• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 Iulie , 2008

10 pentru Maramures

GAZETA de Maramures va dezvaluie, in exclusivitate, detaliile impartirii judetului in colegiile electorale. Ceea ce nu va putem explica, azi, este pana unde a intrat dihonia intre politicieni, odata cu votul uninominal... Conform legii, un colegiu uninominal reprezinta teritoriul in care un competitor politic, persoana si/sau partid se lupta pentru a castiga un loc in Parlament, fie ca deputat, fie ca senator. Asa cum am anticipat, subiectul desenarii colegiilor uninominale este fierbinte. Miezul problemei este indicat de interesul unor partide, mai precis al unor oameni din partide, de a fi avantajati in competitia politica - fie de numarul de votanti, fie de numarul de primari de aceeasi culoare politica, care sa reprezinte armele de calibru din campania pentru parlamentare. Inainte de a face comentarii de tot soiul, legea stabileste niste reguli de principiu de la care se porneste. Judetului Maramures (cu o populatie de peste 500.000 locuitori) ii revin 7 deputati si 3 senatori. Colegiile pentru Senat sunt formate din suma a doua sau trei Colegii pentru Camera Deputatilor, intregi si invecinate. Diferenta dintre cel mai mic si cel mai mare colegiu (pentru Camera Deputatilor sau Senat, fiecare in parte) nu poate sa fie mai mare de 30%. Pornind de la lege, apoi observand geografia Maramuresului, pentru configurarea colegiilor pentru Senat a fost nevoie de a atasa comunitati care insumeaza o populatie de circa 20.000 de oameni unui colegiu din sudul judetului. Maramuresul istoric a ramas cel mai mare Colegiu pentru Senat - cu o populatie de peste 190.000, conform recensamantului din 2002. Astfel, aici s-au delimitat trei colegii uninominale pentru Camera Deputatilor, dar mai mici. Pentru partea de sud, lucrurile au fost transate prin maximizarea potentialului tuturor partidelor importante. A fost necesara delimitarea a doua colegii pentru Senat care sa cuprinda cate doua colegii pentru deputati. Municipiului Baia Mare, cu o populatie de circa 150.000 de locuitori, a trebuit sa i se adauge comunitati din jur care sa in- sumeze 10 – 20.000 locuitori, pentru a contura un Colegiu de Senat. Apoi, orasul a fost impartit pe axa Nord - Sud, intre Vest si Est (Bulevardul Unirii si strada Iuliu Maniu), partii de est fiindu-i adaugate comunele invecinate. Pentru sudul judetului, era fireasca si delimitarea a doua colegii de deputati, unul in jurul orasului Targu Lapus, la care s-au adaugat comunitatile de dicolo de Tibles. In acest fel, s-a creat un avantaj suplimentar partidului ce s-a impus in sud, PD-L, care si-a maximizat astfel pozitia. Pentru a forma al treilea Colegiu pentru Senat, Colegiului Lapus-Tibles i s-a adaugat cel mai firesc delimitat colegiu pentru Camera Deputatilor, reprezentat de zona Chioar - Codru, avand la nord axa Seini-Tautii Magheraus si la sud, Bicaz – Ulmeni - Valea Chioarului. Aici, trebuie recunoscut ascendentul politic al social-democratilor, avand ca nuclee importante de simpatie Recea - Tauti si zona Arinis. Din acest prim calcul, rezulta un lucru important, anume ca nu au existat multe variabile in acesta operatie de impartire a judetului, iar jocurile partidelor de la masa negocierilor s-au limitat la „miscari de populatie” de doua-trei mii de locuitori. De altfel, toate partidele mari ar trebui sa fie multumite: a) pentru ca se configureaza maximizari de sanse pentru candidatii la Senat; b) pentru ca se disting de pe acum cel putin trei-patru colegii pentru Camera Deputatilor in care sunt apriori favoriti unii candidati (daca comparam rezultatele de la locale si numarul de mandate de primar pentru cele trei mari partide). 