10 octombrie: Succedarea la tronul României a regelui Ferdinand.

La 10 octombrie 1914, prințul Ferdinand succedă la tronul României, după moartea regelui Carol I. Trebuie amintit că viitorul rege Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern și nepotul de frate al regelui Carol I al României.

Trebuie amintit că viitorul rege Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern și nepotul de frate al regelui Carol I al României. Principele Ferdinand și-a petrecut copilăria la reședința familiei sale din Sigmaringen, Germania, iar în anul 1885 a finalizat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, apoi pe cele ale Școlii Superioare de Științe Politice din Tübingen. Începând cu 1889, a devenit Principe de Coroană al Regatului României, fiind desemnat ca succesor la tron, datorită faptului că regele Carol I nu avea moștenitori direcți. Din momentul în care a fost desemnat principe moștenitor, Ferdinand s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, ajungând până la gradul de general de corp de armată. S-a căsătorit în La 10 octombrie 1914, prințul Ferdinand succedă la tronul României, după moartea regelui 1892 cu prințesa Maria de Saxa-Coburg, nepoată a reginei Victoria a Angliei și fiica ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Devenit rege la 10 octombrie 1914, Ferdinand a condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului român împotriva propriei sale familii regale a făcut ca în România să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”, deoarece el a fost regele în timpul căruia s-a înfăptuit ,,Marea Unire de la 1918”. A fost încoronat ca Rege al României Mari la Alba Iulia în octombrie 1922, domnind până în iulie 1927, când moare în urma unui cancer galopant, fiind înmormântat în necropola regală de la Curtea de Argeș.

Regii și Reginele României

Regele Carol I

Alteţa Sa Serenisimă Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig a fost al doilea fiu al Principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen (7 septembrie 1811–2 iunie 1885), din ramura romano-catolică a vechii dinastii germane de Hohenzollern, menționată întâia oară în anul 1061 (un strămoş al lui Carol, Friedrich VI de Zollern, burggraf de Nürnberg, luptase alături de Mircea cel Bătrân, la Nicopole, în 1396), şi al Principesei Joséphine Frederica Luise de Baden (21 octombrie 1813–1900).

Principele era înrudit, aşadar, atât cu dinastia din Prusia, cât şi cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei. Viitorul Rege Carol I al României s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. A avut trei fraţi: Principele ereditar Leopold (1835–1905), Principii Anton (1841–1866) şi Friedrich (1843–1904), precum şi două surori, Principesele Stéphanie (1837–1859; căsătorită cu Regele Pedro al V-lea al Portugaliei) şi Marie Louise (1845–1912; căsătorită cu contele Filip de Flandra, cel care a refuzat Tronul Principatelor Unite, înainte ca acesta să îi fie oferit Principelui Carol; cei doi au fost părinții Regelui Albert I al Belgiei). Primul Rege al României a murit în 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş.

Carol I este omul de la care a pornit totul: Familia Regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui Rege european, România a dobândit instituții, modernitate şi statornicie.

Cuvintele prim-ministrului Ion C. Brătianu, rostite în ziua de 10 mai 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca Rege al României, surprind prin actualitatea lor:

România, constituită în Regat, completează şi încorporează opera Regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este de acord cu pozițiunea ce a dobândit, ca Stat Independent. Prin noul nume şi titlu se întăresc mai mult stabilitatea şi ordinea în România. Regatul Român, Măria Ta, este astfel continuarea domniei române; nu are alt program, nici alte aspirații, nici alte tendințe. Este o consacrare, o întărire mai mult dată de Români principiului monarhic, pe care Măria Ta ai ştiut a-l planta adânc pe pământul României.

Regina Elisabeta

Elisabeta era fiica Principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied – descendent al unei vechi familii renane, al cărui arbore genealogic cobora până în secolul al XI-lea – şi a Principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau. S-a căsătorit în 1869 cu Domnitorul Carol I, cu care a avut o fetiţă, Principesa Maria (1870–1874). Regina Elisabeta, supranumită Carmen Sylva, s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 18 februarie 1916.

