14 septembrie moartea lui Geo Bogza

Geo Bogza (n. 6 februarie 1908, Blejoi, Prahova, România – d. 14 septembrie 1993, București, România) a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza. Geo era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și fratele mai mare al lui Nicolae Bogza (cunoscut ulterior ca Radu Tudoran).
A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului, la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).
Autor al volumelor „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, avangardistul Geo Bogza a fost închis de două ori pentru „pornografie“, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.

Date biografice selective
- 1915-1919 – Urmează școala primară la Ploiești.
- 1921-1925 – Urmează Școala de Marină din Galați și Constanța.
- 1928 – Editează la Câmpina revista „Urmuz”. Colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.
- 1929 – Are loc debutul său editorial cu „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă” (1933), din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”.
- 1936-1937 – Călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist.
- 1937 – Apare volumul de poezii „Ioana Maria”.
- 1940-1944 – Este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „dege­ne­rați” de către regimul antonescian.
- 1945 – Poate din nou publica, se alătură noului regim, comunist.
- 1952 - 1969 deputat în Marea Adunare Națională.
- 1955 – Devine membru al Aca­demiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apă­rarea Păcii.

- 1971 – Este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.
- 1978 – Primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
- 1993 – Pe 14 septembrie, moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

Operă
Poeme
- Poemul invectivă - (1933)
- Ioana Maria (17 poeme) - (1937)
- Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte - (1947)
- Orion - (1976)

Reportaje
- Cartea Oltului - (1945)
- Țări de piatră, de foc, de pământ (1939)
- Țara de piatră - (1946)
- Oameni și cărbuni în Valea Jiului, (1947)
- Veneam la vale -(1942)

Decorații
- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniver­sării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Ro­mân, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”

„Pentru a spinteca aparentul ridicol al învelișului, se cere ca vârfurile de gând să nu fie tocite în calcule mercantile”.

„Unele personagii de roman îşi fac destăinuiri reciproce spre disperarea cititorului inteligent. Romancieri se numesc oamenii care le fabrică, de obicei ei au un râs băligos.”

„Romanul este un vehicul vertiginos. Instalat comod între două pagini, el te duce dincolo de realitate. Sportul acesta îl practică cu pasiune fetele de pension şi tinerii bărbieri repetenți la mandolină.”

„Un om şi un cireş - un om trăgând spre sine crengile cireşului - înseamnă un om redevenit copil, reîntors la acea stare despre care Brâncuşi spunea că, atunci când am pierdut-o, am murit demult.”

„Schimbându-şi de câteva ori înfățișarea, după cum negurile îi învăluie sau se destramă, Carpații sunt când matahale umede şi mohorâte, când bijuterii uriașe, umplând cu forma şi strălucirea lor bolta cerului...”

„Toate vieţuitoarele se visează cu aripi, chiar cele mai inapte pentru zbor.”