18 octombrie Bătălia de la Șelimbăr

La 18 octombrie 1599, a avut loc Bătălia de la Şelimbărd dintre oastea munteană condusă de Mihai Viteazul și armata transilvană condusă de Andrei Bathory. Bătălia s-a terminat cu victoria armatei condusă de Mihai Viteazul, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

După reglementarea ra­porturilor cu Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, Mihai Viteazul se confruntă cu principele Transilvaniei, Andrei Báthory, şi domnul Moldovei, Ieremia Movilă (1595 – 1606), care-i cer să părăsească tronul: „Ieremia-vodă, domnul Moldovei... trimise cărţi la Batâr Andreiaş, cum să fie amândoi una şi să scoaţă pre Mihai vodă din mijlocul lor. Şi de nu va ieşi de voie, ei să rădice oşti asupra lui să-l prinză, să-l dea turcilor. Şi Batâr Andreiaş fu bucuros acelui sfat rău” (Letopiseţul cantacuzinesc). În faţa acestei situaţii, domnul muntean a hotărât să cucerească cele două țări. În prima fază, Mihai propune împăratului să acţioneze împreună pentru îndepărtarea lui Andrei Báthory, dar acesta refuză, din cauza problemelor pe care le avea cu otomanii în Ungaria Inferioară şi, mai ales, a opoziţiei generalului Giorgio Basta, comandantul trupelor imperiale. Înainte de a trece la înfăptuirea obiectivului propus, domnul muntean a convins conducerile celor două imperii, Habs­burgic şi Otoman, că fapta sa nu le lezează interesele.

Astfel, după ce a asigurat hotarele țării, Mihai Viteazul por­nește spre Transilvania, iar oas­tea munteană urmează două direcții principale: cea mai mare parte a oastei, sub conducerea domnitorului, trece spre Transilvania prin Valea Buzăului, pe când o altă parte a armatei ce era condusă de Baba Novac şi frații Buzeşti, pătrunde prin Valea Oltului, înaintând spre Sibiu. Cele două coloane au făcut joncțiunea, la 16 octombrie 1599, la Tălmaciu, iar peste două zile, la Şelimbăr, unde oastea munteană va întâlni armata condusă de Andrei Bathory. Bătălia a început cu un schimb intens de focuri de artilerie, iar cele 18 tunuri ale lui Mihai au trebuit să facă față artileriei cardinalului Bathory, mult superioară numeric. Atacul cavaleriei muntene l-a început însuși Mihai Viteazul pe flancul stâng, pe când grupul de oaste al lui Baba Novac a încercat să anihileze oastea transilvăneană din partea stângă. Mihai a reluat atacul cu partea centrală a oștirii sale, care a pătruns în dispozitivul ina­mic, lărgind flancurile spărturii și nimicind centrul armatei comandată de Gáspár Kornis.
În această situație, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată atât din centru, cât și din flancuri, s-a dezorganizat, oștenii au intrat în derută și au început să fugă. Astfel, la Șelimbăr, Mihai Viteazul a obținut o strălucită victorie, prin care și-a deschis drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

La 22 octombrie / 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, „călare pe roi­bul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru şi îmbrăcat prea împodobit chiar”, a pătruns în Transilvania, unde, după ce a pus „stările să jure [credinţă] întâi împăratului, pe urmă lui însuși şi apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe introducerea administrației românești.
În primăvara anului 1600, oștile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Mo­vilă, domnul Moldovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamț şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.
Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.
În acest an, a început sfârșitul domniei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbușirea lui au fost pe de o parte nemulțumirea nobililor maghiari din Transilvania, înțeleși cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte dușmă­nia polonilor.
Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulțumiți de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreținerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.
La 18 septembrie 1600, a avut loc bătălia de la Mirăslău, dintre Mi­hai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viață fugind de pe câmpul de luptă.
În aceeași perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au ocupat-o.
Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraș, Ţara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de circa 16.000 oameni, cu care a trecut munții înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a așteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care confruntat cu pericolul polon, reluase relațiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.
Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aștepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârșitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a în­frânt pe turci, dar situația generală a sa nu s-a îmbunătățit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorții în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeş i-a fost defavorabilă, fiind câștigată de către poloni.
Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea
De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audiență la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâștiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.
Împăratul a pus la dispoziția lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601, Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debreţin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncțiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.
Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea Some­șului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câștigată de Mihai Viteazul.

Generalul Basta știa că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului.
La 9/19 august 1601, în dimineața în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detașament de 300 mercenari au fost trimiși să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuș­cat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alții l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.
După trei zile, câţiva sârbi l-au îngropat pe furiș. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se știe. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Surse: enciclopediaromaniei.ro,
lectiadeistorie, wikipedia