2 mai 1519 - moartea lui Leonardo da Vinci Titanul Renasterii

Ideile lui Leonardo da Vinci au devansat contemporaneitatea si posibilitatile aplicative ale epocii sale. Geniul renascentist a pus bazele noii stiinte experimentale; el s-a smuls dintr-un empirism pur, mergand spre concepte ale unei stiinte aplicate de mecanica, de aplicatie generala in intregul domeniu industrial. Pentru unii, Leonardo n-a jucat in istoria lumii decat rolul unui mare ratat, a unui diletant de geniu. “Mai mult decat atat geniul nu poate fi injosit si nici nu se poate participa mai bine la o nedreptate seculara”, afirma Fred Bérence. Leonardo da Vinci a fost fiul nelegitim al unui notar si al unei tarancute frumoase. In vremea aceea, in Italia, nasterea nelegitima nu era un lucru rusinos, iar tatal, mandru de numerosii sai copii, ii recunostea si ii crestea in casa sa. Boccacio, Leon Battista Alberti, Giovanni Bellini, pentru a nu-i aminti decat pe cei mai celebri, erau in aceeasi situatie ca Leonardo. Nasterea aceasta a fost intampinata cu atata bucurie in familia tatalui, incat bunicul sau a notat-o in analele familiei: 15 aprilie 1452. Curand dupa aceea, mama copilului s-a casatorit cu un barbat din popor si a incetat sa mai joace vreun rol in viata fiului ei. Leonardo a ramas in casa bunicilor sai si a fost crescut de acestia si de prima sotie a tatalui sau. A primit o educatie ingrijita si, foarte devreme, a dat dovada de multe talente, dar mai ales pentru desen. Debutul ca pictor Tatal sau, notar al guvernului florentin, i-a aratat lui Verrochio desenele fiului sau. Maestrul l-a luat pe baiat in atelierul sau, unde acesta a ramas 14 ani. Catre 1480, Leonardo avea deja propriul sau atelier de pictura, unde realizeaza prima sa mare opera: Inchinarea magilor. In 1482, a parasit pictura pentru a se duce la Milano, unde Ludovic Maurul cauta un sculptor in stare sa ridice un monument ecvestru pentru tatal sau, Francesco Sforza. Dupa ce a primit comanda, Leonardo a inceput sa studieze caii si procedeele de topire a bronzului. In ciuda numeroaselor desene care reprezentau cai si calareti, lucrarile la monumentul care trebuia sa fie cea mai mare statuie ecvestra ce s-a pomenit vreodata, nu inaintau. Dupa 16 ani de studii si cautari, Leonardo a ispravit, in sfarsit, macheta calului. Impreuna cu un pictor milanez, Ambrogio da Predis, a deschis un atelier de pictura, frecventat de multi elevi. Marea opera a lui Leonardo, cea care avea sa-l reabiliteze in ochii lui Ludovic Maurul si ai contemporanilor sai, a fost Cina cea de taina, pe care a pictat-o intr-o manastire, reusind sa o termine in 1498. Chiar si pentru aceasta a fost nevoie de mustrarile ducelui, deoarece Leonardo nu mai reusea sa termine doua chipuri: al lui Hristos si al lui Iuda. Pentru acesta din urma, o legenda tradusa de Stendhal spune ca Leonardo a amenintat ca va lua ca model pe staretul ce se plangea de incetineala lui. Din pacate, Leonardo a renuntat la vechea metoda a frescei, a folosit un amestec inventat de el si, peste 60 de ani, pictura era distrusa. In slujba principelui La scurt timp dupa ce Leonardo a terminat capodopera, Ludovic al XII-lea al Frantei a ocupat ducatul milanez si Ludovic Maurul si-a sfarsit viata captiv, in donjonul de la Loches. Toti artistii, inspaimantati, au parasit Milano. Se pare ca atunci a disparut modelul in ghips al calului, distrus de catre arcasii gasconi, care se amuzau tragand cu arcuri in el. Leonardo a plecat la Venetia, fortareata Italiei, care era insa expusa pericolului turcesc. Aici si-a pus talentele de inginer la dispozitia Republicii. A strabatut tinuturile amenintate, a constatat ca, pentru a intra in tinutul Venetiei, dusmanul trebuia sa treaca fluviul Isonzo si a propus un sistem de canalizare care sa permita inundarea tarii. Sistemul ar fi facut aproape imposibila o invazie. In aceeasi perioada se pare ca Leonardo ar fi inventat un costum special de scafandru, a carui schita a fost gasita printre desenele sale si care ar fi permis celor care-l purtau sa se apropie de vasele straine pentru a le torpila. Inventia, care a dat nastere legendei cu submarinul, n-a fost