17 iulie 1945 – inceputul Conferintei de la Potsdam Ultima conferinta a celor Trei Mari

Inceputa la 17 iulie, Conferinta de la Potsdam a fost organizata de Puterile Aliate invingatoare in al doilea razboi mondial, in fostul palat al dinastiei Hohenzollern din apropierea Berlinului. Dupa Teheran si Ialta, aceasta a fost ultima conferinta din timpul celui de-al doilea razboi mondial a celor „Trei Mari” si a fost convocata pentru a decide noua ordine mondiala de dupa razboi. In timpul Conferintei de la Potsdam, Uniunea Sovietica a fost reprezentata de experimentatul si brutalul Stalin, Statele Unite ale Americii de noul presedinte Truman, iar Marea Britanie de Churchill, schimbat dupa noua zile de dezbateri cu Atlee, un politician fara experienta. Inca din dupa-amiaza zilei de 17 iulie, Churchill si Truman au aflat despre explozia din desertul Alamogordo (New Mexico) a noii arme secrete: bomba atomica. „Nimeni nu putea inca estima pe plan militar amploarea consecintelor imediate ale acestei descoperiri si, de fapt, nimeni n-a facut inca aprecieri in legatura cu acestea”, avea sa spuna Churchill. Victoriile lui Stalin Stalin a mers la Potsdam cu o lunga lista de revendicari: baze sovietice in Dardanele, tutela asupra Libiei, un loc in controlul international al Tangerului, o cerere de organizare a blocadei Spaniei, o autoritate cvadripartita in bazinul Ruhr. La fiecare refuz al occidentalilor, Stalin a solicitat sa i se dea ceva in schimb. Englezii isi doreau controlul asupra Ruhrului, dar fara a dori sa diminueze puterea economica a Germaniei; aceasta natiune trebuia sa ramana, in conceptia lor, unul din punctele de echilibru ale Europei. La Potsdam a fost acceptata si legalizata expulzarea germanilor din toate teritoriile negermane (Polonia, Cehoslovacia si Ungaria). In ceea ce priveste Germania, urmau sa fie luate masuri pentru a nimici nazismul si pentru a pregati poporul german pentru instaurarea unui regim democratic, astfel incat Germania sa nu mai poata reprezenta nicicand o amenintare pentru vecinii sai. Acest lucru insemna in particular dezarmarea Germaniei, distrugerea industriei de razboi, desfiintarea organizatiilor militariste sau fasciste, anularea legilor naziste, pedepsirea criminalilor de razboi si inlaturarea simpatizantilor nazisti din functiile publice sau privilegiate. Aspectele pozitive au venit din faptul ca erau prevazute un proces de descentralizare, restabilirea autonomiei locale, crearea partidelor democratice si innoirea sistemului juridic si educational. Aliatii occidentali au respins planul sovietic de a prelua produse agricole si unitati industriale dezafectate din toate zonele de ocupatie ale Germaniei. Liderii occidentali au acceptat ca sovieticii sa ia numai 10% din industria Germaniei de Vest. Intrucat americanii si englezii nu puteau controla si actiunile sovietice din Germania de Est, ei au acceptat ca URSS sa decida cat anume sa ia din zona respectiva. La Potsdam au fost abandonate Planul Morgenthau (care prevedea transformarea Germaniei intr-o forta agricola, ca urmare a faptului ca industria sa fusese distrusa) si Planul Baruch (ce prevedea dezmembrarea Germaniei in cinci state autonome). S-a discutat si un plan himeric: restabilirea monarhiei habsburgice in Austria, la propunerea ambasadorului Murphy, consilierul diplomatic al generalului Eisenhower. S-a ajuns, fara prea multa dificultate, la o intelegere privind demarcarea zonelor de ocupatie in Austria. In timpul lucrarilor, s-a decis ca Iranul sa fie evacuat, intr-un termen care urma sa fie fixat ulterior de catre ministrii afacerilor straine. Stalin a incercat in zadar sa-si convinga partenerii sa condamne oficial regimul franchist. Truman a preconizat libertatea de nevigatie pe toate marile cai maritime internationale, dar Stalin s-a opus categoric. S-a discutat, de asemenea, despre punerea sub mandat a coloniilor italiene. Truman a mai sugerat ca din Consiliul ministrilor afacerilor externe, a carui creare a fost preconizata de presedintele american inca de la prima sedinta, sa faca parte din afara celor Trei Mari si Franta si China. Stalin a obiectat impotriva amestecului celor doua tari in treburi care nu le priveau direct. Ca urmare, Franta a fost exclusa de la discutarea tratatelor cu tarile Europei rasaritene, iar China de la tot ceea ce avea legatura cu Europa. Sfarsitul unei epoci Dezbaterile nu au fost bine organizate. Nu s-a stenografiat nimic in mod oficial si nu s-a incheiat niciun proces verbal. Fiecare delegatie si-a folosit propriul traducator. Americanii n-au dispus nici macar de o transcriere completa a discutiilor. Stalin a repurtat la Potsdam o incontestabila victorie diplomatica si psihologica. Istoricii considera ca Stalin a obtinut practic tot ceea ce si-a dorit. La Potsdam, Stalin si-a expus nemultumirile cu o brutalitate care mergea pana la grosolanie, in vreme ce occidentalii s-au crezut obligati sa-i vorbeasca cu menajamente. Dictatorul s-a simtit intarit in convingerea sa ca avea de a face cu niste ipocriti si niste nevolnici, totdeauna gata sa se incline in fata fortei si sa se lase linistiti de promisiuni