Principesa fermecătoare pe care Regina Victoria a Marii Britanii şi-o dorise drept noră s-a căsătorit cu Principele Carol I şi a devenit Elisabeta, prima regină a României. A petrecut în ţara sa de adopţie 47 de ani şi s-a identificat cu poporul ei, contribuind la împlinirea culturală a acestuia. A fost inteligentă, cultivată, sensibilă, o scriitoare distinsă şi o bună vorbitoare a mai multor limbi străine. A scris cu aproape aceeași ușurință în germană, franceză, engleză şi română. Este autoarea a mai bine de cincizeci de volume proprii, a unor traduceri din versurile populare românești şi a unor poezii de Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu în sunetele altor limbi.

Regele Ferdinand

Alteţa Sa Serenisimă Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a văzut lumina zilei la Sigmaringen, la 24 august 1865, fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (1835–1905), pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha (1845–1913).

El a studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Principele Ferdinand a venit prima oară în România în anul 1881, la vârsta de 15 ani. A stat la Palatul Cotroceni, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele lui mai mic, Carol. Cei trei au fost prezenți la ceremoniile Încoronării. Palatul Cotroceni, destinat în anul 1889 de Regele Carol I pentru a fi reședința Principelui Moștenitor, va fi casa lui Ferdinand și a Mariei până la sfârșitul vieții. Palatul Cotroceni este locul unde vor copilări Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea, copiii cuplului princiar moștenitor.

La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat sublocotenent în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie (infanterie). A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani, trecând în patru decenii de la gradul de sublocotenent la cel de mareșal.

Ferdinand devine oficial Principele de Coroană al României în noiembrie 1888, la 23 de ani. Ferdinand rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani și arată o extraordinară loialitate Regelui Carol I, pregătindu-se discret, măsurat și temeinic pentru a prelua pe creștet Coroana de Oțel a României.

Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha.

Ferdinand I a urcat pe Tron la 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește Națiunea și Coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea Unire ce a urmat războiului.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. În timpul slujbei oficiate de Patriarhul Miron Cristea au fost sfinţite coroanele (vechea Coroană de Oţel a Regelui Carol I, pentru Ferdinand, şi o coroană nouă, din aur, pentru Maria) şi binecuvântaţi Suveranii. Afară, Regelui şi Reginei li s-au aşezat pe umeri purpura şi hermina, iar pe creştet, coroanele. Încoronarea a fost urmată de 101 salve de tun şi de ovaţiile asistenţei. În discursul său, Regele Ferdinand a spus:

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret (până atunci se votase pe baza colegiilor cenzitare, aşadar în funcţie de avere) şi reforma agrară din 1921. Legea pentru reforma agrară, din 17 iulie 1921, prevedea exproprierea marilor moşii şi împroprietărirea combatanţilor din Marele Război, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a ţăranilor fără pământ. În urma acestei reforme radicale, mica proprietate agricolă a devenit predominantă în România. Nu trebuie uitat că această reformă a fost promisă de Rege soldaților în timpul războiului, ea putând fi aplicată datorită votului unui Parlament dominat de marii proprietari funciari. Caz unic în istorie, o reformă agrară de o asemenea amploare a fost făcută de înșiși proprietarii terenurilor.

În iunie 1925, era votată legea pentru unificare administrativă. Punerea împreună a unor provincii cu sisteme administrative şi cu mentalități atât de diverse a fost un proces complicat, iar rapiditatea cu care România a atins omogenitate administrativă, la doar câțiva ani de la Marea Unire, reprezintă o performanță notabilă.

Cea mai importantă operă legislativă din timpul domniei Regelui Ferdinand rămâne noua Constituție, publicată în Monitorul oficial la 29 martie 1923 şi care înlocuia vechiul act fundamental de la 1866, oferind României stabilitate și un remarcabil cadrul legislativ de dezvoltare.

În domeniul politicii externe, obținerea recunoașterii României Mari a fost o izbândă istorică.

De numele Regelui Ferdinand I al României se va lega, întotdeauna, conștiința datoriei împlinite:

Când am luat moștenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanților națiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ținut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată.37

Fragment din cartea „Susține cu a ta mână Coroana Română”

Regina Maria

Alteța Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920).

Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893, s-a măritat cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand, cu care a avut șase copii. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susținut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondența cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Primul Război Mondial o transformă în erou național. Participă activ pe front, încurajează răniții şi soldații din cele mai fierbinți puncte de luptă, nu se teme de gloanțe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârșește prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înființat  organizația „Regina Maria“, care a dezvoltat o rețea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanță. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau.

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susținută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferința de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere. Iar România avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă puterile victorioase, spre a obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală pune în pericol dinastia şi ţara.

Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea.

Regele Carol al II –lea

Alteţa Sa Regală Principele Carol s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893, ca fiu al Principelui Moştenitor Ferdinand şi al Principesei Moştenitoare Maria.

În 1914, la înscăunarea tatălui său, Carol devine Principe Moştenitor. În timpul Primului Război Mondial, este ofiţer în armata română. În 1918, dezertează de pe front şi contractează împotriva voinţei Suveranului o căsătorie care este anulată în anul 1919 şi care nu produce efecte dinastice. Carol se căsătoreşte cu Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei în 1921 (au divorţat în 1928). Carol al II-lea a fost Rege al României între 1930 şi 1940. A murit la Estoril, în Portugalia, la 4 aprilie 1953, în vârstă de cincizeci şi nouă de ani.

Principele Carol a fost primul viitor Rege născut în România şi botezat în ritul ortodox. A învăţat româneşte de mic şi a studiat istoria şi geografia ţării. Pasiunile lui se împărţeau între cărţi şi uniforma militară. A şi urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam.

Carol al II-lea a fost o personalitate cu lumini și umbre. Inteligent şi erudit, cu un excelent dar oratoric și cu charismă, el s-a lăsat copleşit nu o dată de slăbiciuni şi excese care au adus mult rău propriei persoane, familiei şi, mai ales, ţării. Aventurile sale, precum şi defectul de a se înconjura de o societate îndoielnică i-au pus în umbră abilitatea de a domni, chiar dacă a fost un monarh căruia i-a plăcut „meseria de Rege“ şi care avea o bună stăpânire a chestiunilor militare, legislative şi administrative

Regina Elena

Majestatea Sa Regina-Mamă Elena a României, născută Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, la 3 mai 1896, mama Regelui Mihai, a fost fiica Majestăţilor Lor Regelui Constantin I al elenilor şi Reginei Sofia, născută Principesă a Prusiei. A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei. Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit Regina-Mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne.

Regele Mihai I

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena. A încetat din viață, în ziua de 5 decembrie 2017, la reședința privată din Elveția.

Principele Mihai a avut o copilărie fericită, înconjurat de dragostea familiei. La vârsta de numai 5 ani, devine Suveranul României, la decesul bunicului său, Ferdinand I. Timp de trei ani, regele-copil a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urmă abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

Din iunie 1930, după plecarea mamei sale în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română.

În timpul participării României la cel de-al Doilea Război Mondial, Suveranul i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944, regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nuntă din Atena.

După căderea comunismului, în anul 1989, regelui i s-a interzis venirea în țara natală până în anul 1997.

Regele s-a întors la Palatul Elisabeta în anul 2001, după cincizeci şi patru de ani, în aceleaşi camere din care a plecat la 30 decembrie 1947.

Regele Mihai a închis ochii la Aubonne, în Elveția, pe 5 decembrie 2017. Românii și-au condus regele pe ultimul drum, în ziua de 16 decembrie 2017, de la Palatul Regal din București la Curtea de Argeș, unde odihnește alături de regina sa, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Regina Ana

Regina Ana a României s-a născut la Paris, la 18 septembrie 1923, ca Principesă de Bourbon-Parma, fiică a Principelui René de Bourbon şi a Principesei Margareta a Danemarcei. A avut trei fraţi, Principii Jacques, Michel şi André de Bourbon. S-a căsătorit cu Regele Mihai I al României la 10 iunie 1948, la Atena. Au avut împreună cinci fiice. Regina Ana a trecut la cele veșnice în ziua de 1 august 2016.