134 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Baia Mare - Satu Mare

Construcţia căilor ferate din Ardeal a început la mijlocul secolului XIX și a fost determinată de configuraţia graniţelor şi de realităţile istorice din acele vremuri. Tot realităţile istorice au dovedit importanța căilor ferate în zonele unde a pătruns „drumul de fier” care a adus dezvoltare economică, socială, culturală, a adus progres.

Primul oraş din Transilvania care a fost legat prin cale ferată de capitalele vest europene a fost Oradea, devenind punct de plecare spre centrul Ardealului, spre Car­paţi și Dunăre şi spre drumurile comerciale ale Orientului. Încă din 24 aprilie 1858 a fost dată în circulaţie linia de cale ferată Oradea – Puspokladány, linie care venea din Câmpia Ungariei.
O prioritate în Transilvania a fost construcţia liniei de cale ferată Cluj – Oradea care a fost inaugurată la 7 septembrie 1870. O altă prioritate a fost linia magistrală Debrecen - Valea lui Mihai – Satu Mare - Korolevo – Sighetu Marmaţiei, în lungime totală de 220 km. Primul tren a intrat în oraşul Satu Mare la data de 25 septembrie 1871, cu ocazia inaugurării segmentului de cale ferată dintre Carei și Satu Mare, în lungime de 38 de km. Motivul construirii liniei de cale ferată între Satu Mare – Baia Mare era dat de necesitatea legării drumului sării extrase din jurul Dejului, de oraşul Satu Mare, şi de transportul mine­reurilor de aur, cupru, plumb şi alte minerale exploatate din subsolul din jurul Băii Mari, în drumul lor către Ungaria, Austria şi Polonia. Proiectul inițial elaborat de cunoscutul specialist maghiar Széceényi Istvan a fost materializat ceva mai târziu din cauza mișcărilor revolu­ționare din anii 1948 – 1849 care au afectat mult dezvoltarea Ungariei.
În toamna anului 1882, un grup de oameni de afaceri înfiinţează la Cluj, Societatea Anonimă a Căilor Ferate Locale Satu Mare – Baia Mare, societate cu capital privat, multinaţional, care obţine concesiunea pentru construirea căii ferate între Satu Mare şi Baia Mare.

Finalizarea lucrărilor pe această linie în lungime de 59 km s-a făcut peste 2 ani, iar pe data de 6 iulie 1884 s-a deschis linia pentru circulaţia trenurilor, legând cele 2 mari oraşe de reţeaua de căi ferate din Transilvania şi Ungaria.
Începând cu anul 1918, după Unire, linia trece în administraţia CFR, dar în perioada august 1940 – septembrie 1944, ca urmare a Dictatului de la Viena, va fi exploatată din nou de MÁV.
În timpul retragerii trupelor germano – maghiare, în toamna anului 1944, linia suferă distrugeri serioase, iar lucrările de restabilire au durat până la sfârşitul anului 1946. A urmat o perioadă de refacţionare şi sistematizare a liniilor şi staţiilor, iar pe data de 29.10.1969 s-a dat în funcţie staţia Baia Mare şi actuala clădire a staţiei Baia Mare, executată după proiectul arhitectului Valeriu Chiri­cula (IPCF Bucureşti).

Actuala clădire a staţiei Satu Mare a fost construită în anul 1899 după proiectul renumitului arhitect şi constructor al MÁV-ului, Pfaff Ferenc (1851 – 1913), care a mai proiectat şi clădirile altor staţii mari: Cluj, Arad, Simeria, Carei, Ghimeş. La data inaugurării liniei Satu Mare – Baia Mare (6 iulie 1884), stația Satu Mare avea o (altă) clădire de călători P+1, o parte din ea existând și azi, construită în 1871, odată cu cons­trucția și inaugurarea linie Carei – Satu Mare. Stația Baia Mare, la data inaugurării liniei Satu Mare – Baia Mare, avea o gară modestă, cons­truită pe malul legendar al Râului Domnițelor, care dispunea de o clă­dire de călători cu un nivel și 4 linii în gară: 2 linii pentru primirea și expedierea trenurilor de călători și 2 linii pentru primirea și expedierea trenurilor de marfă.

Aşezată pe valea Someşului, linia de cale ferată a pornit din zona de câmpie a oraşului Satu Mare (a=123 m) urcând uşor prin zona viticol – pomicolă prin localităţile Botiz, Odoreu, Medieşu Aurit, Apa, spre zona de dealuri prin localităţile Seini, Ilba, Cicârlău, ajungând în zona munţilor vulcanici la Buşag şi Baia Mare (a=212 m). Iniţial, linia a fost construită cu şină tip 12,3, 23,5, şi 25, iar în anul 1951 a fost refacţionată cu şină tip 34,5. Dezvoltarea economică şi industrială au dus la creșterea traficului de călători şi de marfă (creşterea tonajului / osie) ceea ce a impus alte refacţii şi modernizări: şina din cale a fost înlocuită în perioada 1968 – 1969 cu şină tip 49 pe traverse de beton, şină care în perioada 1970 – 1971 a fost sudată realizându-se cale fără joante.

În anul 1984 au fost executate lucrări de detensionare şi de RPMG cu Ci. În anul 2004 a început re­facţia liniei cu şină tip 60 pe traverse de beton pe o primă porţiune între Satu Mare – Botiz, iar în perioada următoare s-a refacţionat linia până la staţia Medieşu Aurit cu şină tip 49, și ulterior s-a sudat, realizându-se cale fără joante. Pe această porţiune de linie caracteristicile tehnice ale căii sunt relativ normale, pe întreaga distanţă: declivităţi maxime de 10 mm/m, raze minime de curbură de 400 m, câteva poduri şi podeţe de beton armat şi 2 poduri metalice, între staţiile Buşag şi Baia Mare.
În perioada anilor 1904 – 1909 a avut loc construcţia liniilor ferate de interes local spre BM Sud, BM Nord și Baia Sprie care a fost determinată de existenţa și necesitatea de exploatare a minereurilor de neferoase din zonă și a aurului verde (lemn de brad și fag) din Munții Gutâiului.
Staţia Baia Mare, fiind o stație terminus, adică trenurile de călători și de marfă de la Satu Mare cu des­tinația Dej, Cluj, Bucureşti, necesitau intrarea în stația Baia Mare pentru rebrusment (inversarea locomotivelor de la un capăt al trenului la celălalt).

În cazul trenurilor de marfă s-a eliminat acest inconve­nient, reducând timpii de mers ceea ce însemna economie de motorină la locomotive, eficiență de transport al mărfurilor, ceea ce s-a dovedit de mare utilitate, eficiență odată cu creșterea traficului de marfă. Cu 3 km înainte de intrare în orașul Baia Mare s-a construit o variantă de ocolire, o linie de 782 m lungime, în curbă, denumită Delta Săsar.
La inaugurare liniei, stațiile erau dotate cu clădiri de călători, birouri de mişcare, cabine de acari, fiind înzestrate cu sisteme de siguranță cu încuietori cu chei la macazuri, acoperite ce semnale Banovici, ulterior înlocuite cu semnale mecanice cu brațe. Momentan staţiile Satu Mare şi Baia Mare au sisteme de circulaţie şi siguranţă moderne, instalaţii CED, aparate de cale cu electromecanisme, semnale luminoase, restul staţiilor de pe traseu au rămas cu aparate de cale care se manevrează manual şi cu semnale mecanice clasice, mai puţin staţia Buşag care are instalaţii CEM.
La deschiderea liniei, Depoul din Satu Mare (înfiinţat în anii 1871 – 1872) apoi Remiza din Baia Mare (înfiinţat în anul 1920) asigurau glasul roţilor de tren prin remorca­rea trenurilor cu locomotive cu abur din seria: 326, 320, 375, 324, între anii 1884 – 1958, apoi cele din seria 140, 50, 230, 150 între anii 1940 – 1971.

După anul 1969 au apărut locomotivele diesel seria 060 DA şi după anul 1974, locomotivele diesel seria DHC 1200. Din data de 1 octombrie 2003 circulă pe această linie automotoarele moderne Desiro. În perioada 8 septembrie 2018 - 11 martie 2019 a circulat și noul automotor Astra Trans Carpatic (IC 2), dar momentan circulă și multe alte tipuri de automotoare şi rame.
 
 

Ing. Lőrincz Tiberiu – membru AFFR