desarte. Asa se explica comportamentul lui Stalin de dupa razboi. Rezultatele negocierilor nu lasau sa se intrevada prapastia crescanda dintre sovietici si Aliatii occidentali. Cateva dintre acorduri sugerau mai multa armonie intre parti decat exista in realitate. Doar deciziile legate de despagubiri vadeau tendinte conflictuale. Nici conflictele evidentiate la Potsdam, nici dorinta Aliatilor de a recurge la o politica de forta nu au facut imposibila cooperarea est-vest in urma conferintei. Cele trei mari puteri inca sperau sa poata conlucra in Europa. Ele au creat o Comisie Aliata de Control, insarcinata cu ocuparea Germaniei. De asemenea, s-a convenit ca ministrii de externe ai celor trei puteri sa perfecteze tratatele cu statele fasciste invinse. Rivalitatea sovieto-americana nu devenise inca o lupta pentru suprematia mondiala. „Se incheia o epoca. Disparitia inamicilor comuni, a caror agresivitate ii scosese din izolationism, va revela dintr-o data Americii capitaliste si Rusiei sovietice atat amploarea fortelor, cat si incompatibilitatea ambitiilor lor. Rareori o alianta supravietuieste victoriei”, afirma Jacques de Launay. Problema japoneza si rezolvarea ei La 26 iulie, a fost redactata Declaratia de la Potsdam, un ultimatum al guvernelor aliate adresat Japoniei, care se afla inca in razboi cu Marea Britanie si SUA.Japonia urma sa fie deposedata de imperiul ei si ocupata pana la adoptarea unei politici pasnice. In cazul in care Japonia nu s-ar fi supus acestor prevederi, ar fi urmat sa fie distrusa. „Somam guvernul sa ordone capitularea neconditionata a tuturor fortelor armate si sa ofere garantiile necesare ca actioneaza cu buna stiinta. In caz contrar, intreaga Japonie va fi transformata in ruine”, se arata in declaratie. Stalin s-a grabit sa afirme ca Uniunea Sovietica va declara razboi Japoniei, asa cum promisese la Ialta. La Potsdam, nu s-a pus problema acceptarii unei ocupatii sovietice in Japonia, ba chiar s-a limitat inaintarea Armatei Rosii in Asia. Declaratia a lasat ambigua situatia imparatului, care era considerat de japonezi un semizeu. Pretentiile occidentalilor au sporit neincrederea cercurilor militare mai radicale din Japonia. In acelasi timp, au afectat factiunea pacifista mai moderata a politicienilor, care nu solicitase decat mentinerea statutului imparatului. Japonia nu a raspuns acestui ultimatum, motiv pentru care Truman a autorizat lansarea bombelor atomice la Hiroshima si Nagasaki, respectandu-si astfel promisiunea de a pune capat rapid razboiului. Teritorii germane, date Poloniei Autoritatea poloneza asupra teritoriilor germane situate la est de Linia Oder-Nisse, pe care Stalin a acordat-o polonezilor ca o compensatie pentru teritoriile situate la est de Linia Curzon, pe care sovieticii le rapisera polonezilor, a fost acceptata, desi sub rezerva protestelor reprezentantilor Marii Britanii si SUA. Referindu-se la teritoriile germane date Poloniei, Churchill a tinut sa precizeze ca acestea constituiau granarul traditional al Germaniei si ca era imposibil sa-i fie smulse fara a arunca in bratele Aliatilor o masa enorma de infometati care trebuiau hraniti. „Germania a avut intotdeauna nevoie sa importe alimente”, a fost replica lui Stalin. In aceste conditii, era imposibil, dupa parerea lui Stalin, sa se revina asupra situatiei existente. Toate argumentele occidentale au fost in zadar. In actul final al conferintei, cele trei puteri au fost de acord ca acea parte a Germaniei, deja administrata de autoritatile poloneze, sa fie remisa spre administrare statului polonez si, in acest scop, sa nu fie considerata ca apartinand zonei sovietice de ocupatie in Germania. In legatura cu aceasta problema, Churchill s-a exprimat in felul urmator: „N-avea nici un rost sa indopi gasca poloneza cu malai german, intr-atat incat sa ajunga sa crape de indigestie”. Tratamentul Germaniei in perioada controlului Cei trei lideri prezenti la Potsdam au adoptat, de asemenea, fara prea multe dezbateri, un document redactat de catre delegatia americana, pe baza unui proiect elaborat de catre cei trei ministri ai afacerilor straine, referitor la „principiile politice si economice care vor guverna tratamentul Germaniei in perioada initiala a controlului.” Acest text confirma ca autoritatea suprema va fi exercitata de catre cei patru comandanti sefi, reuniti intr-un consiliu de control. Urma o serie de dispozitii prevazand dezarmarea completa si demilitarizarea Germaniei; eliminarea sau controlul oricarei industrii germane ce ar fi putut fi utilizata in scopuri militare; judecarea criminalilor de razboi; eventuala refacere a vietii politice germane, dupa denazificare, pe o baza democratica, in vederea unei tot atat de eventuale colaborari pasnice cu Germania in domeniul international; repartizarea intre Aliati a flotei de razboi si a marinei comerciale; controlul si limitarea productiei etc. Nu a durat mult si s-a vazut ca frumoasele principii asternute pe hartie conteaza putin, din momentul in care cei care au cazut la un acord erau animati de intentii contradictorii. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro