110 ANI DE LA NAȘTEREA LUI Nicolae Steinhardt

 Nicolae Steinhardt s-a născut acum 110 de ani. Mai exact, în 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi cherestea şi participase activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea militară.

Între anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii primare (în particular şi la şcoala ,,Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ş.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creştină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: ,,decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaş ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Îşi ia bacalaureatul în 1929. După 1929 frecventează cenaclul literar ,,Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.
Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an. Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră ,,până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic În genul … tinerilor, în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, iar în 1937 Illusion et réalites juives. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare şi sub influenţa lui Emanuel Neuman.

Între anii 1934-1935 publică diverse artico­le la Revista burgheză. Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe. În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii de ,,purificare etnică” declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la ,,Revista Fundaţiilor Regale” depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească. Printre scriitorii săi favoriţi se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil. După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.

La sfârşitul anului 1959, pe când aştepta să fie chemat de Securitate asemeni prietenilor săi din lotul Noica-Piilat, Steinhardt a fost sfătuit de tatăl său să nu spună nimic. Chiar dacă asta însemna pentru el închisoare sigură, iar pentru tatăl său o bătrâneţe agitată, plină de griji şi singurătate: ,,GTR5F4E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite, vei dormi bine. Pe când dacă accepţi să fii martor al acuzării vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să poţi închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţăind toată ziua, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpeleşti ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro”.
La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în ,,lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în ,,lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de ,,crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

În ,,Jurnalul fericirii”, Steinhardt vorbeşte despre trei soluţii de a învinge orice univers concentraţionar: ,,Soljenitin, Zinoviev, Chirchill, Bukovski. Moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar, se cuvine să vă daţi seama că lumeşte şi omeneşte vorbind, altă cale de a înfrunta cercul de fier, care-i în parte şi de cretă, e îndoielnic să găsiţi. Veţi protesta, poate, considerând că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă echivalentă cu moartea, ori mai rea ca moartea, implicând riscul morţii fizice în orice clipă. Asta aşa pare. Vă miraţi? Pentru că nu l-aţi citit pe Igor Safarevici, pentru că încă nu aţi aflat că totalitarismul nu e atât de închegat unei teorii economice, biologice sau sociale cât mai ales manifestarea unei atracţii pentru moarte. Iar secretul celor care nu se pot încadra în totalitarism e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea. Moartea, însă, cine, Singur a învins-o? Cel ce cu moartea o a călcat”.  
El a ales cea de-a treia variantă şi a reuşit să iasă din cercul concentraţionar al comunismului mai liber, mai împăcat şi mai fericit decât intrase. De fapt, abia acolo, în cea mai cruntă suferinţă fizică a reuşit să descopere cea mai înaltă fericire sufletească.

Citate celebre

ADEVĂR
* Vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea.
* Tiraniile nu interzic rostirea adevărurilor, ci numai a unora, mai bine zis a unuia anume, a celui pe care o doare pe respectiva tiranie.
* Aflarea adevărului însingurează.
* Adevărul ne face liberi.
* Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!
* Afirmarea adevărurilor veşnice este oricând binevenită, este întotdeauna sănătos şi util să arăţi că doi şi cu doi fac patru. Doi şi cu doi fac patru reprezenta formula bunului simţ, a dreptului natural, a nestricăcioaselor axiome.
ARSURD
* Absurdul e unul din parametrii condiţiei omeneşti.
BINE ŞI RĂU
* ,,Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.”
* ,,Oricum, înainte de a te avânta în domeniul binelui este necesar a şti că treci pe teren minat.”
* ,,Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoşi.”
* Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme.
BUNA DISPOZIŢIE
* ,,Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înșeală, criteriul definitiv este buna dispoziție. Nu­mai starea de fericire dovedește că ești al Domnului”.
COMUNISM
* În regimul comunist binele poate fi realizat numai întâmplător, pe căi ocolite, ocolite şi nelegale, nelegale adică neconforme cu principiile, prin urmare neprincipiale.
CREDINŢĂ
* ,,Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor”.
* „Credința e suprema armă
secretă, care anihilează toate nece­sitățile, împrejurările și pul­ve­rizează hazardul.”
* Nevoia de credinţă o socotesc drept lucrul cel mai natural.
* Credinţa ne dă bucurie, pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.
* Drumurile care duc spre credinţă poartă acelaşi nume toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
* Nu ,,a dovedi” este completarea lui ,,a crede”, ci ,,a mărturisi”; şi dacă-i aşa, oare nu faptele bune şi mărturisirea nereticentă a credinţei sunt cele mai bune dovezi ale credinţei? Credinţa nu are nevoie de niciun soi de dovezi. Are, însă, nevoie să fie dovedită.
* Credinţa este, prin urmare, recunoscută a fi o faptă de curaj, iar curajul e declarat, aidoma credinţei, o taină.
* Opera de artă are un efect asemănător. Şi ea dezvrăjeşte. Credinţa ne dă bucurie, pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real, de unde rezultă că realitatea, realitatea cea necoruptă e frumoasă şi că rezonanţa e o lege fundamentală.
* Ce înseamnă credinţa? Încredere în Domnul, deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţilor, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.
* Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt
CREŞTINISMUL
* ,,Creştinismul este o şcoală a fericirii.”
* Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.
* Creştinismul reprezintă o trecere de la dreptate la dragoste.
* Creştinismul e bucurie şi reţetă de fericire. E şi asumare a durerii.
* În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil - pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!). Să se încreadă în Cel nevăzut, să nu se supună cerinţelor semeţe şi spaimelor negre făurite de o regie abilă, dar în fapt superficială, aparentă, care-i în funcţie de durată, adică val care ca valul trece.
CRUCEA
* „Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara, fundamentala - noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care ţine deopotrivă de lume şi de cer”.
CURAJUL
* ,,Curajul e taina finală; învinge acela care este dispus să moară.”
* A vorbi, ori a tăcea este tot una cu să trăieşti, ori să mori.
* Care este efectul principal al fricii? Îndepărtarea de Hristos.
* Noi vorbim de blândeţea lui Iisus - arătând că a mers la moarte ca mielul la junghiere,că a tăcut ca oaia când e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o însuşire a sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce – nu pomenim. Însuşirea aceea e curajul.
DĂRUIRE
* ,,Dând ce nu ai, dobândești şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc”.
DRAGOSTE
* „Dragostea - virtute creştinească supremă şi singura perenă - este mijlocul fără greş care ne stă la îndemână pentru a ne dovedi umanitatea şi creştinătatea.”
DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI
* Drepturi fără datorii, e ca şi cum ai vrea lumină fără întuneric şi mămăligă fără mestecău. Dreptul şi datoria, iată cel mai bun exemplu de cuplu invariabil.
DUMNEZEU
* ,,Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.”
* Doar Dumnezeu există, restul tot nu-i decât ipoteză.
* Nu degeaba tot stărui, tot pisez că Hristos Dumnezeu e un nobil, un gentleman, un boier.
* Am înţeles că Dumnezeu îmi cere să dăruiesc chiar şi ceea ce nu-mi aparţine.
* Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine.
* Prefer să cred în Dumnezeu decât să-L văd în toată slava Sa.