1. Colegiul pentru Camera Deputatilor Baia Mare – Vest. Ca in mai toate zonele judetului, competitorii fiabili sunt cele trei mari partide care au acces si in Consiliul Judetean (C.J.). Astfel, votul politic de la alegerile locale au confirmat ascendentul PNL in acest colegiu, cu peste 7.500 de voturi, reprezentand circa 30% din optiunile electoratului baimarean, apoi PD-L si PSD, cu cate 5.000 de voturi (cate 20%), UDMR, cu aproximativ 2.400 voturi (10%). Restul, aproximativ 20% din voturi, s-au impartit intre celelalte partide, care n-au realizat pragul electoral de accedere in C.J. si au putine sanse sa performeze la nivel national. Aici, ar trebui amintit ca voturile PC ar inclina favorabil balanta in contul PSD. Din datele prezente, doar doua nume pot fi citate pentru acest colegiu si pentru cel de Est: senatorul Stroe si consilierul local Niculescu-Tagarlas, ambii din partea PNL, cu suficienta activitate politica performanta pentru a-i considera competitori redutabili. 2. Colegiul pentru Camera Deputatilor Baia Mare - Est. In acest caz, situatia este mult mai avantajoasa pentru liberali, care au stat bine si in Baia Mare, si in comunele din jur. Pe Baia Mare - Est au avut circa 6.000 de voturi (30%), fata de 4.000 - PD-L, 3.000 - PSD, 2.000 - UDMR. La acestea, se mai adauga alte 5.000 de voturi potentiale, din cele 6 comune conduse de primari liberali, plus din Somcuta Mare si Sacalaseni, conduse de primari PD-L. Calculand votul de la Locale, vedem ca PD-L nu poate aduce mai mult de 3.000 de voturi din zona rurala mentionata, PSD, alte 3.000, UDMR, alte 2.000 de voturi. Cu toate acestea, profilul candidatului, valoarea intrinseca si abilitatile lui comunicative vor face diferenta. I. Colegiul pentru Senat - Centru va cuprinde cele doua colegii pentru Camera Deputatilor din Baia Mare (1+2) si imprejurimi, astfel incat, prin tranzitivitate, pare sa fie avantajat cel nominalizat de PNL, fostul senator Liviu Titus Pasca. Asta, cu conditia ca prezenta la vot sa fie suficient de buna, astfel incat voturile pentru acelasi partid din alta zona sa nu fie mai numeroase. Cat despre campania lui Pasca... 3. Colegiul pentru Camera Deputatilor Chioar - Codru cuprinde trei orase, unul condus de PSD, unul, de PNL, unul, de PNT-CD. In rest, 4 comune conduse de primari PSD, 6 comune PNL, 4 comune PD-L, 3 comune conduse de independenti sau partide mici. Aici, lupta pare deschisa intre PSD si PNL, ambele cu circa 25% din optiunile de vot de la Locale. Astfel, se pare ca va fi o confruntare interesanta intre Marinel Zoicas de la PNL si Alexandru Cosma de la PSD, singurii care si-au anuntat prezenta in ring aici. 4. Colegiul pentru Camera Deputatilor Lapus - Tibles este, de departe, cel mai avantajos pentru PD-L. Cu trei orase si alte 5 comune mari conduse de primari democrat-liberali, 2 orase si o comuna conduse de independenti si doar doua comune conduse de liberali, respectiv o comuna cu primar PSD, candidatul PD-L ar putea sa jubileze de pe acum. Distanta intre competitorii actuali este de peste 10% in favoarea PD-L, astfel incat va fi foarte interesant de vazut nominalizarea ce va fi facuta de Mircea Man. II. Colegiul pentru Senat – Sud uneste cele doua colegii - Lapus si Codru - si da prima sansa democrat-liberalilor, lucru analizat deja de catre unii potentiali competitori. Pare o zona sigura pentru un localnic precum Mircea Munteanu, trecut recent la PD-L. 5. Colegiul pentru Camera Deputatilor Sighet pare a fi disputat doar intre PSD si PD-L, care a primit fiecare in jur de 6.500 de voturi pentru CJ in iunie (cca 26%), fata de doar 4.000 de voturi PNL. De altfel, Municipiul Sighetu Marmatiei este condus de PSD, la care se mai adauga 3 comune PSD, dar PD-L conduce 5 comune importante si se afla pe un trend bun in zona. Este de vazut daca doctorului Botnar i se va mai da sansa de a candida, cine va fi nominalizat de la PSD si cum va face fata candidatul liberalilor in batalia de la „podul istoric”. 6. Colegiul pentru Camera Deputatilor Valea Izei - Valea Viseului pare ca este in avantajul liberalilor, care conduc 10 din cele 16 comune, in timp ce PD-L are primari doar in trei comune, iar PSD, alte trei. Totusi, distanta intre liberali si ceilalti competitori nu este mai mare de 7%, astfel incat orice candidat poate spera la reusita, depinde de valoarea si campania acestora. Deocamdata, nu s-au facut nominalizari. 