13 februarie Sinuciderea în închisoare a lui Marcu Giurgiu, zis Crișan

La 13 februarie 1785, Crișan, pe numele său adevărat Marcu Giurgiu, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești din 1784 din Transilvania, cunoscută mai ales sub titlul generic de „răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, s-a spânzurat cu nojițele de la opinci în timpul detenției în închisoarea din Alba Iulia.

Lui Marcu Giurgiu i se spunea Crișan, pentru că era de loc din ținutul Zarandului, ținut prin care trece Crișul Alb, iar locuitorilor de aici li se mai spuneau și „crișeni”, fapt pentru care și lui Marcu Giurgiu oamenii i-au spus „Crișan”.
După înăbușirea răscoalei în decembrie 1784, Crișan a încercat să se ascundă, cu gândul ca, în primăvara lui 1785, să reia lupta, dar a fost prins tot prin trădare, precum Horea și Cloșca, și încarcerat alături de aceștia la Alba Iulia.
Crișan a fost trădat de nouă țărani, în frunte cu preotul greco-catolic Moise din satul Cărpeniş, fiind prins pe drumul ce duce spre Ponor, de un regiment al armatei imperiale austriece. Imediat după capturare, Crișan a fost dus la Abrud, bătut și interogat de maiorul Pückler, pentru ca, în final, să fie dus la Alba Iulia și întemnițat în celula aflată sub clădirea Gărzii Mari a cetății. Știind ce avea să urmeze și nedorind să fie batjocorit de către călăii săi, Crișan se va spânzura cu nojițele de la opinci, la 13 februarie 1785. Dar nici după moarte Crișan nu a scăpat de furia nobilimii maghiare, deoarece contele Iankovits va decide o sentință macabră, anume că trupul fără viață a lui Crișan să fie păstrat și târât la locul execuției lui Horea și Cloșca, execuție ce a avut loc în dimineața zilei de 28 februarie 1785, pe Dealul Furcilor din Alba Iulia.

După tragerea pe roată și tăierea în bucăți a trupurilor tovarășilor săi, și trupul lui Crișan avea să fie despicat în bucăți ce vor fi expuse public în localități precum Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni, lo­calități ai căror țărani se răsculaseră și fuseseră alături de cei trei martiri români.

Răscoala și moartea în chinuri a celor trei martiri vor avea însă un larg ecou în țară și în străinătate, iar numele lor vor rămâne pentru totdeauna în istoria și conștiința poporului român.

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

În 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784),
la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți sau cel puțin 4-5 din fiecare sat.
Duminică s-au întrunit circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le-a arătat o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împă­rătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, s-au hotărât să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopții, sunt atacați de trupele de husari, pe care însă le înving și le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.
Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca pe valea Mureșului, iar în cele două zile următoare țăranii au distrus și au ars toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, Gurasada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. O mulțime de nobili, preoți și civili, au fost batjocoriți și uciși de răsculați. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mul­țimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.
Înaintarea cetelor de răsculați a fost însoțită de jafuri, violuri și omoruri.
La 5 noiembrie, răscoala ajunge la marginea orașului Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei (deși istoricii au arătat că documentul nu a putut să fie redactat de liderii răscoalei, care nici nu erau în zona respectivă și nici nu știau să scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperială de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisă Mariei Tereza):
„Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”.
Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.
Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații la Tibru, Valea Bradului și Sălciua. La Brad (27 noiembrie 1784), Lupșa și Râmeț (29 noiembrie) au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. Dar, la 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Înfrângerea răscoalei și execuția

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785, a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții ortodocși din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr) . Arestații au fost depuși la Alba Iulia.
S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfă­șurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată.

În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și de aproximativ 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat patru lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia,i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în patru părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

Răsplata promisă și dată de împăratul de la Viena pentru cei care s-au implicat în prinderea con­du­cătorilor răscoalei a fost imediată. Din lucrarea academicianului David Prodan, „Răscoala lui Horea“, vo­­lu­mul II, reiese că cei șapte țărani moți care i-au prins pe Horea și Cloșca urmau să primească 600 de galbeni (n.r. monedă de aur) și să fie eliberați din iobăgie, iar pădurarul responsabil de planul prinderii 100 de galbeni. Premiați urmau să fie și țăranii români care l-au trădat pe Crișan, cu 30 de galbeni, dar și o medalie de aur pentru protopopul ortodox Iosif Adamovici și 70 de galbeni pentru cei care au participat de prinderea lui Crișan. „Dar pentru ca această recompensă să-și atingă în cel mai înalt grad scopul, se știe că împărțirea premiilor s-a efectuat cu solemnitatea necesară, în prezența mulțimii care se adună obișnuit în zilele de târg“, notează David Prodan.

Urmările și ecourile răscoalei
Conform ordinului împăratului ca „toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost stră­mutați în Banat și Bucovina.
Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.

Răscoala a avut un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae”.

În îndepărtatul Stockholm, revolta țăranilor ardeleni conduși de Horea a fost urmărită prin dese corespondențe cu Viena, Sibiu și alte centre europene. Decenii mai târziu, povestea răscu­laților a fost transpusă într-o piesă de spectacol, numită Horia și Cloșca sau banda lotrilor din Ardeal, jucată în mai multe orașe suedeze.