14 august: Intrarea României în Primul Război Mondial

La 14/27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, după ce, cu câteva zile înainte, semnase convenţia militară cu Antanta, convenție care prevedea recunoașterea dreptului României de a-şi alipi teritoriile locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar. Însă, înainte de a trimite la Viena declarația de război,
regele Ferdinand a convocat la Cotroceni Consiliul de Coroană în care a fost dezbătută și aprobată intrarea României în Primul Război Mondial.
 

Tot în noaptea de 14 august, s-a decretat mobilizarea armatei, care, conform planului de operațiuni dinainte sta­bilit, a trecut Munții Carpați, înaintând pe toata lungimea frontului de la Vatra Dornei și până la Orșova. Astfel, România a mobilizat pe câmpul de luptă din Transilvania 235 de batalioane de infanterie, 58 de escadroane de cavalerie și 215 baterii de artilerie, totalizând peste 562.000 de oameni. Planul de război al armatei române era eliberarea Transilvaniei, fapt pentru care în această zonă erau concentrate trei armate: Armata I condusă de generalul Culcer, Armata a II-a comandată de generalul Averescu şi Armata a IV-a a generalului Prezan. De asemenea, Armata a III-a susținea frontul defensiv dinspre Bulgaria, în special cel din Dobrogea, unde Puterile Centrale concentraseră numeroase trupe bul­garo - germane.
În Ardeal, armata română a reușit să elibereze Brașovul, apoi Petroşaniul şi Orşova, iar după luptele câștigate la Miercurea Ciuc și Odorhei, reușește să controleze cursul superior al Mureşului şi Târnavelor. Însă, declanșarea ofensivei germano-bulgare în Dobrogea și înfrângerea de la Turtucaia a determinat armata română să se retragă din Transilvania, pentru a ajuta frontul din sud. Lupte grele se vor duce împotriva trupelor germane și austro-ungare în trecătorile Carpaților, însă armata nu poate face față inamicilor, care ocupă în cele din urmă capitala. În această situație, regele și guvernul s-au retras la Iași, în Moldova, iar două treimi din teritoriul țării va intra sub ocupație străină. În prima parte a anului 1917, s-a desfășurat o intensă activitate de reorganizare a armatei, un rol important revenindu-i misiunii militare franceze condusă de generalul Berthelot. A fost primit material nou de război și s-a constituit o armată de 460.000 de militari, cu un moral bun și o mare capacitate de luptă. Războiul a fost reluat în iulie 1917, când Armata a II-a, comandată de generalul Averescu, a declanșat cu succes ofensiva de la Mărăști, punctul culminant fiind atins în 19 iulie 1917 la Mărășești, unde Armata I, condusă de generalul Ieremia Grigorescu, va opri ofensiva inamică declanșată de feldmareșalul Mackensen. O nouă ofensivă germano-austro-ungară a fost înfrântă de armata generalului Averescu în sectorul Oituz în bătălia de la porțile Moldovei, când ostașii romani au scandat: „Pe aici nu se trece!”.

Pregătiri militare pentru război

La izbucnirea războiului, Armata României, din punctul de vedere al nivelului capacității de luptă, nu putea asigura instrumentul de forță la îndemâna conducerii politice a țării pentru atingerea scopurilor unei eventuale participări la ostilități. Această stare de fapt se datora unei neglijări permanente a armatei de către decidenții politici. După cum arăta istoricul Constantin Kirițescu „Evenimentele politice din ultimul timp arătaseră că armata noastră avea lipsuri care-i micșorau puterea de luptă. Consi­derații de ordin politic - legăturile noastre cu puterile Triplei Alianțe – o făceau să pară inutilă; consi­derații de ordin financiar o făceau să pară imposibilă”. La rândul său, Ion G. Duca arăta că „Expediția din Bulgaria din anul precedent ne dovedise că puterea noastră militară era fictivă, că armata noastră n-avea cadre suficiente, că rezervele ei nu erau organizate, că lipseau echipamentul, munițiile, armamentul, artileria grea, serviciile dinapoi, medicamentele”.
Sub impactul acestor lecții identificate, noul guvern liberal instalat la începutul anului 1914 a decis demararea unui program masiv de recuperare a întârzierilor și de întărire a capacității de luptă a armatei, aflată într-o situație critică pentru că, după cum arăta generalul Dumitru Iliescu, sub-șef al Marelui Stat Major, „la 1 ianuarie 1914 armata se găsea în cea mai mare lipsă de tot ce-i era neapărat trebuincios pentru a intra în campanie”.
În acest context, Ministerul de Război - al cărui titular era chiar premierul Ion I.C. Brătianu - și Marele Stat Major au elaborat patru planuri de reformă a armatei având ca obiectiv general creșterea capacității combative a acesteia: 1) „Planul de completare, transformare și reparare a armamentului, munițiilor și materialelor de război”; 2) „Planul pentru completarea echipamentului de toate categoriile și acela pentru hotărârea subzistențelor oamenilor și animalelor la toate eșaloanele de luptă și studierea înființării centrelor mari de aprovizionare de nutriment si echipament”; 3) „Planul sanitar al armatei”; 4) „Planul efectivelor trebuincioase armatei de operații și serviciilor ei”.

Pentru punerea în practică a acestor planuri, au fost alocate fonduri importante atât prin buget, cât și prin credite extraordinare. Bugetul Ministerului de Război a crescut de la 73.000.000 lei în 1913 la 115.000.000 lei (18% din bugetul de stat) în 1916. În același timp, până în toamna anului 1916, suma creditelor pentru armată a atins 700.000.000 lei, iar până la intrarea României în război la 838.841.215 lei.
Conform planului de mobilizare, România putea mobiliza cinci corpuri de armată (15 divizii, dintre care zece active si cinci de rezervă), două divizii de cavalerie și cinci brigăzi de călărași; în total, o forță de 301 de batalioane (cu 260 de mitraliere); 99 de escadroane (cu 22 de mitraliere) si 227 de baterii (din care două de obuziere grele și nouă de asediu), cu un efectiv total de 630.000 de oameni, dintre care 488.000 formau armata de operații.
În privința completării armamentului și echipamentului militar, responsabilii militari au fost nevoiți să facă față la două situații critice: lipsa unui personal și a mijloacelor calificate pentru producția internă de război și restrângerea surselor de aprovizionare externe, cele două coaliții aflate în luptă fiind reticente atunci când era vorba de onorarea comenzilor statului român. De asemenea, diversitatea de tipuri de calibre a ar­mamentului a avut un impact negativ asupra instruirii trupelor, nepermițând o uniformizare a instrucției și a adus greutăți în apro­vizionarea cu muniții în timpul războiului mondial.
Rezultatul eforturilor din anii neutralității au avut ca efect transformarea armatei române într-un real instrument de luptă, având însă două mari limitări: o inferioritate a înzestrării tehnice - ca rezultat al greutăților în asigurarea cu armament și muniție ca urmare a izbucnirii războiului – și o lipsă de pregătire și instruire privind noile metode, tactici și procedee de ducere a luptei utilizate pe fronturile de război.

Proclamația regelui Ferdinand, 28 august 1916

Consiliul de Coroană care a hotărât intrarea României în război a avut loc în ziua de duminică, 14/27 august 1916, ora 11 dimineața, la Palatul Cotroceni.
La consiliu au participat:
- Regele Ferdinand I și principele moștenitor Carol;
- membrii Consiliului de Miniștri, adică: Ion I. C. Brătianu, Emil Costinescu, Emanoil Porumbaru, Vasile G. Morțun, Alexandru Constantinescu, Alexandru G. Radovici, Dr. Constantin Angelescu, Victor Antonescu și Ion G. Duca;
- reprezentanții Parlamentului: Mihail Pherekyde, președintele Camerei Deputaților și Constantin F. Robescu care-l înlocuia pe Basile M. Missir, președintele Senatului, aflat în străinătate;
- foști președinți ai Consiliului de Miniștri: Theodor Rosetti, Petre P. Carp și Titu Maiorescu;
- șefii partidelor din opoziție: Take Ionescu, Nicolae Filipescu și Alexandru Marghiloman;
- foști președinți ai Camerei și Senatului (reprezentând opoziția): Constantin Olănescu și Constantin Cantacuzino-Pașcanu.
Spre deosebire de consiliul din august 1914, noul monarh, regele Fer­dinand, a deschis lucrările anun­țând că a convocat pe mai marii țării nu ca să le ceară un sfat, căci hotărârea lui este luată, ci ca să le ceară sprijinul. Regele a anunțat apoi hotărârea sa de a angaja România de partea Antantei și împotriva Puterilor Centrale. A mai spus că spre a se ajunge la o atare hotărâre, a trecut prin încercările cumplite pe care desigur le pricepem, dar că, având în vedere numai interesele țării a cărei Coroană o poartă, s-a învins pe sine însuși. A urmat primul-ministru Ionel Brătianu care a făcut mărturisirea solemnă a faptului împlinit: «Și eu și țara suntem în ceasul de față angajați, nu mai putem da
înapoi».
Membrii consiliului și-au exprimat apoi pe rând opiniile, care majoritatea au sprijinit opțiunea regelui și guvernului, existând totuși și opinii pentru păstrarea în continuare a neutralității (Titu Maiorescu) sau chiar intrarea în război de partea puterilor Centrale (Petre P. Carp).
Ultimul a vorbit Ionel Brătianu care a argumentat din nou decizia guvernului pe care îl conducea: „fără îndoială că vom ieși învingători, dar nu sunt sigur, se poate să fim și învinși. De aceea, vreau să se știe bine de toți, că, chiar învinși, tot cred că țara mea trebuie în această clipă să facă acest gest. În viața națiunilor sunt afirmări de drepturi care se socotesc mai mult decât izbânzi trecătoare și sunt gesturi de abdicare, de dezertare morală, care compromit viitorul lor pentru veacuri de-a rândul. Într-o astfel de situație este astăzi românismul… și dacă nu azi, atunci mâine vom culege roadele acestor jertfe și acestor afirmări de drepturi… ”
Consiliul s-a încheiat fără a se da vreun comunicat, dar în după-amiaza zilei s-a anunțat instaurarea stării de asediu și decretarea mobilizării generale.

Consiliul de Coroană
Articol principal: Consiliul de Coroană din 14 august 1916.
Români !
Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre a sdruncinat adânc vechiul așezământ al Europei și a învederat că pe viitor numai pe temeiul național se poate asigura viața pașnică a popoarelor.
Pentru neamul nostru el a adus ziua așteptată de veacuri de conștiința națională, ziua unirii lui.
De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul lui de veci.
În noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putința de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită și liberă de la Tisa până, la Mare, să propășească în pace potrivit datinilor și aspirațiunilor gintei noastre.
Români!
Însuflețiți de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâți să înfruntăm cu bărbăție toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la lupta cu avântul puternic al unui popor care are credința neclintită în menirea lui.
Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei. Cu Dumnezeu înainte!
Ostași!
V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații voștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde.
Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră.
Arătați-vă deci demni de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi.

„Expediția din Bulgaria din anul precedent ne dovedise că puterea noastră militară era fictivă, că armata noastră n-avea cadre suficiente, că rezervele ei nu erau organizate, că lipseau echipamentul, munițiile, armamentul, artileria grea, serviciile dinapoi, medicamentele”.
Ion G. Duca

Surse: lecțiadeistorie,
wikipedia.ro