7. Colegiul pentru Camera Deputatilor Borsa-Viseu. Aici, disputa este intre PSD si PNL. Desi PNL are un avantaj (pe datele de la alegerile locale) de 1.000 de voturi, primari in doua orase si o comuna, PSD nu sta rau in zona, plus ca are primari in alte 4 comune. Orice alt partid are sanse extrem de mici de reusita. Ca peste tot, valoarea oamenilor aruncati in joc va inclina balanta. III. Colegiul pentru Senat-Nord este cel mai mare, se suprapune peste 3 colegii pentru Camera Deputatilor, iar avantajatii analizelor raman cei de la PNL si PSD. Aici, miza este influentata de ceea ce se intampla la Baia Mare, in sensul in care prezenta la vot poate influenta coeficientii electorali ce decid clasarea competitorilor pentru atribuirea mandatelor. Sa fie Dan Mihalache castigatorul? Gheorghe Marian, secretar general PD-L Maramures: “Noi suntem un pic suparati pe ceea ce s-a facut. De fapt, liberalii au propus aceste colegii in care, in- tr-un colegiu, cel de Baia Mare - Vest, gasesti 86.000 de persoane, iar in Borsa-Viseu, 60.000. E o diferenta enorm de mare intre un colegiu si altul. Noi am avut o propunere de colegii care erau echilibrate. In plus, noi avem tinuturi cu specific, separate. Nu putem prinde in acelasi colegiu Vima Mica si Coroieni, dintr-o extremitate a Lapusului cu Moiseiul din Maramuresul Istoric. Bineinteles ca voiam mai mult decat dau pronosticurile. Daca judetul era impartit in zone demografice, aveam sanse mai mari si-n alte colegii”. Istvan Bonis, deputat UDMR: “ UDMR nu este favorizat de aceasta impartire. Daca UDMR nimereste undeva, acolo va intra cine are noroc. Consider ca aceasta lege e cea mai proasta din lume, si Bangladeshul rade de noi. Votezi calul si iese magarul! Sper sa fie oameni intelepti acolo, sa puna unele amendamente la lege sau sa prelungeasca termenul macar pana in 2012, sa vedem cum am putea adopta o lege sa fie favorabila si pentru populatie, si pentru politicieni. Avem sansa sa prindem post de deputat, dar nu stim unde. Totul a fost facut in viteza, sa fie satisfacut presedintele care, din orgoliu, atunci cand a fost suspendat, a vrut sa se razbune pe parlament. O sa fie o harababura”. Razvan Birisan, presedinte interimar PC Maramures: “Pozitia noastra este cea a aliantei. Din punctul meu de vedere, alianta PSD - PC este avantajata, in sensul ca, daca intr-un colegiu are mai multi primari si viceprimari, normal ca ai o baza de la care pornesti. In plus, conteaza si candidatul desemnat pentru un colegiu. S-ar putea sa fie si surprize, de exemplu sa vedem un independent castigand un colegiu, ca o revolta a oamenilor la adresa clasei politice”. Cristian Niculescu-Tagarlas, presedinte PNL Baia Mare: “Din punctul meu de vedere, este o pozitionare corecta, colegiile fiind stabilite in functie de necesitatile comunitatilor locale si avand in vedere axele prioritare de dezvoltare industriala si economica a judetului. Am auzit reprosurile presedintelui PD-L Maramures, dar consider ca acesta bate campii fara niciun argument pertinent, pentru a defini impartirea colegiilor ca fiind incorecta, abuziva sau nerespectand interesul cetatenilor”. Dan Mihalache, deputat PSD: “In esenta, impartirea colegiilor nu este nici favorabila, nici nefavorabila pentru PSD. Am vazut comentarile facute de PD-L, dar nu stiu pe ce se bazeaza. Man nu stie sa citeasca legea electorala. E o impartire care respecta, in linii generale, o logica pe care ar fi propus-o orice partid din Maramures. Lumea nu stie despre ce este vorba, dar, practic, asa este impartit judetul. Ramane cateva comune care, datorita rigorilor impuse de lege - care dau un anumit maxim si un anumit minim -, poate nu au cea mai buna asezare. Dar liniile generale ale impartirii respecta logica istorica. Nu vad atat de mari abateri, incat sa se spuna ca-i un mare blat. Ordinea geografica, logica si de complementaritate sunt respectate”. Mircea Crisan mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.