niciodata realizata. Leonardo a constatat ca talentele sale de inginer nu sunt apreciate si a parasit Venetia intorcandu-se la Florenta, de unde Medicii fusesera alungati. Aici a pictat Sfanta Ana, dupa care s-a adancit in studiul matematicii. Pe neasteptate, a primit oferte din partea lui Cezare Borgia. Ca si Machiavelli, Leonardo a vazut in tanarul razboinic omul care putea scapa Italia de invadatori. Obsedat de ideea de a construi un oras modern, Leonardo a intocmit planurile unui nou port la Adriatica, Porto Cesenatico, a desenat topografia orasului Imola, unde a petrecut catva timp cu Borgia si Machiavelli. Principele a fost intemnitat in Spania, dar sederea lui Leonardo in preajma acestuia i-au sporit mult prestigiul. Florenta, Milano, Roma Reintors la Florenta, a fost insarcinat sa picteze, in sala marelui Consiliu, Batalia de la Anghiari si sa faca un deviz pentru canalizarea fluviului Arno. Aceste proiecte, care pareau sa consacre gloria lui Leonardo ca pictor si ca inginer, au fost doua esecuri. Pentru pictura folosise o reteta de vopsele intalnita in lucrarile lui Pliniu, dar cand aceasta a fost gata, vopselele au inceput sa se prelinga. Cat despre canal, s-a descoperit ca se facuse o greseala de calcul la nivelare: 2.000 de muncitori lucrasera degeaba. Leonardo a fost tras la raspundere si Soderini nu l-a mai platit; cand si-a cerut banii, gonfalonierul, in bataie de joc, i-a trimis plata in monede de arama. Descurajat si indignat, Leonardo a primit oferta viceregelui francez din Milano, Charles d’Amboise. In 1511, viceregele a murit si, anul urmator, francezii au parasit Milano, in care s-a intors triumfator fiul lui Ludovic Maurul. Temandu-se sa nu fie tratat ca un tradator de catre noul print, Leonardo a plecat la Roma, insotit de doi elevi credinciosi: Salai si Francesco Melzi, un tanar si bogat nobil milanez. La Roma, a intalnit un protector care a dat dovada de intelegere a geniului sau: Giuliano de Medici, fiul lui Lorenzo Magnificul si fratele lui Leon al X-lea. Instalat la Vatican, Leonardo s-a consacrat anatomiei si mecanicii, s-a interesat de fabricarea oglinzilor arzatoare si a inspectat fortificatiile din Parma si din Piacenza. Leonardo, vrajitorul Giuliano a murit in 1516 si moartea sa l-a lasat pe Leonardo fara protectie, prada unei intrigi ale carei dedesubturi n-au fost elucidate in intregime. Era epoca in care s-a nascut legenda ca ar fi fost vrajitor, legenda care avea sa-i faca atata rau artistului: se inchidea in laborator, construia instrumente misterioase, fierbea ierburi, folosea o scriere de neinteles, iar noaptea, ca un criminal, se ducea la spital pentru a face disectii pe cadavre. Acest studiu inspira doar dezgust; chiar si medicii il socoteau de prisos. Lui Leon al X-lea, oricat ar fi fost de binevoitor, nu-i placeau incurcaturile si a dat ordin sa i se interzica lui Leonardo intrarea in spital. La 64 de ani, Leonardo era bolnav, cu bratul drept paralizat, intr-o criza de care a amintit in Carnetele sale. In aceasta situatie a acceptat oferta noului rege al Frantei, Francisc I, care recucerise Milano. S-a mutat la ferma Cloux, proprietatea sorei regelui, Margareta, viitoarea regina de Navarra. Ultimii trei ani si i-a petrecut intr-o atmosfera de afectiune si inalta spiritualitate, facand planuri pentru castele, pentru desecarea mlastinilor din Sologne si organizand serbari. A murit la Amboise, la 2 mai 1519. Prin testament, Leonardo si-a lasat imensa cantitate de manuscrise celui mai iubit elev al sau, Francesco Melzi. Fiul renasterii florentine “Leonardo face parte din marea familie occidentala al carei strabun este Platon. Este fiul renasterii florentine care, sinteza a Evului Mediu si a Antichitatii, a redescoperit sensul profund al omului, a incercat sa reinnoade firele care-l legau de univers”, afirma Fred Bérence. Scria de la dreapta la stanga si folosea anagrame, il preocupau muzica, fizica, matematica, arhitectura, filozofia si pictura, despre care spunea ca este “poezie, muzica, arhitectura si filozofie”, ca are “un scop ce poate fi transmis tuturor generatiilor universului” si ca “face din spiritul pictorului