al cabinetului nou format. Victorianismul colonial In Africa de Sud, englezii au anexat, in vremea razboaielor napoleoniene, Colonia Capului, o colonie olandeza. Dupa o vreme, au aparut conflicte intre fermierii olandezi si colonistii englezi. In 1877, englezii au anexat republica olandeza Transvaal, dar in 1881 burii s-au rasculat si au invins la Majuba Hill mica armata engleza de ocupatie. Primul ministru britanic de atunci, Gladstone, a acceptat faptul implinit si a acceptat sa le redea burilor independenta. La scurt timp, o armata engleza a intrat in Cairo. In Sudanul egiptean, un musulman fanatic s-a proclamat mahdi si i-a adunat pe dervisi intr-o armata, reusind sa-i alunge pe soldatii egipteni. Generalul englez Hicks, trimis acolo, a fost zdrobit de arabi. In schimb, noi colonii engleze au fost infiintate in Nigeria, Rhodesia si Kenya. Britanicii au format in Africa un imperiu atat de vast, incat s-a conceput proiectul unei cai ferate care sa mearga de la Capetown la Cairo, fara a parasi teritoriul britanic. Mai trebuie amintita puternica si violenta rebeliune militara a trupelor indigene din India, reprimata cu brutalitate, si tot mai desele revolte ale irlandezilor. Un alt fel de adevar In epoca victoriana, la Manchester, din 100 de persoane care se casatoreau, 45 se iscaleau in registre cu degetul, nestiind sa scrie. In cartierele populare ale marilor orase, mortalitatea s-a mentinut la un nivel inspaimantator. Durata normala a vietii unui gentleman era 55 de ani, in timp ce a unui muncitor de doar 25 de ani. Mii de familii traiau in murdarie fizica si mizerie spirituala: apa potabila plina de materii fecale, curti infecte in care nu putea creste nici iarba, pivnite in care traiau zece-douasprezece persoane si care erau inundate de apa. Pentru o majoritate, asta a fost „epoca victoriana”. Un portret idilic, dar fals „Victoria detinea in cel mai inalt grad instinctul demnitatii regale, dar il atenua si il facea popular datorita mintii si firii sale emotive de o mare simplitate. In sine, nu era prea deosebita de supusele sale care ocupau pozitii umile in viata - in afara de faptul ca era o mare regina - nu era deloc o aristocrata; distractiile si viata aristocratiei, si ale celor ce depindeau de aceasta si o imitau, nu aveau nici o contingenta cu ea. Era deasupra aristocratiei, nu inlauntrul ei. Prin cealalta latura a firii sale era o simpla sotie si vaduva, care s-ar fi simtit in largul ei in oricare casuta modesta. Tot astfel, curentele intelectuale si artistice ale epocii curgeau pe langa ea neobservate - in afara de timpul cand printul Albert era acolo s-o indrume. Oamenii simpli ii intelegeau bucuriile si supararile, mai bine decat cei care stateau intre ei si ea, ridicati pe platforma aristocratiei sau a intelectualitatii.” - G.M.Trevelyan Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro