11 noiembrie Semnarea Armistițiului de Pace din Primul Război Mondial

La 11 noiembrie 1918, în suburbia Parisului, în pădurea Compiègne a fost semnat armistițiul de încetare a ostilităților dintre Antanta şi Puterile Centrale, armistițiu prin care se încheia Primul Război Mondial, desfășurat între 1914 și 1918. Semnat într-un vagon de tren în pădurea Compiègne, armistițiul care a pus capăt războiului a fost semnat de mareșalul Ferdinand Foch, din partea Antantei și Matthias Erzberger, din partea Germaniei.

La Paris, dar și în alte orașe din Franța, după aflarea semnării armistițiului, vor fi trase numeroase salve de tun și clopotele bisericilor vor începe să bată, orașele se vor umple de trecătorii care își transmit unul altuia vestea cea mare. Lumea se îmbrățișează pe străzi, iar bucuria încheierii păcii se va prelungi până târziu în noapte. Acest armistițiu a adus pacea mult așteptată, însă interesant este locul unde s-a semnat faimosul document ce punea capăt războiului: în vagonul-salon al unui tren de campanie pus la dispoziția mareșalului Foch și staționat în acel moment pe o linie situată în pădurea Compiègne din suburbia Parisului. Astfel, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a încetat focul pe Frontul de Vest, dar starea de război a persistat pentru încă șapte luni, pacea fiind instalată abia prin semnarea, la 28 iunie 1919, a Tratatului de la Versailles, cu Germania, şi a tratatelor separate cu Austria, Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman. Reamintesc faptul că, între 28 iulie 1914 şi 11 noiembrie 1918, au fost mobilizați în război mai mult de 70 de milioane de soldați, iar peste 20 milioane de soldați şi civili au fost uciși în acest sângeros război, fără a mai pune la socoteală numărul impresionant de mare de răniți și dispăruți ori enormele distrugeri materiale. În ceea ce privește vagonul în care s-a semnat armistițiul din 11 noiembrie 1918, după război, compania feroviară Wagons-Lits, proprietara de drept a vagonului, a hotărât să cedeze acest vagon istoric statului francez, spre a fi expus la Muzeul Armatei de la Palatul Invalizilor din Paris. Dar periplul vagonului nu s-a oprit aici, deoarece, la 1 septembrie 1939, va începe cel de-al Doilea Război Mondial, iar Franța, deși era recunoscută ca având o puternică armată, n-a rezistat atacului-fulger al Germaniei și, la 22 iunie 1940, era nevoită să capituleze. Capitularea Franței a fost pentru Hitler cea mai mare sa­tisfacție, de vreme ce a dispus ca semnarea armistițiului sa aibă loc în același vagon, amplasat pe aceeași linie de cale ferată, vagon în care germanii își semnaseră umi­lința în 1918. Astfel, la 22 iunie 1940, ora 18.52, se va semna armistițiul umilitor pentru Franța, iar imediat după semnare, din ordinul lui Hitler, vagonul a fost transportat la Berlin și expus în fata porții Brandemburg. Totuși, revanșa n-a fost de lungă durată, deoarece, la începutul anului 1944, când Berlinul era amenințat de Armata Roșie, vagonul a fost transportat urgent în Turingia, iar în primăvara anului 1945, Hitler s-a îngrijit personal ca acest vagon s[ fie incendiat, pentru ca nu cumva să se semneze și următorul armis­tițiu tot în același vagon. Astfel, din celebrul vagon cu amplă rezo­nanță istorică a rămas doar scrumul.

România în Primul Război mondial: Mari Bătălii

Bătălia de la Mărăști

Desfășurarea acțiunilor militare

Bătălia de la Mărăști a fost prima din marile bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul campaniei anului 1917. S-a desfășurat între 22 iulie și 1 august 1917, fiind concepută ca o operație ofensivă pe o direcție secundară a armatelor române și ruse, în paralel cu operația ofensivă principală de la Nămoloasa, la care s-a renunțat între timp.

Generalul Alexandru Mărgineanu, comandantul Diviziei 3 Infanterie
La 20 iunie/ 3 iulie 1917, generalul Alexandru Averescu a emis „Ordinul de operație nr. 1 638”. Misiunea Armatei 2 era executarea unei ofensive energice pe valea Putnei, printr-un atac general în întreaga fâșie a Armatei, între dealul Arșița Mocanului și satul Răcoasa. Sectorul prevăzut pentru ruperea frontului inamic avea o deschidere de 13 kilometri, fiind situat la flancul drept al dispozitivului de luptă. În primul eșalon, au fost dispuse Divizia 8 Infanterie – în flancul drept, Divizia 6 Infanterie – în centru și Divizia 3 Infanterie – în flancul stâng. Toate forțele participante la ofensivă au fost puse în coordonarea generalului Arthur Văitoianu, comandantul Corpului II Armată. Rezerva, la dispoziția comandantului Armatei, era formată din Divizia 1 Infanterie și Brigada 2 Călărași.
Pentru această bătălie Armata 2 a avut la dispoziție 56 de batalioane, 14 escadroane, 258 de tunuri și 50.000 de oameni. Pe timpul desfășurării bătăliei, au mai fost primite ca sprijin sau întărire Divizia 1 Cavalerie, Brigada 2 Călă­rași, Brigada de Grăniceri și Batalionul 17 Pionieri.
Bătălia a început cu o puternică pregătire de artilerie pe durata a două zile, 9/22-10/23 iulie 1917. În dimineața zilei de 11/24 iulie, a fost declanșat atacul marilor unități de infanterie. La ora 10.00, este cucerit satul Mărăști, iar până la sfârșitul zilei s-a reușit ruperea frontului Diviziei 218 Infanterie germană într-un sector cu lățimea de 10 kilometri. Acțiunea ofensivă a continuat și în ziua de 12/25 iulie obligând inamicul la o retragere generală, ceea ce a permis eliberarea localităților Mărăști, Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roș­culești, Răcoasa etc.
Ca urmare a situației critice în care ajunseseră trupele ruse pe frontul din Galiția, la solicitarea expresă a comandamentului rus, în cursul zilei de 12/25 iulie, Marele Cartier General a trimis Ordinul de ope­rații nr. 34 prin care dispunea stoparea acțiunilor Armatei 2.
Considerând că aliniamentul pe care se găseau la acel moment forțele sale nu era pentru defensivă, generalul Averescu solicită și obține aprobarea generalului Constantin Prezan pentru continuarea acțiunilor ofensivei pentru rectificarea frontului în vederea trecerii la defensivă. Operațiile ofensive vor fi continuate cu succes în zilele de13/26-14/27 iulie pe tot frontul Armatei, conducând la desființarea Grupului general Ruiz și încorporarea Diviziilor 218 Infanterie germană și 1 Cavalerie austro-ungară, în cadrul Grupului Gerock.
Ofensiva Armatei 2 a fost oprită de Marele Cartier General în seara zilei de 14/27 iulie 1917. Armata primea ca înapoi Diviziile 7 și 12 Infanterie concomitent cu o nouă misiune de luptă: apărarea văii Trotușului și a câmpurilor petroliere din regiune, singurele care mai erau în stăpânirea statului român și care asigurau tot necesarul de război al armatei. S-au mai desfășurat o serie de acțiuni locale de mică amploare în perioada 15/28 iulie-19 iulie/1 august 1917, dată la care bătălia se încheie definitiv.

Bătălia de la Mărăști s-a încheiat cu victoria forțelor române care au împins frontul înapoi pe o lățime de 30 de km și o adâncime de 20 de kilometri, eliberând peste 500 de kilometri pătrați și 30 de localități. Pierderile proprii au fost de 110 ofițeri și 4.782 de trupă (morți, răniți și dispăruți), iar cele provocate inamicului au constat în 32 ofițeri și 2.761 trupă prizonieri și o importantă cantitate de material de război.

A treia Bătălie de la Oituz

A treia Bătălie de la Oituz a avut loc între 26 iulie/ 8 august - 9/22 august 1917, concomitent cu Bătălia de la Mărășești.
Acțiunile militare s-au desfășurat în două etape. Prima etapă a fost între 26 iulie/8 august - 5/18 august, iar cea de-a doua etapă între 6/19—9/22 august, ambele reprezentând lupte duse pentru respingerea a două încercări ale forțelor Grupului Gerok de a pătrunde în valea Trotușului.

Planul general al ofensivei Puterilor Centrale prevedea o lovitură pentru străpungerea apărării trupelor româno-ruse pe valea Oituzului, cu scopul de a face jonc­țiu­nea cu trupele aflate sub comanda feldmareșalului von Mackensen, care declanșaseră ofensiva spre nord, pe valea Sire­tului.
Misiunea a revenit Grupului condus de generalul Friedrich von Gerok, aflat la flancul drept al Armatei 1 austro-ungare. Grupul Gerok era compus din Corpul 8 Armată - format din Diviziile 70 Honvezi, 117 Infanterie germană și 71 Infanterie austro-ungară, dispus între valea Dofteanei și Măgura Cașin și Gruparea Haber – formată din unități și subunități din Brigada 8 Munte austro-ungară, Divizia 1 Cavalerie austro-ungară, Divizia 37 Honvezi etc. dispusă între Măgura Cașin și Irești.
În fața lor se aflau forțele Armatei 2 române formate din Corpul IV Armată (Diviziile 6, 7 și 8 Infanterie), comandat de generalul de divizie Gheorghe Văleanu, ocupând fâșia dintre valea Doftanei și înălțimea Sboina Neagră și Corpul II Armată (Diviziile 12, 3 și 1 Infanterie), comandat de generalul de divizie Arthur Văitoianu, ocupând fâșia dintre înălțimea Sboina Neagră și satul Valea Sării. Rezerva Armatei 2 era constituită din patru batalioane, dispuse la Câmpuri.

Planul de operații al Grupului Gerok prevedea un atac dublu, cu lovitura principală dată de Corpul 8 Armată pe direcția Ferestrău-Grozești-Onești și o lovitură secundară, dată de Divizia 70 Honvezi, pe direcția Târgu Ocna, având ca obiectiv întoarcerea flancului drept al Armatei 2 române și flancului stâng al Armatei 9 ruse. Pe direcția principală de efort fuseseră concentrate 34 de batalioane de infanterie sprijinite de 136 de piese de artilerie, dintre care 36 grele.