un fel de spirit al lui Dumnezeu”. A fost distras de la pictura de “paradisul matematicilor”, crezand ca “nu exista deloc certitudine acolo unde nu se poate aplica nici una dintre legile bazate pe matematica.” Victima a demonului cercetarii, lucrand mai mult noaptea decat ziua, Leonardo si-a petrecut viata intr-o risipire de forte mai mult aparenta decat reala, pe care o explica numeroasele sale posibilitati si dorinta de a cunoaste totul. “Multe dintre proiectele mecanismelor moderne pot fi gasite in lucrarile unui om care a trait cu peste 250 de ani inaintea inceputului primei revolutii industriale”, sustine Ch. Gibbs-Smith. Homosexualitatea, viciul italienilor Este notorie slabiciunea lui Leonardo pentru ucenicii sai. Homosexualitatea era viciul celor care traiau intr-un mediu format numai din barbati. De acest viciu au mai fost acuzati Michelangelo, Botticelli (condamnat pentru homosexualitate in 1473), Benvenuto Cellini si pictorul Bazzi, poreclit Sodoma. “Homosexualitatea a fost viciul tipic al Renasterii. Era un pacat usor, care merita indulgenta si care nu parea sa ofenseze reputatia unei persoane. Nimeni nu se rusina pentru aceasta”, sustine Fr.Cognasso. Zadarnic au incercat guvernele sa starpeasca aceasta practica, amenintand cu spanzuratoarea sau arderea pe rug. Viciul era ridiculizat de poeti si autori de satire, cu toate ca Ariosto afirma ca homosexualitatea era viciul comun al umanistilor. “Este viciul preotilor si al calugarilor”, spuneau Bibbiena si Pietro Aretano; “este viciul italienilor”, se spunea in Franta. Inventator de geniu Leonardo a construit, a inventat masini, pompe cu aburi, foale cu apa, prese de ulei, un razboi de tesut panglici si un dispozitiv cu aer cald, asigurand invartirea frigarilor. Descrierea pe care a facut-o miscarilor inimii este deosebit de exacta, ca si cea a functiilor ochiului, mai ales din punct de vedere al efectului lentilelor. Desenele sale ne arata limpede o parasuta si un elicopter. Scrierile sale vorbesc despre un aparat misterios care ar fi dat posibilitatea sa se mearga pe sub apa, fara sa dezvaluie taina inventiei, deoarece, spunea el, oamenii “din pricina firii lor rele” ar putea sa se foloseasca de ea “pentru a ucide pe fundul marilor distrugand corabiile si scufundandu-le impreuna cu oamenii care se gasesc pe ea.” Studiile sale preliminare asupra zborului pasarilor ne dovedesc ca a urmarit sa realizeze vechiul vis al lui Icar. Ideea sa constanta era ca zborul omului era posibil prin imitarea mecanica a naturii, construind un sistem de parghii ce reproducea scheletul aripilor pasarilor. A propus strazi principale rectilinii, marginite de portice, si de o latime proportionala cu inaltimea caselor, a gandit o descentralizare a aglomeratiilor urbane, prevazand crearea unor orase-satelit. A desenat modele de tunuri si arme de asalt. A realizat un “car acoperit”, o surprinzatoare anticipatie a carului blindat modern, care de lupta echipate cu coase, care, printr-un sistem de rotatie, puteau taia picioarele cailor si ale luptatorilor, diferite scari de asalt sau poduri militare suspendate prin vinciuri, o arbaleta uriasa al carei arc gigantic avea nu mai putin de 24 de metri, proiectile cu aripi fixate pe partea posterioara pentru a le asigura stabilitatea directionala, un aruncator de flacari si un tun montat pe afet cu 33 de tevi, dintre care “11 pot trage deodata”. Cu doua secole inaintea lui Toricelli, a schitat un aparat “care masurand greutatea aerului sa poata arata schimbarea vremii”. A creat un dispozitiv de suspensie cardanica pentru busolele navigatiei maritime folosite in conditiile ruliului si tangajului navei pe mare, un egalizator al arcului de ceasornic, o turbina de apa si alta de aer, lanturi de otel cu nuclee cilindrice (ca si cele folosite astazi la bicicleta), un cutit circular urias pentru scobitul trunchiurilor de lemn pentru a face conducte, o lampa de sudat fier, un aparat de masurat forta vantului, un strung cu pedala, roti hidraulice actionand dispozitive de excavatii si numeroase alte masini pentru cele mai diverse domenii. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro