100 de ani de la bătălia de la Mărășești, „mormântul iluziilor germane”

Succesul înregistrat de Armata II la Mărăşti a determinat Puterile Centrale să îşi revi­zuiască strategia. S-a renun­ţat la ofensiva în zona Nămoloasa, iar forţele germane au fost proiectate atât în zona Oituz, cât şi în sudul Moldovei – la nord de Focşani, în punctul strategic Mărăşeşti. Prin victoria pe frontul românesc, Germania şi aliaţii săi urmăreau intrarea în Ucraina, creându-se, astfel, premisele ideale pentru câştigarea războiului în est.

Ca urmare a luptelor de la Mărăști armata germană și-a mutat centrul ofen­sivei între Siret și cotul Carpa­ților, pe direcția Focșani - Mărășești -Adjud. Aceasta trebuia să fie unul din brațele cleștelui în care inamicul intenționa să prindă și să zdrobească forțele române și ruse pentru a putea apoi să cucerească Moldova. Cel de-al doilea braț era format din grupul Gerock care trebuia să înceapă ofensiva la Oituz. În concepția strategică a inamicului, cele două bătălii reprezentau părțile unui ansamblu, prin finalizarea căruia trebuia să se ajungă la nimicirea trupelor româno-ruse, la scoaterea României din război și la deschiderea drumului spre Odessa. Ocuparea Moldovei și Ucrainei de sud trebuia să asigure Germaniei mijloa­cele economice necesare războiului. În acest scop au fost concentrate im­portante forțe, utilizându-se toate mijloacele pentru a exploata starea de spirit existentă în rândurile armatei ruse ca urmare a revoluției din februarie 1917.

Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat în trei etape, începând din 24 iulie 1917, pe o lungime a frontului de apro­ximativ 35 km şi a fost cea mai importantă confruntare miliară de pe frontul român din vara anului 1917.

Luptele au început în dimineaţa zilei de 24 iulie/6 august, când, la ora 7:30, Corpul I german, condus de generalul Kurt von Morgen, a atacat Divizia 34 infanterie rusă, reuşind să rupă frontul pe o adâncime de 3 km şi o lungime de 10 km. Ofensiva germană de la Mărășești a început în dimineața lui 24 iulie printr-un violent bombardament de artilerie, la momentul în care, în sector, avea loc o importantă dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina, pentru a preveni un atac. În pofida defecțiunii unor mari unități ruse care au refuzat să lupte și s-au retras, armata română împreună cu trupele ruse rămase pe poziții, au repurtat o victorie strălucită.
Armata română a fost permanent încleștată cu un inamic puternic, care urmărea lovitura de grație pe frontul românesc după repetatele înfrângeri ale armatei ruse în Galiția. Astfel se rea­lizase o stranie conexiune între puterea de lovire a armatei germane și gravele defecțiuni ale armatei ruse. Unitățile românești trebuiau să acopere rapid pozițiile părăsite. A revenit generalului Constantin Christescu dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontului, prin dispunerea unor noi poziții de luptă în locul celor părăsite de ruși spre a evita criza tactică. Se realizase un front unic prin lupte îndârjite, sus­ținute de un puternic baraj de artilerie.
La cererea ruşilor, generalul Constantin Christescu, comandant al Armatei I, a ordonat intervenţia Diviziei 5 infanterie la vest de Siret, reuşindu-se oprirea germanilor de a ocupa trecerile peste râu. În dimineaţa următoare, feldmareşalul August von Mackensen a redirecţionat atacul spre nord, forţând trupele ro­mâno-ruse să se retragă 2 km şi să abandoneze satul Doaga. Diviziile 71 in­fanterie rusă, 9 şi 14 infanterie ro­mâne  au intrat pe câmpul de luptă pentru a acoperi vidul lăsat de Divizia 34 rusă, decimată aproape în întregime de nemţi.
Următoarele două zile au fost marcate de atacuri violente ale germanilor şi de pierderi în rândul armatei româno-ruse. La 28 iulie/10 august, a avut loc o contra­ofensivă a trupelor Antantei pentru recuperarea intrândului realizat de inamic între comunicaţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret, la care au participat Diviziile 5 şi 9 infanterie române şi 13 şi 71 infanterie ruse. Totuşi, confrun­tarea a fost violentă, iar trupele româ­no-ruse nu au putut recupera satul Doa­ga. Din cauza acestui eşec au apărut neînţelegeri între generalul C. Christescu şi generalul Aleksandr Ra­goza privind desfăşurarea operaţiunilor din ziua următoare. Comandantul ro­mân, susţinător al opţiunii unei acţiuni ofensive, a fost înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu, şi a fost creat un comandament unic româno-rus sub comanda generalului rus.

Cea de-a doua etapă, iniţiată la 31 iulie/13 august, a fost deschisă cu o ofensivă a germanilor în zona Panciu, ce a determinat retragerea trupelor ruse cu 6 km. Generalul Ragoza a ordonat alinierea trupelor române la linia noului front, ceea ce însemna cedarea locali­tăţii Mărăşeşti, măsură contestată de generalul Grigorescu. S-a creat o nouă criză la nivelul comandamentului care, de această dată, a fost soluţionată prin demiterea generalului Ragoza şi preluarea conducerii de către generalul român.
La 1/14 august, von Mackensen a atacat în forţă trupele româno-ruse, înaintând câţiva kilometri în zona Chicera. A apărut pericolul străpungerii aliniamentului de apărare. Totuşi, contraatacul trupelor române, aflate în spatele celor ruse, a ajutat la evitarea unei situaţii periculoase. În acelaşi timp, generalul von Morgen a condus un grup de soldaţi germani care au atacat poziţiile române care asigurau protecţia podului de la Cosmeşti, silindu-le să se retragă şi să dinamiteze podul.

După o perioadă de calm relativ, la 6/19 august 1917 a avut loc atacul general al trupelor Puterilor Centrale, marcând apogeul luptelor de la Mărăşeşti. Gru­pul de atac german condus de gene­ralul von Morgen (format din 5 divizii de infanterie) a lovitul frontul dintre Panciu şi Mărăşeşti apărat de români. Cea mai intensă bătălie s-a dus în arealul pădurii Răzoare pentru cota 100, care domina zona şi asigura controlul ultimei terase spre Siret. Aici s-a remarcat compania de mitraliere con­dusă de Grigore Ignat, care, rezistând cu stoicism până la ultimul om, a întârziat avansarea inamicului, în vreme ce unităţile mari române au reuşit să reziste tuturor atacurilor.
În timpul celei de-a treia etape – 7/20 august – 21 august/3 septembrie – s-a înregistrat o slăbire a intensităţii con­frun­tărilor, germanii făcând un ultim efort de atac pentru îmbună­tă­ţirea pozi­ţiilor, în zona Varniţa-Muncelu.

La sfârşitul războiului, generalul Kurt von Morgen, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri, în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta”. Revista Time nota: „Apă­­rarea frontului la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvâr­şită vreodată de români”.

În imaginarul românesc, bătălia rămâ­ne o piatră de hotar a istoriei pentru eroismul de care au dat dovadă soldaţii ro­mâni, remarcându-se atât căpitanul Gri­gore Ignat şi generalul Eremia Gri­go­rescu, precum şi eroina de la Mără­şeşti, sublocotenentul Ecaterina Teo­doroiu. Mărășeștii, după expresia din ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu „au fost mormântul ilu­ziilor germane”. Aici, generalul Macken­­sen a cunoscut „ce este înfrângerea”.
Prin rezistenţa viguroasă a trupelor române la Mărăşeşti, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate România din război. Totodată, statul român îşi continua existenţa, la fel şi speranţa românilor într-un dez­no­dământ favorabil al războiului.

Mausoleul de la Mărășești

Mausoleul de la Mărășești este un monument istoric dedicat eroilor Primului Război Mondial. Monumentul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române. Actualmente mausoleul adăpostește 5.073 de soldați și ofițeri în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune de pe 18 culoare.
Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu (câștigători ai concursului de proiecte și premiați cu 40.000 de lei aur) între anii 1923-1938 și a fost inaugurat în mod oficial pe 18 septembrie 1938. În prezent, mausoleul este monument istoric, cu codul VN-IV-m-A-06631.
Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924, în prezența Reginei Maria și a altor personalități ale vremii, și s-au reluat după 12 ani, în 1936. Basoreliefurile „Cupolei Gloriei” au fost realizate de către Cornel Medrea și Ion Jalea și ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărășești. Eduard Săulescu a executat pictura interioară.
În anul 1938, cu prilejul inaugurării, a fost emisă o medalie jubiliară, cu diametrul de 60 mm, în trei variante: aur, argint și bronz. Pe aversul medaliei se aflau efigiile regilor Ferdinand I (în dreapta) și Carol al II-lea (în stânga), față în față, iar în mijloc, dedesubt, se afla stema Regatului României. Pe revers, în mijloc, este înfățișat Mausoleul Eroilor de la Mărășești.

 

Forțele angajate în bătălie și pierderile suferite de acestea
 

Forţele care s-au opus în timpul luptelor au fost semnificative: pe de o parte, Armata IV rusă – compusă 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii – şi Armata I română – alcătuită din şase divizii, printre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, iar de partea Puterilor Centrale, Armata IX germană (general de infanterie Johannes von Eben) – formată din 174 de batalioane, 16 de escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti ş.a.
Bătălia de la Mărăşeşti a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă, iar 13 de acalmie relativă. În timpul confruntărilor, Armata I română a pierdut 27.410 oameni – anume 16% din efectivul trupelor române la începutul luptelor – dintre care 5.125 de morţi, 9.818 de dispăruţi şi 12.467 de răniţi. Armata IV rusă a suferit şi ea pierderi umane semnificative, aproximate la 25.650 de oameni – 7.083 de morţi, 10.400 de răniţi şi 8.167 de dispăruţi. În tabăra germană, Armata IX a totalizat un număr cuprins între 60.000-65.000 de oameni morţi, răniţi şi dispăruţi.